Parlamentul va dezbate şi va vota un nou proiect de lege ce vizează stimularea şi dezvoltarea conducerii auto defensive la nivelul cetăţenilor cu drept de conducere, din cadrul companiilor publice sau private. Proiectul de lege iniţiat de deputaţii PSD Mircea Drăghici şi Alfred Simonis ar urma să modifice Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prin introducerea de cursuri de pilotaj defensiv pentru creşterea siguranţei pe drumurile publice şi reducerea riscului de accidente auto.
Este introdus astfel în legislaţia românească conceptul de „conducere defensivă”. Acest concept este practicat la scară largă în Uniunea Europeană, state precum Suedia, Olanda, Marea Britanie, Luxemburg sau Franţa având, deja, implementate programe obligatorii de instruire profesională permanentă a conducătorilor auto în vederea conducerii defensive.Pilotajul defensiv presupune educarea şoferului pentru înţelegerea modului în care maşina se poate comporta în anumite situaţii pentru a putea reacţiona adecvat. Cei care vor face aceste cursuri, de exemplu, vor avea cunoştinţele de bază pentru a şti cum pot preveni situaţiile periculoase în trafic, cum se controlează un derapaj, cum pot acţiona în caz de răsturnare cu maşina, cum se pot elibera din habitaclul unei maşini răsturnate sau cum pot scoate pasagerii dintr-o maşină răsturnată şi avariată pentru a le acorda primul ajutor.Practic, orice conducător auto va parcurge un curs de instruire pentru dezvoltarea abilităţii de conducere defensivă, unde va trebui să aloce ca timp un week-end pentru instructaj. În Europa, contravaloarea cursului este în jur de 120-200 euro/ cursant. Conform proiectului, statul va acorda facilităţi fiscale în proporţie de 100%, deducând integral contravaloarea dezvoltării profesionale a deţinătorilor de permis de conducere din cadrul companiilor private sau publice din România, sub forma deducerii impozitului pe profit/venit datorat cheltuielilor cu formarea angajaţiilor în domeniul conducerii auto defensive.Dacă pentru simpli posesori de permise de conducere, care nu exercită anumite funcţii de şoferi, această pregătire va fi una facultativă, în cazul conducătorilor de vehicule speciale, dotate cu semnale speciale de avertizare luminoase precum cele ale Ambulanţelor, Pompierilor, Poliţiei sau transportatorilor cu gabarit depăşit, va fi una obligatorie.„Pe lângă starea drumurilor şi a parcului auto, un rol major în producerea de accidente rutiere îl are nivelul de pregătire al şoferilor. România este obligată, conform Programului Uniunii Europene pentru Siguranţă Rutieră, ca până în 2030 să scadă numărul de accidente rutiere la jumătate. Statisticile pentru 2018 privind siguranţa rutieră, publicate de Comisia Europeană, plasează România pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte siguranţa rutieră. În afară de creşterea siguranţei în trafic, alte efecte care ar putea fi generate de această iniţiativă legislativă sunt un condus mai ecologic, reducerea poluării şi a costurilor cu combustibilul”, a precizat deputatul PSD, Mircea Drăghici.Numai anul trecut au murit în accidente rutiere aproape 1900 de oameni, iar peste 33.000 au fost răniţi. Practic, pentru fiecare 2.700 de permise active, are loc un deces şi 18 răniţi în urma accidentelor rutiere.Potrivit datelor furnizate de studiul Road Safety Country Overview, publicat de European Road Safety Observatory, în România, costul social anual al accidentelor rutiere este de 3,32 miliarde de euro.

 După ședința de guvern, social-democrații s-au reunit luni să discute cum și în ce condiții vor continua colaborarea cu partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu. În ultimele zile, liderii ALDE au transmis tot soiul de mesaje și chiar condiții ca să rămână la guvernare.
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, luni, după ședința CEx a social-democraților, că PSD a decis să continue alianța de guvernare cu ALDE. Prim ministrul a subliniat că Guvernul PSD-ALDE mai are proiecte de implementat.  Dăncilă a mai anunțat că majoritatea colegilor din partid a decis că nu este oportună cooptarea formațiunii Pro România la guvernare.
"În cadrul Comitetului Executiv de astăzi am abordat mai multe puncte importante pentru PSD. Un prim aspect a făcut referire la alianţa PSD-ALDE, la continuarea guvernării. Le-am spus colegilor că am avut întâlniri în coaliţie şi am hotărât continuarea guvernării PSD-ALDE, o guvernare importantă, care mai are multe lucruri de făcut, multe proiecte de implementat pentru români şi care trebuie să asigure stabilitatea României în continuare", a precizat Viorica Dăncilă.
Premierul a mai declarat că PSD nu are în vedere o restructurare a Guvernului, ci o remaniere a miniştrilor care nu au performat, subliniind totodată că partidul pe care îl conduce nu acceptă un ultimatum din partea ALDE: "PSD nu acceptă un ultimatum. Eu cred că discuţiile în cadrul unei alianţe sunt discuţii aplicate, un dialog constructiv. Nu putem vorbi de ultimatum dat de PSD către ALDE sau de ALDE către PSD. Am discutat cu domnul preşedinte Tăriceanu despre programul de guvernare, am discutat despre restructurare. În cadrul Comitetului Executiv Naţional am discutat despre remaniere. Nu avem în vedere o restructurare în viitorul apropiat, dar ne gândim la o remaniere a miniştilor care nu au performat şi la ajustarea programului de guvernare, astfel încât să corespundă cerinţelor populaţiei. Nu putem vorbi despre ultimatum. Vorbim despre o cooperare în cadrul alianţei şi un dialog constructiv şi cred că acest lucru este foarte important atât pentru prezent cât şi pentru cooperarea viitoare."

ACTUALIZARE Premierul Viorica Dăncilă a făcut declarații după ședința Comitetului Executiv Național al PSD:
- Am hotărât  continuarea guvernării PSD-ALDE, o guvernare importantă care mai are multe proiecte pentru români
- Alt punct despre care am discutat este cel referitor la rectificarea bugetară
- Mare parte a ședinței a fost dedicată alegerilor prezidențiale, modului în care vrem să organizăm PSD pentru câștigarea alegerilor
- PSD nu acceptă un ultimatum. Nu putem vorbi de ultimatum dat de PSD către ALDE sau de ALDE către PSD. Vorbim despre o cooperare în cadrul alianței
- Ne gândim la o remaniere a ministerelor care nu au performat
- Majoritatea colegilor au decis că nu este oportună cooptarea Pro România în alianță
 

În ciuda fricțiunilor din ultima vreme, coaliția merge mai departe, susține premierul. Totuși, cei de la ALDE au dat un ultimatum Partidului Social Democrat. În 8 zile să vină cu o soluție de restructurare a guvernului și cu un nou program de guvernare.
Călin Popescu Tăriceanu și Viorica Dăncilă au stabilit să meargă împreună mai departe, dar ALDE vine cu câteva condiții. În viziunea ALDE o bună guvernare presupune în această fază o reformă a instituţiilor statului, un nou program de guvernare, precum şi o echipă guvernamentală restructurată care să aibă ca principal atu competenţa.
În acest sens, preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a rugat-o pe Viorica Dăncilă, prim-ministrul României, ca până pe data de 20 august să pregătească şi să prezinte un set de măsuri care să răspundă acestor deziderate, precum şi aşteptărilor cetăţenilor, pentru ca aceştia să îşi recâștige încrederea în actul de guvernare.
ALDE susţine că "proiectul de rectificare bugetară adoptat în şedinţa de Guvern de astăzi arată faptul că bugetul de stat pe anul acesta a fost unul construit nerealist". "Rezultatele exerciţiului bugetar dovedesc incapacitatea administrativă de a pune în aplicare marile proiecte de investiţii stabilite", se arată într-un comunicat al formaţiunii conduse de Călin Popescu Tăriceanu.
"La începutul anului, pe fondul discuţiilor pentru construirea bugetului, preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a solicitat şi a primit asigurări că o serie de proiecte majore de investiţii, îndeosebi în infrastructură, vor primi resurse financiare. Astăzi, prin modul în care a fost conceput proiectul de rectificare bugetară, se constată eşecul acestor promisiuni. Miniştrii ALDE care au participat astăzi la sedinţa de guvern au subliniat aceste nerealizări", se arată în comunicatul ALDE.
Potrivit sursei citate, preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a avut astăzi o discuţie cu premierul Viorica Dăncilă, înainte de şedinţa de guvern, pe tema colaborării viitoare la nivelul coaliţiei, astfel încât să fie asigurată o bună guvernare. "În viziunea ALDE o bună guvernare presupune în această fază o reformă a instituţiilor statului, un nou program de guvernare, precum şi o echipă guvernamentală restructurată care să aibă ca principal atu competenţa", transmite ALDE.

Români, vi se pregătește ceva! Ceva extrem de...colorat!
Sub egida Zilelor Orașului Mioveni, un eveniment extrem de spectaculos este pe care să se consume: „Cursa Mioveniului: The Holy Color” – un maraton de 2,5 km pentru adulți, dar și o cursă amuzantă de mașinuțe, pentru copii. Ambele evenimente vor avea loc duminică, 30 Iunie, în Centrul Civic Mioveni. Iar cei care se înscriu și își fac un selfie cu tricoul alături de hashtag-ul #RUNTOVIVO, pot câștiga două abonamente la Festivalul Neversea! Zeci de participanți la Cursa Mioveniului deja și-au ridicat tricourile confirmându-și astfel prezența la eveniment, și totodată, intrând în cursa pentru Neversea.
De la ora 10.00, pentru cei mai mici cetățeni ai orașului, pasionați de sport sau doar de joacă, organizatorii au pregătit o cursă de mașinuțe, pe un traseu special amenajat pe Strada ¨Radu cel Frumos¨.
Menționăm că înscrierea copiilor se face doar cu mașinuța personală, la fața locului.
Pentru adulți, „Cursa Mioveniului: The Holy Color” începe de la ora 09:00, iar startul se va da pe Platoul Casei de Cultură Mioveni. Cursa Mioveniului este un cros inedit, ce propune participarea indiferent de vârstă sau de aptitudini sportive, pe un traseu necronometrat de 2,5 km, cu începere din Platoul Casei de Cultură, Str. Unirii, via Str. 7 Septembrie 1485, 1 Mai, Buceag, Petre Zugravu, cu punctul de finish pe str. Tudor Mușatescu.
Organizatorii evenimentului sunt Colibasi AS, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Argeș, Primăria Mioveni, în parteneriat cu Centrul Cultural.
Detalii pe www.cursaMioveniului.ro.

 

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă reaminteşte angajatorilor că pot beneficia de un stimulent financiar lunar, în valoare de 250 lei, acordat din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pentru fiecare elev şi student încadrat în muncă pe perioada vacanței. Angajarea elevilor şi studenţilor se poate realiza pe perioada vacanţelor, iar stimulentul financiar se poate acorda pentru o perioadă de maximum 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev şi student pentru care s-a încheiat contract individual de muncă. Diferenţa dintre stimulentul lunar acordat şi salariul realizat se suportă de către angajator din fonduri proprii.
Beneficiază de stimulentul financiar lunar prevăzut mai sus angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi în baza următoarelor documente:
a) contract individual de muncă pe durată determinată, egală sau mai mică decât durata vacanţei, încheiat în condiţiile legii, cu normă întreagă sau, după caz, cu timp parţial;
b) contract de muncă temporară, numai dacă durata misiunii de muncă temporară este egală sau mai mică decât durata vacanţei.
În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, contractul individual de muncă încheiat cu durata timpului de muncă de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână se consideră încheiat cu normă întreagă. Pentru a beneficia de acordarea stimulentului financiar, angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor şi studenţilor.
Pentru informaţii suplimentare, angajatorii interesaţi se pot adresa agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, ale căror date de contact sunt disponibile la adresa: www.anofm.ro