Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România în cooperare cu Ministerul român al Sănătății vor organiza în martie 2019 „Reuniunea comună a medicilor șefi, asistenților șefi și dentiștilor șefi”, în contextul deținerii de către România a  Președinției Consiliului Uniunii Europene.

O.A.M.G.M.A.M.R a răspuns pozitiv solicitării de sprijin lansate de Ministerul Sănătății, iar Consiliul Național al O.A.M.G.M.A.M.R a mandatat conducerea să inițieze demersurile pentru constituirea unui grup de lucru responsabil cu pregătirea și organizarea acestei reuniuni la București.  Prima întâlnire de planificare a grupului de lucru a avut loc luni, 26 martie 2018, la sediul organizației.

Ordinul Asistenților Medicali va asigura contactarea reprezentaților statelor membre UE în vederea participării la eveniment, pregătirea agendei reuniunii, invitarea speakerilor, pregătirea documentelor pentru sesiunea plenară și sesiunile paralele, precum și asigurarea suportului logistic pe durata desfășurării întâlnirii.        

România urmează să dețină Președinția Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019. Acest mandat face parte din trio-ul de preşedinţii care mai include Finlanda şi Croaţia. Informații suplimentare privind pregătirea Președinției române la Consiliul Uniunii Europene sunt disponibile accesând website-ul www.romania2019.eu

Presedintele PSD Liviu Dragnea este asteptat miercuri in Arges. Liderul social-democratilor va participa la o sedinta a Comitetului Executiv al Organizatiei Arges.

Va reamintim ca social-democratii argeseni au luat recent decizia de a-i retrage sprijinul politic deputatului Catalin Radulescu. In acelasi timp, PSD Arges inca mai vrea un secretar de stat la Transporturi pentru a clarifica situatia licitatiei tronsonului de autostrada Pitesti-Sibiu.
Nu vreau să vorbim la Argeș despre Cătălin Rădulescu Este un subiect important, dar îl vom rezolva definitiv. Eu vin la Argeș pentru că avem o serie de investiții care sunt dorite acolo. Avem și unele chestiuni tehnice de rezolvat. În privința autostrăzii Pitești-Sibiu, cred că în scurt timp vom avea vești foarte bune -  a precizat Liviu Dragnea

Militarii Batalionului 30 Protecția Forței "Vulturii Carpaților" din Câmpulung s-au implicat în campania de conștientizare a autismului. 

Autismul nu se poate vindeca, dar printr-o intervenţie timpurie intensivă, până la 47% dintre copiii cu autism pot avea o viaţă independentă. Fără terapie, simptomele autismului şi comportamentele disfuncţionale se agravează în timp. Implicarea familiei în terapie este vitală în recuperarea copilului, fiind necesară o informare continuă şi o participare activă în programul de terapie. În lume, unul din 68 de copii suferă de această tulburare. Autismul poate să apară în orice familie, indiferent de rasă, etnie, zonă geografică, nivel de educaţie şi este de aproximativ 4,5 ori mai frecvent în rândul băieţilor (1 în 42) decât în rândul fetelor (1 din 189), potrivit datelor publicate de www.cdc.gov.

În fiecare an, în prima vineri după Paşti, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii, un praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii credincioșilor.
Cu această ocazie, credincioşii din Mioveni sunt asteptaţi vineri, 13 aprilie 2018, de la ora 15:30, pe platoul din pădurea Făget, în locul în care se află un izvor ce poartă numele „Izvorul Tămăduirii”.
Enoriașii vor lua parte la slujba de sfințire a apei, cunoscută și sub numele de Aghiasma Mică.

Joi, 12 aprilie, o echipă elvețiană, împreună cu medicii Horia Trăilă și Elvis Boțu de la Laboratorul de Angiografie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, va efectua o intervenție în premieră națională, la un pacient care a suferit o intervenție chirurgicală pentru anevrism de aortă abdominală, însă a cărui endoproteză s-a trombozat. 
În cadrul intervenției se va utiliza un dispozitiv de trombectomie și tromboaspirație și o sondă de repermeabilizare puse la dispoziție de echipa elvețiană. În acest fel, cu ajutorul angiografului din dotarea SJU, echipa mixtă de medici va utiliza o procedură de deblocare și repermeabilizare a endoprotezei mai puțin invazivă.
Pe viitor, se dorește înființarea în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti a unei unități de urgenţe neurovasculare, astfel încât unitatea sanitară argeșeană să devenă primul spital nonclinic unde se pot efectua tratamente intervenționale pentru pacienții cu accidente cardiovasculare cerebrale acute, accidente ce pot duce la deces sau invaliditate fizică şi mentală.
”Prezența echipei elvețiene ne onorează și ne oferă prilejul de a transmite mulțumirile noastre pentru faptul că au ales să salveze vieți aici, în Argeș, acest gest fiind garanția și aprecierea că Spitalul Județean de Urgență Pitești dispune atât de dotarea necesară, cât și de personalul medical exceptional. Prioritatea Consiliului Județean Argeș este sănătatea argeșenilor și diversificarea serviciilor medicale, în acest sens având în derulare investiții de extindere, modernizare și dotare a Spitalului Județean de Urgență Pitești” – președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu.

Pagina 1 din 118

Latest Tweets

Cu nașul în suflet și cu euro în conturi! Boureanu a împărțit și nevasta și banii din șpagă cu nașul Sebastian Vlăd… https://t.co/MzgHDPPP5i
Ce întrebare veți primi de la Facebook. Plus, ce funcție controversată ar putea fi reintrodusă https://t.co/vNmHsJYKyI
Sfaturile lui Dragnea pentru PSD. Întrebarea corectă este de ce a renunțat Argeșul la ministru. Au fost prea blânzi… https://t.co/0mPJ7iqa0n
Live text și Video! Declarații Liviu Dragnea la Pitești https://t.co/AWUsZb0L0w
Revoluția Generației de Aur așteaptă. Burleanu l-a învins pe Ionuț Lupescu https://t.co/rPfDXx1GWK
Follow ProARGES on Twitter