Live! La 15,30, Ilan Laufer prezintă la Pitești programul Smart Start USA, cu fonduri disponibile de 500 de milioane de dolari pentru 10.000 de IMM-uri!

Urmăriți Live, pe pagina de FACEBOOK PROARGES, de la ora 15:30, Conferința “Smart Start USA – Soluții eficiente de finanțare pentru internaționalizarea afacerilor românești”, ce va avea loc la Universitatea din Pitești. În cadrul conferinței va fi prezentată platforma de înscriere în program.
Fostul ministru pentru Mediul de Afaceri Ilan Laufer va lansa programul de facilitare a accesului întreprinderilor mici și mijlocii din România pe piața americană, prin intermediul fundației pe care a înființat-o în vara acestui an, promițând un buget de 500 milioane dolari, pentru o finanțare anuală în limita a 10.000 de firme.
Evenimentul este organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, Academia de Studii Economice din București, Fundația Laufer, împreună cu partenerii de implementare a programului Smart Start USA: Piraeus Bank, Banca Transilvania, Banca Comercială Română, Mastercard, certSign, FNGCIMM, Fondul Român de Contragarantare.
Programul Smart Start USA urmărește finanțarea și facilitarea accesului unui număr de cel puțin 10.000 de IMM-uri și antreprenori români, anual, pe piețele internaționale, atenția principală fiind acordată pietei Statelor Unite ale Americii. Într-o primă etapă, mediul de afaceri român va avea posibilitatea de a intra în contact direct cu realitățile pieței americane, în acest moment, prea puțin cunoscuta în România. Prin intermediul programului societățile comerciale cu capital românesc vor fi conectate la oportunități concrete de dezvoltare profitabilă a business-ului și de extindere a brand-urilor proprii în medii economice dinamice și competitive.
Bugetul alocat finanțărilor companiilor cu capital românesc, prin intermediul Smart Start USA, este de 500 mil. USD.
La eveniment vor participa reprezentanți ai băncilor partenere, ai mediului academic, ai mediului de afaceri, membri ai Corpului Diplomatic și nu numai.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.