Video! Putin reales cu 70% din voturi, cel mai longeviv lider al Rusiei după Stalin. Snowden, imagini în care arată cum se umpleau urnele în Rusia

Vladimir Putin a fost reales cu 76,67% din voturi pentru un al patrulea mandat la preşedinţia Rusiei, potrivit rezultatelor aproape definitive publicate luni, consolidându-şi şi mai mult puterea, în plină criză cu Occidentul. Aflat la conducerea ţării de peste 18 ani în calitate de preşedinte sau premier, Putin a realizat astfel cel mai bun scor al său în timpul unor alegeri prezidenţiale, mai bun chiar decât prevedeau sondajele din ultimele săptămâni, comentează luni AFP.
Clasat mult în faţa adversarilor săi, cu o participare mai mare decât în timpul alegerilor prezidenţiale precedente, Vladimir Putin este mai mult ca oricând omul puternic al unei ţări pe care a readus-o în prima linie pe scena internaţională, cu preţul unor tensiuni fără precedent după războiul rece cu Occidentul.
Alimentată de conflictul sirian, de criza ucraineană sau de acuzaţii privind amestecul Rusiei în alegerea lui Donald Trump preşedinte al SUA, confruntarea Est-Vest s-a accentuat şi mai mult după ce Londra a acuzat Moscova că a otrăvit un fost spion rus pe teritoriul Marii Britanii, acuzaţie pe care Putin a calificat-o duminică drept "o mare aiureală".
Păstrând până acum o tăcere aproape totală cu privire la otrăvirea lui Serghei Skripal şi a fiicei acestuia Iulia, preşedintele rus a dat asigurări, în prima sa conferinţă de presă după realegere, că a acuza Rusia este "o mare aiureală", dar că Moscova "este gata să coopereze" cu Londra în anchetă. După numărarea a 99,8% din buletine, a rezultat că Putin l-a devansat cu mult pe principalul său adversar, candidatul comunist Pavel Grudinin, care a adunat doar 11,79% din voturi, înaintea ultranaţionalistului Vladimir Jirinovski (5,66%) şi a jurnalistei apropiate opoziţiei liberale Ksenia Sobciak (1,67%).
"Vom lucra la fel de ferm, de o manieră la fel de responsabilă şi eficientă", le-a dat asigurări Putin susţinătorilor săi, văzând în victoria sa "recunoaşterea faptului că multe lucruri au fost făcute în condiţii foarte dificile".
Prima mare putere care l-a felicitat pe liderul de la Kremlin a fost China, prin vocea preşedintelui Xi Jinping, care a salutat o relaţie sino-rusă "la cel mai bun nivel istoric".

Cel de-al patrulea mandat al lui Vladimir Putin ar trebui să fie ultimul, acesta promiţând să nu modifice Constituţia pentru a putea candida din nou după 2024. Prin urmare, experţi estimează că următorii şase ani vor fi dedicaţi pregătirii unui succesor.

Întrebat duminică seara despre eventualitatea unei candidaturi după 2024, Putin a răspuns: "Probabil glumiţi. Ce ar trebui să fac? Să rămân aici până voi face 100 de ani? Nu".

Opoziţia rusă, mai ales adversarul cel mai înveterat al puterii, Aleksei Navalnîi, care a îndemnat la boicotarea acestui scrutin, a acuzat autorităţile că au 'umflat' rata de participare prin numeroase fraude, umplând urnele de vot cu buletine invalidate sau organizând transportul în masă a unor alegători spre secţiile de votare.

"Victoria lui Putin cu peste 70% din voturi a fost decisă din start", a explicat Navalnîi pentru presă, atenţionând că el va îndemna în continuare la manifestaţii, "singurul mijloc de a duce o luptă politică în Rusia".

Organizaţia nonguvernamentală Golos, specializată în supravegherea alegerilor, a elaborat şi postat pe internet o hartă a fraudelor, semnalând peste 2.900 de iregularităţi, precum umplerea cu buletine a urnelor, voturile multiple sau piedicile create activităţii observatorilor.

Fostul consultant al NSA, Edwad Snowden, care a trăit în Rusia după dezvăluirile sale privind supravegherea în masă din SUA, a difuzat pe Twitter imagini video ce arată ceea ce el califică a fi o "umplere a unei urne" cu buletine. "Cereţi justiţie. Cereţi legi şi tribunale care să aibă un sens. Preluaţi-vă viitorul în propriile mâini", a notat Snowden.


Un sfert de secol este însă asigurat ceea ce-l face pe Vladimir Putin cel mai longeviv lider rus după Stalin. În scrutinul de ieri rușii au avut la dispoziție 96 de mii de secții de votare în Rusia și alte 400 în străinănate.  Mai mult de jumătate din secțiile de vot au fost  dotate  cu scanere speciale pentru a contabiliza în timp real atât prezența cât și clasamentul candidaților.Au fost și momente  când  unele scanere au avut probleme.Pentru a stimula și mai mult prezența la urne la fiecare secție de votare au fost amenajate târguri de produse alimentare și locuri de joacă pentru copii.



Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.