Președintele ALDE Călin Popescu Tăiriceanu a demisionat din funcția de președinte al Senatului, așa cum a declarat săptămâna trecută, atunci când ALDE a decis să iasă de la guvernare, să se alături opoziției și să formeze o alianță electorală împreună cu Pro România pentru susținerea lui Mircea Diaconu la alegerile pentru funcția de președinte al României.

Inițial, s-a speculat că Tăriceanu nu va demisiona pe fondul unor negocieri pe care Viorica Dăncilă le poartă cu lideri ALDE - foști miniștri și parlamentari. Daniel Zamfir a recunoscut public că liderul PSD i-a propus să preia scaunul de președinte al Senatului. Cu toate acestea, președintele ALDE a decis în final să își oficializeze demisia de la conducerea Senatului. 

Potrivit unor surse din PSD, în acest moment sunt nu mai puţin de şapte social-democraţi care doresc să ocupe funcţia de preşedinte al Senatului, printre care Nicolae Moga, fost ministru de Interne, Titus Corlăţean, fost ministru de Externe şi Justiţie, Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiţiei, Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei, şi Şerban Nicolae, până recent lider al grupului PSD din Senat.

În acest moment, PSD are 67 de voturi în Senat, în condiţiile în care majoritatea este de 69. PSD încearcă să convingă mai mulţi senatori ALDE să treacă în "barca" social-democrată, însă şi Pro România poartă negocieri cu senatori PSD.

Opoziţia ar putea să o susţină pe Alina Gorghiu pentru funcţia de preşedinte al Senatului.

 

Călin Popescu Tăriceanu a anunțat, încă de săptămâna trecută, odată cu retragerea ALDE de la guvernare, că îşi va depune demisia din funcţia de preşedinte al Senatului la începutul sesiunii.

Camera Deputaţilor şi Senatul au început, luni, a doua sesiune parlamentară ordinară a anului.

În prima şedinţă a fiecărei Camere se alege noua componenţă a Birourilor permanente, adică vicepreşedinţii, secretarii, chestorii acestor foruri. Alegerea membrilor Biroului permanent se face la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu ponderea acestora, potrivit configuraţiei politice şi negocierii liderilor de grupuri.

Listele candidaţilor propuşi pentru Birourile permanente se supun votului Camerei Deputaţilor, respectiv Senatului. 

Pe fondul ieșirii ALDE de la Guvernare, și la Camera Deputaților poziția de președinte deținută de Marcel Ciolacu de la PSD este în pericol. 

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a convocat luni pentru ora 13:00 şedinţa Biroului permanent, urmând ca plenul să înceapă la ora 16:00.

La Senat, şedinţa Biroului permanent a fost convocată tot pentru ora 13:00, de la ora 14:00 urmând să aibă loc grupurile parlamentare, iar plenul la ora 16:00.

 

Viceprim- ministru, ministru al Mediului și președintele OFLDE România, Grațiela Gavrilescu, a fost într-o vizită inopinată în Pitești. Nu a fost vorba de o vizită cu un caracter politic, deși gazdă i-a fost Eny Pavel, președintele organizației de Femei a ALDE Pitești (OFLDE Pitești). Vizita a fost prilejuită de caracterul profesional de medic stomatolog al lui Eny Pavel. De altfel, Grațiela Gavrilescu este pacient al lui Eny Pavel de aproximativ un an.
Ministrul Mediului a acuzat dureri de dinți în timpul unui pelerinaj la mai multe mânăstiri, astfel că în cele din urmă a ajuns la cabinetul stomatologic al liderului organizației de femei ALDE Pitești. Eny Pavel este cunoscută pentru faptul că este medicul stomatolog al mai multor personalități din diverse domenii, dar și pentru acțiunile de prevenție pe care le face în rândul copiillor, tinerilor și chiar persoanelor vârstnice.

Astăzi, am întâlnit, de data aceasta- la Pitești, alți trei medici stomatologi, pentru care respectul pentru pacientul aflat în suferință și pentru profesia pe care și-au ales-o înseamnă cu mult mai mult decât relaxarea oferită de o zi declarată nelucrătoare.
Pe Cosmin nu l-am “prins” în fotografie, dar pe Eny Pavel și Mihai Meliceanu, da.
Încă o dată, am fost norocoasă: priceperea și felul lor de a fi, dublate de aparatura performantă, m-au salvat de durerea chinuitoare din ultimele zile!

Le mulțumesc tuturor, le doresc succes și sper să îi revăd curând... dar fără lacrimi în ochi de durere!, a postat, pe pagina sa de Facebook, Grațiela Gavrilescu după vizita la Pitești.

Secretarul Camerei Deputaților și trezorierul PSD Mircea Drăghici, este în căriți pentru postul de președinte al Autorității Electorale Permanente. Sâmbătă, Mircea Drăghici a anunțat pe Facebook că își retrage candidatura pentru portofoliul de la ministerul Transporturilor, după ce Klaus Iohannis a tergiversat timp de mai bine de două luni dacă îl acceptă sau îl refuză. În noul context, PSD a fost obligat să vină cu noi nominalizări, pentru că interimatul expiră, iar planul a fost să existe nominalizări cu noi persoane. În schimb, astăzi, Daniel Barbu și-a anunțat demisia de la Autoritatea Electorală Permanentă, el urmând să intre în campanie electorală, fiind, din câte se pare, candidat pe un loc considerat eligibil de către ALDE. ”Ar fi fost o incompatibilitate etică să mai rămân. Că voi fi candidat sau nu nu ține de mine, nu decid eu, dar ideea că numele meu e luat în considerare pentru o eventuală candidatură m-a obligat să renunț la poziția de la autoritatea electorală”, a declarat pentru MEDIAFAX Daniel Barbu, care fusese numit în urmă cu un an președinte al AEP.
În acest context, deputatul de Argeș ar putea avea cele mai mari șanse să fie propus de PSD pentru funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente. În termen de 15 zile, Parlamentul trebuie să aleagă un nou președinte al AEP, iar PSD și ALDE dețin majoritatea în Legislativ, ceea ce ar face foarte plauzibilă posibilitatea ca Mircea Drăghici să ajungă în fruntea AEP.
Din punct de vedere politic, Mircea Drăghici are și cea mai mare experiență la acest moment, fiind cel care a inițiat atât legea pentru finanțarea activității partidelor politice, cât și legea pentru finanțarea campaniei electorale. Ambele legi au întrunit consensul general al tuturor partidelor din Parlament în mandatul trecut. Mai mult, noile legi au fost apreciat de statele membre GRECO, organizație care a subliniat că aceste modificări legislative sprijină România în efortul de diminuare a corupției, pentru că elimină aproape în totalitate practica mitei electorale, a obținerii de către partide de șpăgi electorale - finanțare din bani negri - sau de la anumite grupuri de interese.  
Propunerile partidelor pentru funcția de președinte al AEP trebuie aprobate prin vot de Parlament. Mandatul unui președinte al AEP este de 8 ani.


Vicepreședintele ALDE Andrei Gerea a transmis un mesaj video pentru Noul An. La sfârșit de an centenar și începutul primului an din noua sută de ani a statului român, aș vrea să urez tuturor românilor multă sănătate, prosperitate și multe bucurii alături de cei dragi!, transmite deputatul de Argeș și președintele ALDE București prin intermediul clipului video.

Deputatul de Argeș Mircea Drăghici a fost ales președinte al PSD Online. Noua funcție de conducere a fost decisă în Comitetul Executiv al social-democraților de la Neptun.
  "Sâmbătă, Comitetul Executiv al PSD m-a desemnat să preiau coordonarea comunicării online a partidului. Este o sarcină care mă onorează, chiar dacă sunt conștient că are un grad ridicat de dificultate", precizează deputatul PSD.
"Dar am convingerea că dacă vom fi mult mai prezenți în spațiul virtual și dacă vom face cunoscute măsurile bune ale guvernării, vom reuși treptat să schimbăm în bine percepția publicului online față de Partidul Social Democrat.
Îmi propun să fim mult mai activi în comunicarea online, să avem reacție rapidă pentru a demonta imediat fake-news-urile și numeroasele manipulări pe care le vedem pe rețelele de socializare și, în general, să ieșim din defensivă și să promovăm activ acțiunile și realizările partidului și ale guvernării", precizează deputatul de Argeș, Mircea Drăghici.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.