Seminar Interregional organizat în același timp cu Conferința Clusterelor Europene 2019

În perioada 14 – 16 mai 2019, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în calitate de partener în proiectul ClusterFY a organizat în orașele Pitești, județul Argeș și București a VII-a Întâlnire a Comitetului de Coordonare și Seminarul Interregional al proiectului.
La această întâlnire au participat membrii din echipa de implementare a proiectului din cele 8 țări partenere și anume România, Lituania, Olanda, Suedia, Slovacia, Grecia, Spania și Polonia, dar și reprezentanți din grupurile interesate de revizuirea politicilor privind clusterele.
Scopul vizitei în România a fost de a arată partenerilor cum se implementează politicile de clustere în România și de a vizita clusterele care în activitatea lor utilizează tehnologiile generice esențiale.
Vizita de studiu s-a desfășurat la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Pitești – Mărăcineni, membru activ în cadrul Clusterului IND AGRO POL, care practică agricultură de precizie, prin utilizarea de senzori ce monitorizează solurile și îi ajută să gestioneze eficient culturile și resursele.    
Partenerii și stakeholderii au fost întâmpinați de domnul Mihail COMAN – Directorul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Pitești – Mărăcineni și de un reprezentat al Consiliului Județean Argeș cărora le-a adresat un cuvânt de bun venit din partea Președintelui Consiliului Județean Argeș.
Partenerii au vizitat câmpurile experimentale amplasate la sediul institutului și laboratoarele de cercetare în care se produc material săditor pomicol și în care se crează soiuri noi de pomi și arbuști fructiferi.
Deasemenea, în cadrul vizitei la institut, au fost invitați să participe doamna Cornelia MURARU – Managerul Clusterului IND AGRO POL și domnul Adrian SANDU – Secretarul General al Asociației Constructorilor de Automobile din România care au făcut cunoscută delegației străine activitatea și obiectivele celor 2 organizații.
Întâlnirea a continuat cu ședința Comitetului de Coordonare în cadrul căreia s-au discutat problemele de zi cu zi ale proiectului, activitățile desfășurate la nivel regional și național, rezultatele întâlnirii din Thesalonic, Grecia, probleme de comunicare, precum și planificarea activităților viitoare.
În cea de-a II zi a întâlnirii, pe data de 15 mai, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia cu sprijinul Asociației Clusterelor din România - CLUSTERO, a oferit partenerilor proiectului, posibilitatea să participe la Conferința Clusterelor Europene 2019, organizată la Palatul Parlamentului, București cu ocazia deținerii Președinției României la Consiliul Uniunii Europene. Conferința a cuprins discuții de politică la nivel înalt, discursuri și exemple de bune practici despre prioritățile recente și viitoarele politici și evoluții ale clusterelor în vederea sprijinirii modernizării industriale durabile și cooperare interregională.
Ultima zi a întâlnirii, 16 mai, a fost organizată în cadrul Casei Academiei Române din București și a fost dedicată Seminarului Interegional privind învățarea de politici despre clustere și evenimentului de diseminare și crearea de sinergii cu alte proiecte și programe europene
Mai mult, partenerii proiectului au discutat despre recomandăriile de politici și au prezentat acțiunile identificate pentru primul draft al Planului de Acțiune Regional.
Reamintim că proiectul ClusterFY are ca obiectiv principal îmbunătăţirea instrumentelor de politică regionale sau naţionale care urmăresc intensificarea proceselor de clusterizare, în special în sectoarele legate de tehnologiile generice esenţiale (KET), precum şi stimularea cooperării interregionale între/printre clustere şi reţelele de afaceri şi încurajarea integrării acestora în lanţurile valorice inovative.
Mai multe detalii despre implementarea ClusterFY, puteți afla de pe website-ul Agenției, secțiunea Proiecte – link:: https://www.adrmuntenia.ro/proiectul-clusterfy/static/952, precum și pe site-ul proiectului–link: https://www.interregeurope.eu/clusterfy/.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.