Important pentru firme! Ministerul Finanțelor a stabilit ca nerespectarea termenului de dotare cu noile case de marcat să intre sub incidența Legii prevenirii

By Septembrie 10, 2018 1202

Guvernul a aprobat inițiativa Ministerului Finanțelor Publice de a introduce nerespectarea termenului de dotare cu noile case de marcat sub incidența Legii prevenirii, prin modificarea pct. 42 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 33/2018 privind stabilirea contravențiilor care intră sub incidența Legii prevenirii nr. 270/2017, precum și a modelului planului de remediere.

Măsura, care va fi în vigoare temporar, va asigura o abordare de tip preventiv, stimulativ și nu de sancționare a operatorului economic de la prima abatere. Organele de control vor analiza situația fiecărui contribuabil în parte, iar dacă acesta nu s-a dotat cu aparate de marcat cu jurnal electronic, vor aplica avertismentul și vor stabili un termen de dotare de maximum 90 de zile, în funcție de constatări.

ANAF și MAI vor analiza, în timpul controlului, situația de fapt a comerciantului, pot constata, de la caz la caz, cel puțin următoarele situații și pot proceda în consecință astfel:

a) este dotat cu aparat de marcat cu jurnal electronic, situație în care organul de control nu aplică sancțiuni;

b) este dotat cu aparat de marcat cu jurnal electronic, dar acesta nu este fiscalizat și instalat, situație în care organul de control aplică avertismentul și stabilește un termen de instalare foarte scurt;

c) nu este dotat cu aparat de marcat cu jurnal electronic, dar există pe piață aparate corespunzătoare activității acestuia, situație în care organul de control aplică avertismentul și stabilește un termen scurt de dotare;

d) nu este dotat cu aparat de marcat cu jurnal electronic, dar există pe piață aparate și a făcut comandă la distribuitorul autorizat, situație în care organul de control aplică avertismentul și stabilește un termen de dotare și fiscalizare scurt;

e) nu este dotat cu aparat de marcat cu jurnal electronic și nu există pe piață aparate de marcat cu jurnal electronic pentru activitatea sa, situație în care organul de control aplică avertismentul și stabilește în planul de remediere un termen mai lung de dotare (exemplu: 90 de zile).

Potrivit Legii prevenirii, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data expirării termenului de dotare stabilit prin planul de remediere, autoritatea/instituția publică cu atribuții de control are obligația să reia controlul, iar în situația în care se constată neîndeplinirea obligațiilor legale în termenul acordat, se aplică sancțiunile prevăzute de OUG nr. 28/1999.

În acest context, Ministerul Finanțelor atrage atenția asupra necesității ca toate entitățile implicate în acest proces să intensifice demersurile pentru finalizarea avizării tehnice, a fiscalizării, instalării și punerii în exploatare a noilor aparate de marcat, această măsură legislativă fiind ultimul sprijin care poate fi acordat de MFP în perioada de implementare.

Ministerul Finanțelor Publice va continua să monitorizeze permanent operațiunile pe care le presupune implementarea aparatelor de marcat cu jurnal electronic la nivel național.



Meteo

Partly cloudy

25°C

Pitesti

Partly cloudy
Humidity: 43%
Wind: WNW at 28.97 km/h
Tuesday
Sunny
6°C / 16°C
Wednesday
Mostly sunny
2°C / 15°C
Thursday
Mostly sunny
1°C / 18°C
Friday
Sunny
5°C / 20°C