Deşi femeile au tendinţa să neglijeze această zonă, îngrijirea decolteului este la fel de importantă ca şi îngrijirea tenului, dacă vrei să îţi păstrezi aspectul tânăr al pielii şi dacă vrei sa îţi pui în evidenţă bustul.
Iată 5 lucruri pe care trebuie să le ştii pentru o îngrijire sănătoasă a decolteului.
- Foarte important pentru a avea un decolteu frumos este gomajul. Exfolierea săptămânală se va face cu un produs special pentru ten şi nu pentru corp, deoarece pielea este foarte sensibilă.
- Pielea din această zona a corpului este foarte sensibilă, aşa că ar trebui să foloseşti şi pentru decolteu o crema hidratantă cu factor ridicat de protecţie solară.
- O mască cu argilă şi ulei măsline este foarte benefică pentru decolteu şi chiar pentru sâni aşa că nu uita ca măcar o dată pe săptămână să îţi prepari un astfel de tratament.
- Cea mai facilă metodă de a-ţi îngriji decolteul este să incluzi acest segment de piele în rutina ta zilnică de îngrijire a tenului. Asta înseamnă că atunci când te demachiezi, trebuie sa ai în vedere şi decolteul. Acelaşi lucru se întâmplă şi când vine vorba de hidratare.
- Masajul decolteului şi al sânilor este şi el foarte important. Foloseşte pentru un masaj delicat ulei de migdale dulci presat la rece care este excelent pentru pielea sensibilă a decolteului dar este şi un tonic mamar.


