În perioada 14 – 16 mai 2019, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în calitate de partener în proiectul ClusterFY a organizat în orașele Pitești, județul Argeș și București a VII-a Întâlnire a Comitetului de Coordonare și Seminarul Interregional al proiectului.
La această întâlnire au participat membrii din echipa de implementare a proiectului din cele 8 țări partenere și anume România, Lituania, Olanda, Suedia, Slovacia, Grecia, Spania și Polonia, dar și reprezentanți din grupurile interesate de revizuirea politicilor privind clusterele.
Scopul vizitei în România a fost de a arată partenerilor cum se implementează politicile de clustere în România și de a vizita clusterele care în activitatea lor utilizează tehnologiile generice esențiale.
Vizita de studiu s-a desfășurat la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Pitești – Mărăcineni, membru activ în cadrul Clusterului IND AGRO POL, care practică agricultură de precizie, prin utilizarea de senzori ce monitorizează solurile și îi ajută să gestioneze eficient culturile și resursele.    
Partenerii și stakeholderii au fost întâmpinați de domnul Mihail COMAN – Directorul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Pitești – Mărăcineni și de un reprezentat al Consiliului Județean Argeș cărora le-a adresat un cuvânt de bun venit din partea Președintelui Consiliului Județean Argeș.
Partenerii au vizitat câmpurile experimentale amplasate la sediul institutului și laboratoarele de cercetare în care se produc material săditor pomicol și în care se crează soiuri noi de pomi și arbuști fructiferi.
Deasemenea, în cadrul vizitei la institut, au fost invitați să participe doamna Cornelia MURARU – Managerul Clusterului IND AGRO POL și domnul Adrian SANDU – Secretarul General al Asociației Constructorilor de Automobile din România care au făcut cunoscută delegației străine activitatea și obiectivele celor 2 organizații.
Întâlnirea a continuat cu ședința Comitetului de Coordonare în cadrul căreia s-au discutat problemele de zi cu zi ale proiectului, activitățile desfășurate la nivel regional și național, rezultatele întâlnirii din Thesalonic, Grecia, probleme de comunicare, precum și planificarea activităților viitoare.
În cea de-a II zi a întâlnirii, pe data de 15 mai, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia cu sprijinul Asociației Clusterelor din România - CLUSTERO, a oferit partenerilor proiectului, posibilitatea să participe la Conferința Clusterelor Europene 2019, organizată la Palatul Parlamentului, București cu ocazia deținerii Președinției României la Consiliul Uniunii Europene. Conferința a cuprins discuții de politică la nivel înalt, discursuri și exemple de bune practici despre prioritățile recente și viitoarele politici și evoluții ale clusterelor în vederea sprijinirii modernizării industriale durabile și cooperare interregională.
Ultima zi a întâlnirii, 16 mai, a fost organizată în cadrul Casei Academiei Române din București și a fost dedicată Seminarului Interegional privind învățarea de politici despre clustere și evenimentului de diseminare și crearea de sinergii cu alte proiecte și programe europene
Mai mult, partenerii proiectului au discutat despre recomandăriile de politici și au prezentat acțiunile identificate pentru primul draft al Planului de Acțiune Regional.
Reamintim că proiectul ClusterFY are ca obiectiv principal îmbunătăţirea instrumentelor de politică regionale sau naţionale care urmăresc intensificarea proceselor de clusterizare, în special în sectoarele legate de tehnologiile generice esenţiale (KET), precum şi stimularea cooperării interregionale între/printre clustere şi reţelele de afaceri şi încurajarea integrării acestora în lanţurile valorice inovative.
Mai multe detalii despre implementarea ClusterFY, puteți afla de pe website-ul Agenției, secțiunea Proiecte – link:: https://www.adrmuntenia.ro/proiectul-clusterfy/static/952, precum și pe site-ul proiectului–link: https://www.interregeurope.eu/clusterfy/.

CJ Argeș a semnat astăzi contractul de finanțare pentru DJ 503, catalogat de președintele CJ Argeș Dan Manu drept "cel mai mare proiect din istoria post-decembristă, cu o lungime de 42 de km și o finanțare de aproape 100 de milioane lei. S-a chemat drumul armatelor, pentru că era folosit din vremea romană de la Dunăre spre centrul țării".
Al doilea contract vizează construirea a patru locuințe individualizate și un centru de zi pentru copiii instituționalizați prin Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș. 
Al treilea contract este pentru Unitatea de Primiri-Urgențe de la Spitalul Județean Argeș (cca 10 milioane lei) - extinderea unității de primiri-urgențe.    
Al patrulea contract este pentru anveloparea a 5 blocuri în Topoloveni. Din cele 18 blocuri pentru anvelopare, au mai rămas 13 în întregul oraș, după cum a explicat primarul Gheorghiță Boțârcă."Vreau să aduc mulțumiri pentru modul în care s-a lucrat cu ADR Sud Muntenia și pentru colaborarea cu ministerul Dezvoltării".

În prezența președintelui ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat, a conducerii județului Argeș și a vicepremierului Daniel Suciu, au fost semnate mai multe contracte în județ:

* ”Modernizare DJ 503 limita județului Dâmbovița – Slobozia – Rociu – Oarja – Cătanele (DJ 702G – km. 3-824) km. 98+000 – 140+034 (42,034 km.) în județul Argeș” – valoarea totală: 99,818,008.40 lei (beneficiar: Consiliul Județean Argeș)

* ”Extindere și dotare spații Urgență și amenajări incintă Spital Județean de Urgență Pitești” - valoarea totală: 10,422,816.26 lei (beneficiar: Consiliul Județean Argeș)

* ”Complex de 4 Locuințe protejate și Centru de zi, comuna Ciofângeni, județul Argeș”- valoarea totală: 5,692,228.73 lei (beneficiar: DGASPC Argeș)

* "Eficientizarea energetică a clădirilor rezidențiale aflate în zona Calea București din orașul Topoloveni” – valoarea totală: 4,440,821.50 lei (beneficiar: Primăria Orașului Topoloveni)

 

”Pentru noi nu a contat coloratura politică, a contat interesul cetățeanului și modernizarea staului românesc. Am pornit mandatul cu 80 de toalete în curte în școlile din mediul rural, acum mai avem 15 și le vom termina și pe acestea” - Dan Manu. 

Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării: "Contractele pe care le semnăm astăzi sunt în valoare de 34 de milioane de euro. În această dimineață am mai semnat un contract, la Curtea de Argeș, în valoare de aproape 41 milioane de lei. Să știți că nu e o mare surpriză că ministrul dezvoltării regionale merge pe teren. De două luni de zile sunt peste tot în țară pentru că administrația se face la dvs, la primari acasă, iar un ministru tânăr ca mine are multe de învățat de la primari. Într-o perioadă foarte apropiată voi semna și contractul pentru Bazinul Olimpic din Pitești".

Vicepremierul Daniel Suciu a menționat că PNDL este cel mai de succes program guvernamental, fiind vorba de investiții în valoare de 1,3 miliarde de lei în toată țara. El a criticat opoziția care cere oprirea programului și a întrebat primarii din Argeș dacă ar fi de acord cu acest gest. Oficialul a menționat că bugetul de investiții pentru anul acesta este de 10 ori mai mare decât bugetul pe anul trecut: Mă bucur că sunt în sală primari de la toate partidele. Atât de mult se vorbește în spațiul public despre PNDL, încât vreau să vă întreb dacă acest program trebuie oprit, așa cum cer anumite partide. 

Până în 2012, fiecare primar trebuia să meargă la vreo 4 programe guvernamentale. Din 2012, acestea s-au unit într-unul singur, deja celebrul Program Național de Dezvoltare Locală (PNDL) care a fost creat și imprementat de fostul vicepremier Liviu Dragnea. Astăzi sunt finanțate proiecte în valoare de 47 miliarde lei, peste 10 miliarde euro, în 12681 obiective de investiții. Sunt cumva puține? Cred că nu. Asta înseamnă o medie de 4 proiecte de investiții pe PNDL pe fiecare localitate din țară. 

Finanțări de 1,3 miliarde lei (232 de proiete) sunt numai în Argeș și sunt finanțate integral și nu am auzit până acum pe niciun primar să se plângă de rapiditatea prin care acest minister și guvernul își respectă obligațiile de plată.

Astăzi implementăm 106 obiective de apă și canal, 41 de școli, 41 drumuri, 10 unități sanitare, peste 20 de poduri. Vă rog să puneți în paranteză ce se minte despre lipsa de investiții în sistemul sanitar. Doar în Argeș, prin PNDL avem cele mai mari investiții în sănătate: spitalul de la Mioveni (93 de milioane de lei de la minister), Spitalul Județean (76 milioane de lei). Anul acesta, bugetul pentru investiții este de 10 ori mai mare decât anul trecut.  

Am vorbit cu cei de la Compania Națională de Investiții, unde a fost depus SF pentru stadionul Nicolae Dobrin. Acest stadion va fi reabilitat, pentru că Trivalea merită acest lucru. Pentru noua Sală polivalentă, care va avea aproape 5000 de locuri, în valoare de 100 de milioane de lei, mai așteptăm pentru a emite Hotărârea de Guvern doar avizul de la ministerul de Finanțe.

Vreau ca primarii să transforme 1,3 miliarde de Lei noi în Lei vechi și să faceți comparații cu alte programe. Cred că știți ce înseamnă acest program de dezvoltare națională și nu mai accept ca doar din interese meschine și politicianiste să criticăm acest program. Cred că e mare prostie să folosești acest program care funcționează atât de bine în lupta politică, doar pentru că cineva este adversar al PSD", a afirmat Daniel Suciu.

Vicepremierul a vorbit și despre codul administrativ: M-a săturat să fim noi, parlamentarii PSD și ALDE, lăudați pe holurile parlamentului pentru codul administrativ, dar la vot să fim criticați și să se voteze împotrivă. Cred că primarii pot spune cel mai clar ce înseamnă un cod administrativ clar, în care primarii să știe care le este răspunderea. Cred că înseamnă foarte mult nu doar ca primarii să răspundă singuri. 

Daniel Suciu a dat o veste bună și în privința proiectelor din construcții, acolo unde, după adoptarea OUG 114, primăriile aveau probleme după ce salariile minime în construcții au crescut, iar constructorii cerea fonduri suplimentare. Daniel Suciu a transmis că primarii vor avea la dispoziție banii rămași în urma diferenței dintre valoarea finanțării și valorea adjudecată prin licitație, iar acolo unde această diferență nu va acoperi creșterea salariilor, guvernul va contrinui cu restul necesar. Dacă guvernul României a intervenit legislativ în privința contractelor, tot statul român va acoperi această diferență, printr-un act adițional între administrație și constructor. Dacă noi am alocat 100 de lei pentru un obiectiv de investiții și licitația s-a adjudecat cu 70 de lei, restul de bani stă la dispoziție pentru acoperirea salariului minim din construcții, conform OUG. În câteva zile sper să avem clarificată HG prin care mecanismul să fie clarificat. Dacă suma rămasă ca economie la licitație nu e suficientă, Guvernul va asigura diferența. 

 

Daniel Suciu: Suntem acuzați acum, că a venit campania electorală, că șantajăm primarii opoziției cu aceste proiecte. Păi ce ar trebui să facem? Ar trebui să închidem tot ce înseamnă PNDL și să dăm banii pe alte prostii. Cel mai mare atac la construcția bugetului a fost pe acest PNDL. Nouă nu ne este rușine cu el, nu avem nicio intenție. Când închidem PNDL 1 și PNDL2, vom deschide și PNDL 3. A fost un succes. Nu cred că a fost vreun program care să fie accesat mai ușor. Sunt județe unde primarii PNL au mult mai mulți bani atrași. Noi suntem acuzați că îi șantajăm pe primarii PNL. Cu ce vă șantajăm dragi primari? Ați primit vreo piedică la minister? Nu cred. Sunt sătul de ipocriți care una spun și alta fumează..

 

Radu Doru PNL: Politica de azi este o mizerie. Umblă în spațiul public acum o asociație că Argeșul e pe doi la finanțări PNDL. Argeșul e pe locul 24 la bani alocați.Pe primul loc este județul Suceava, condus de domnul Flutur, de la PNL. Pe de altă parte, este un program foarte bun. Să vină cu alternativă cine crede altceva. NU e perfect, dar este foarte bun. Sunt județe care nu au avut pe ce să mai finanțeze proiecte și s-au alocat bani și pentru iluminat public. Ar trebui să existe o limitare pentru nivelul de fonduri alocate la localități de aceeași dimensiune. Ar trebui să existe un program în care să se știe fiecare localitate ce finanțare a avut și pe ce proiecte. Asta ca să știm cum alocăm bani, pentru ca toate județele să se dezvolte unitar.

Sunt unii care au uitat cum în alte guvernări, prin Hotărâri de guvern, erau localități care primeau zeci de miliarde pe 30 decembrie! Acum trebuie să fim corecții corecților. Eu vreau să fim români adevărați, să ne intereseze dezvoltarea localităților noastre.

  

Conducerea CJ Argeș a fost prezentă la Consiliul Regional de Dezvoltare de la Slobozia. Pe ordinea de zi au fost două subiecte importante, primul vizând punctul de vedere pe care ADR Muntenia îl va avea pentru relocarea de fonduri europene pentru noile axe și gradul lor de acces și nominalizarea județului în care se va organiza o consfătuire legată de comitetul de monitorizare european pentru Programul Operațional regional. Ca atare, Argeșul a fost desemnat să găzduiască aceste eveniment care se va derula la sfârșitul lunii mai a acestui comitet de monitare european din care fac parte Comisia Europeană, personal tehnic de specialitate de la Bruxelles, președinți din toate regiunile de dezvoltare. Se apreciază o participare a peste 120 de specialiști în domeniu. Județul Argeș se află pe primul loc în regiunea de dezvoltare Sud Muntenia și pe locul trei în țară la absorbția de fonduri europene. Anul trecut, comitetul a fost găzduit de Rădăuți. Este o onoare pentru județul Argeș. Sunt convins că vor fi apreciate și proiectele noastre și este o carte de vizită pe care Argeșul o va prezenta în fața Comisiei Europene și a forurilor din domeniu, a explicat Dan Manu, președintele CJ Argeș.

În privința relocării sumelor, s-a decis redistribuirea fondurilor europene pentru IMM-uri și pentru izolarea energetică. Așa cum axa a prevăzut izolarea energetică a locuințelor rezidențiale a avut parte de o absorbție de doar 17 procente. Sumele au fost redistribuite, este vorba despre câteva miloane de euro, și pentru clădirile aflate în domeniul public. A treia redistribuire vizează iluminatul public stradal.

 

 

Directorul Agenţiei de Dezvoltare Sud Muntenia, Liviu Muşat, a făcut o trecere în revistă a celor mai importante proiecte cu bani europeni pe care Argeşul le are în implementare. “Argeșul este județul din regiune cu cele mai multe contracte semnate în Programul Operațional Regional și cu suma cea mai mare de bani. Sperăm ca aceste proiecte să capete contur într-un timp cât mai scurt și să intre în folosul pentru care ele au fost realizate.”, a declarat Liviu Mușat - directorul ADR Sud-Muntenia.

De asemenea, Argeșul va fi primul județ din regiune care va semna al doilea contract pe axa 6 – axa de drumuri. "Mă bucur să anunţ că în februarie – martie vom semna şi contractul de finanţare pentru modernizarea drumului judeţean 503 de la graniţa cu Giurgiu până la Cătanele, prin Slobozia, pe o distanţă de 42,5 km pe teritoriul Argeşului. Este al doilea proiect de acest gen după cel pentru drumul 504 dinspre Teleorman, lung de circa 25 km. În cazul drumului 503, valoarea proiectului este de 90 milioane lei”, a spus Muşat.

Alte proiecte aflate în stadiu avansat sunt cele pentru modernizarea, extinderea şi dotarea la Spitalul Judeţean (ambulatoriu şi Urgenţe), Spitalul de Pediatrie (Urgenţe), modernizarea Muzeului Judeţean, a Galeriei de Artă şi a Cetăţii Poenari, dar şi pentru înfiinţarea unor centre de zi la Tigveni şi Ciofrângeni pentru persoanele vulnerabile.

Un alt proiect menţionat de Muşat  este cel de reabilitare a străzilor din Curtea de Argeș proiect cu o valoare de 71 milioane lei.

1668 de proiecte semnate în valoare de 1460 de milioane de euro, 59.000 de elevi care învață în școli mai bune, 10.000 de noi locuri de muncă, 1000 de IMM-uri sprijine, 135 de kilometri de străzi orășenești modernizate, 28 de hectare de spații verzi, toate acestea sunt doar câteva din realizările în cei 20 de ani de activitate ai Agenției de Dezvoltare Sud Muntenia. 20 de ani de activitate celebrați la Muzeul Golești din Ștefănești, el însuși un proiect de succes prin reabilitarea pe fonduri europene.

Adunate, toate orele de muncă ale specialiștilor din ADR Sud Muntenia rezultă, în cei 20 de ani, peste un 1067 de ani de activitate.  O experiență de peste un mileniu, la dispoziția beneficiarilor.

Amfitrionul evenimentului a fost Liviu Mușat, directorul ADR Sud Muntenia. La manifestarea dedicată celor 20 de ani oaspeții s-au bucurat de standurile celor șapte județe care au conținut exponate reprezentative și produsele tradiționale organizată sub egida Fabricat în Sud Muntenia. Au fost prezenți reprezentanți ai conducerilor din administrațiile județelor Muntenia - Giurgiu, Călărași, Ialomița, Teleorman, Dâmbovița, Argeș și Prahova, președinți ai Consiliilor Județene, membrii fondatori ai ADR Sud Muntenia, membrii ai Consiliului Regional de Dezvoltare Sud Muntenia. Anul acesta, Argeșul deține președinția acestui Consiliu Regional.

Printre oaspeți s-au numărat secretarul de stat în ministerul Dezvoltării, Nicolae Tudose, secretarul de stat în ministerul Economiei, Constantin Ivan, ambii argeșeni, dar și Lucian Pătrașcu, secretar de stat în cadrul aparatului propriu al prim-vicepremierului. Nu au lipsit nici oamenii de afaceri și beneficiari ai fondurilor europene prin proiectele implementate prin ADR Sud Muntenia. De altfel, din fiecare județ au fost premiate câtre șapte proiecte de referință.

Nu au lipsit nici momentele deosebite, precum discursurile membrilor fondatori. La acest eveniment, fostul președinte al CJ Argeș Constantin Nicolescu a susținut primul său discurs public după retragerea din politică. Un moment cu totul emoționant a fost acela al evocării celui care a fost director al ADR Sud Muntenia în perioada 1998-2003, Ion Manole. Evenimentul a fost înfrumusețat și de spectacole populare ale artiștilor din cele șapte județe din Regiune.

Pagina 1 din 5

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.