Inna a avut parte de un accident mai puțin obișnuit în timpul unui concert din Turcia. Scena pe care cânta artista din România s-a prăbuşit, iar cântăreața odată cu ea. Accidentul din timpul concertului din Instanbul a băgat-o în spital pe artistă. Nu se ştie deocamdată ce anume a provocat accidentul, dar artista s-a lovit la picioare şi a fost transportată la spital. Este, din fericire, în afara oricărui pericol, după cum ea însăşi le-a transmis fanilor pe Instagram. "Iubire şi pace pentru voi toţi! Continuăm turneul nostru în Turcia. Ne vedem mâine la Ankara", a fost mesajul postat de Inna de pe patul de spital.

Nu este primul incident prin care trece artista. În 2009, la începutul carierei, ea a fost implicată într-un accident de circulaţie în Ungaria, din care a scăpat nevătămată.

 Un microbuz care transporta elevi a în coliziune cu o căruță în comuna argeșeană Cetățeni. Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, accidentul s-a produs într-o intersecţie. În microbuz se aflau şoferul şi zece copii, iar în căruţă două persoane, potrivit Agerpres.

La faţa locului au intervenit două ambulanţe şi o autospecială SMURD. Din primele informaţii a reieşit că niciunul dintre cei zece copii nu a fost rănit. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş au anunţat că în urma accidentului rutier au fost rănite uşor două persoane din atelaj.

Un accident s-a produs pe varianta Prundu Craiovei din Pitești. Pompierii au fost solicitați să intervină pentru a asigura masuri de prevenire si stingere in caz de incendiu. Unul din autoturismele implicate în accident a lovit o țeavă de gaze. la fața locului au ajuns și reprezentații de la firma furnizoare de gaze. 

Un poliţist local din Alexandria a provocat un accident, în noaptea de sâmbătă spre duminică, fiind băut la volan, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Teleorman. Polițistull a intrat cu maşina pe care o conducea într-un microbuz oprit pe marginea drumului, iar în urma accidentului nu au fost victime. Bărbatul era îmbrăcat în hainele de serviciu când a provocat accidentul şi s-a chinuit minute bune să sufle în alcooltest. ''În timp ce conducea un autoturism pe strada Alexandru Ghica a intrat într-un microbuz care se afla oprit. Nu au fost victime, doar pagube materiale. A fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,92 miligrame pe litru alcool pur în aerul respirat, fiind condus la spital unde au fost prelevate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei'', a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Teleorman, Teodora Dragole.

Un autobuz care transporta călători a intrat în coliziune cu un autocamion, luni, pe DN 73, în zona localităţii argeşene Mărăcineni, nefiind înregistrate victime.

Din primele informaţii comunicate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş, accidentul, produs pe sensul de mers Piteşti - Câmpulung Muscel, a fost anunţat la numărul unic de urgenţă 112, apelantul precizând că nu sunt persoane rănite.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, la faţa locului au intervenit o autospecială de pompieri şi o ambulanţă SMURD. 

Sursa: Agerpres

Latest Tweets

Cel mai cunoscut medic în acupunctură din România a murit subit în Pitești! Doctorul Wang a avut mii de pacienți și… https://t.co/jU8wFMjCu1
Contract de 3,3 milioane de lei semnat pentru spitalul Brădet între CJ Argeș și ADR Sud Muntenia https://t.co/my8RO2HWQ7
Prezență la cel mai înalt nivel la Zilele Asistentului Medical Argeșean de la Pitești https://t.co/DLHSCI3Sed
Cel mai cunoscut medic în acupunctură din România a murit subit în Pitești! Doctorul Wang a avut mii de pacienți și… https://t.co/lF7RfUW4nQ
Cel mai cunoscut medic în acupunctură din România a murit subit în Pitești! Doctorul Wang a avut mii de pacienți di… https://t.co/rW8dERzrSe
Follow ProARGES on Twitter