Sâmbătă, 19 Mai 2012 08:59
An error occured during parsing XML data. Please try again.

PSD a contestat Guvernul clonelor la CCR

Uniunea Social Liberală a contestat  la CCR modalitatea în care unii dintre miniştrii guvernului Ungureanu au trecut de comisiile de specialitate.
Potrivit deputaţilor PSD şi PNL, hotărârea Parlamentului a fost adoptată în lipsa avizelor de la comisiile de specialitate.
Opoziţia susţine că existenţa avizelor respective, de la audierea candidaţilor de miniştri, erau obligatorii ca procedură, chiar dacă erau consultative pe fond.
USL mai sustine că acordarea unui vot de învestitură în plen în lipsa acelor avize, înlocuite cu recomandări de la comisiile care nu au avut cvorum de lucru, încalcă prevederile legale şi constituţionale.