Direcția Finanțelor Argeş face instruire cu primăriile. Contribuabilii din comune pot depune Declaraţia Unice la bibliotecile comunale

 În colaborare cu Instituţia Prefectului – Judeţul Argeş şi cu conducerea Bibliotecii Judeţene Argeş, în baza prevederilor Legii nr. 340/2004, privind Instituţia prefectului şi ale Legii 207/2015, privind Codul de Procedura Fiscală, care reglementează colaborarea dintre autorităţile publice sau de interes public, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş a solicitat primăriillor din judeţul Argeş să ofere sprijin contribuabililor, în vederea înregistrării în Spaţiul Privat Virtual şi depunerii ,,Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice”, pentru contribuabilii din aria de competenţă a fiecărei unitaţi administrativ-teritoriale.
       Astfel, în ziua de 02 aprilie 2019, în spaţiul pus la dispoziţie de Biblioteca Judeţeană, specialiştii din cadrul A.J.F.P. Argeş, în colaborare cu cei ai Bibliotecii Judeţene, au instruit 35 de persoane desemnate de primării, în sensul celor menţionate mai sus.
Personalul de specialitate din subordinea primăriilor, respectiv bibliotecarul, are la dispoziţie dotarea necesară, asigurată prin programul naţional ,,Biblionet - lumea în biblioteca mea”, dispunând astfel de posibilitaţi tehnice să acorde sprijin contribuabililor în completarea şi depunerea Declaraţiei Unice.
În cadrul întâlnirii desfăşurate, specialiştii A.J.F.P. Arges au simulat on-line, crearea unui spaţiu privat virtual, completarea şi depunerea unei declaraţii unice şi au explicat modul în care pot fi recuperate credenţialele (nume de utilizator şi parola), în cazul in care acestea sunt pierdute de contribuabil. Întâlnirea a fost una interactivă, specialiştii A.J.F.P. Argeş răspunzând tututor întrebarilor adresate de reprezentanţii primăriilor.
Prin personalul din subordinea primăriilor, cetăţenii vor fi informaţi despre această posibilitate de completare şi depunere a declaraţiilor.
În acest fel, se vine în sprijinul cetăţeanului prin eliminarea transportului pe distanţe lungi la sediile serviciilor fiscale, reducerea cheltuielilor de deplasare şi a termenelor lungi de aşteptare la ghişeele unitătilor fiscale teritoriale.
Seria acestor sedinţe de instruire va continua în perioada următoare, cu reprezentanţii celorlalte unităţi administrativ-teritoriale din judetul Argeş, inclusiv prin deplasarea în teritoriu a specialiştilor instituţiei noastre.
        

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.