Donald Trump a devenit cel mai puternic om din lume: America va fi pe primul loc (video). Discurs inspirat din Batman?

By Ianuarie 20, 2017 704

Donald Trump a devenit, oficial, cel mai puternic om al planetei, iar primul său discurs în calitate de cel de-al 45-lea președinte al SUA a fost urmărit cu maximum de interes de către întreaga Planetă. Statele Unite ale Americii vor prospera, iar naţiunea va lucra în folosul cetăţenilor, a promis noul preşedinte, Donald Trump, pledând pentru intensificarea eforturilor de apărare, pentru crearea de locuri de muncă şi pentru combaterea criminalităţii organizate şi terorismului.

Ziua nu a fost tocmai ușoară pentru familia Trump. Dincolo de evenimentele care au marcat prima zi de președinție, cu cele trei baluri, cu parada de la Capitol Hill la Casa Albă, și sutele de mii de simpatizanți, au avut loc și proteste puternice împotriva noii administrații, având loc inclusiv ciocniri cu forțele de ordine. La ceremonie au asistat și premierul Sorin Grindeanu, președintele PSD Liviu Dragnea, precum și ambasadorul României în SUA, George Maior.

Domnule judecător Roberts, domnilor preşedinţi Carter, Clinton, Bush, Obama, dragi americani, cetăţeni ai lumii: vă mulţumesc! Noi, cetăţenii Americii, ne-am unit într-un efort naţional major pentru reconstruirea ţării şi pentru restabilirea promisiunilor pentru întregul nostru popor. Împreună, vom determina parcursul Americii şi al lumii pentru următorii ani. Ne confruntăm cu provocări, cu obstacole, dar ne vom îndeplini obiectivele", a declarat Donald Trump.

"La fiecare patru ani, ne adunăm în acest spaţiu pentru a efectua transferul ordonat şi paşnic al puterii şi le suntem recunoscători preşedintelui Obama şi Primei doamne, Michelle Obama, pentru ajutorul extraordinar acordat în perioada de tranziţie. Au fost minunaţi. Ceremonia de astăzi are un sens special. Deoarece astăzi nu facem un simplu transfer de putere de la o administraţie la alta, ori de la un partid la altul, ci transferăm puterea de la Washington D.C., redând-o poporului american", a subliniat Donald Trump.

"Pentru prea multă vreme, un grup mic din capitala naţiunii a cules roadele guvernării, în timp ce poporul a suportat costurile. Washingtonul a înflorit, dar oamenii nu s-au bucurat de bogăţie. Politicieni au prosperat, dar locurile de muncă au plecat din ţară, iar fabricile s-au închis. Sistemul politic s-a autoprotejat, fără însă a-i proteja pe cetăţeni. Victoriile politicienilor nu au fost victoriile voastre; succesele lor nu au fost succesele voastre. Toate aceste lucruri se vor schimba, începând de aici, de acum, acest moment vă aparţine. Este ziua voastră, sărbătoarea voastră. Statele Unite ale Americii sunt ţara voastră", a adăugat Donald Trump.

"Ceea ce contează cu adevărat nu este ce partid se află la guvernare, ci controlul poporului asupra guvernării. 20 ianuarie 2017 va rămâne ziua în care cetăţenii au redevenit conducătorii acestei naţiuni. Oamenii care au fost uitaţi până acum nu vor mai fi uitaţi", a subliniat Trump.

"În centrul acestei mişcări politice este o convingere esenţială: naţiunea există pentru a fi în slujba cetăţenilor. Americanii vor şcoli de calitate pentru copii, vor zone rezidenţiale sigure pentru familii şi locuri de muncă bune. Însă, pentru prea mulţi cetăţeni, există o realitate diferită: mame şi copii blocaţi în sărăcie în interiorul oraşelor; fabrici ruginite împrăştiate ca mormintele în întreaga naţiune; un sistem educaţional plin de bani, dar care lasă elevi frumoşi lipsiţi de cunoaştere; infracţionalitate, grupuri criminale şi traficanţi de droguri care au furat prea multe vieţi şi au jefuit potenţialul acestei ţări. Acest carnagiu american se opreşte acum şi aici", a promis noul preşedinte.

"Zeci de ani, am îmbogăţit industriile altor ţări în detrimentul industriei americane; am finanţat armatele altor state, permiţând sărăcirea armatei noastre; am apărat graniţele altor ţări, fără a le apăra pe ale noastre; am investit mii de miliarde de dolari în străinătate, în timp ce infrastructura americană a ajuns să decadă. (...) Aceste lucruri sunt de domeniul trecutului. Acum privim doar spre viitor. (...) De acum înainte, America va fi pe primul loc. Toate deciziile de tip comercial, fiscal, în materie de imigraţie şi politică externă vor fi luate în beneficiul angajaţilor americani şi familiilor americane. Trebuie să ne protejăm frontierele de alte ţări, care ne fac nouă produsele, ne fură companiile şi ne distrug locurile de muncă. Vom avea prosperitate şi putere. Voi lupta pentru voi cu toată puterea mea, nu vă voi părăsi niciodată. America va începe să câştige din nou aşa cum nu a mai făcut până acum. America va fi pe primul loc", a spus Trump.

"Vom aduce înapoi locurile de muncă. Vom readuce frontierele. Vom readuce bogăţia. Vom readuce visele. Vom construi noi şosele, noi autostrăzi, noi poduri, aeroporturi, tuneluri, căi ferate, în această naţiune minunată. (...) Vom urma două reguli stricte: cumpăraţi produse americane, angajaţi cetăţeni americani! Vom încerca să avem relaţii de prietenie şi bunăvoinţă cu naţiunile lumii, dar cu înţelegerea faptului că este dreptul tuturor naţiunilor să îşi pună interesele pe primul loc. Nu vom imune nimănui modul nostru de viaţă, dar acest mod de viaţă trebuie să fie un exemplu de urmat. Vom consolida vechile alianţe, vom forma unele noi, vom uni lumea civilizată în combaterea terorismului islamic radical, îi vom elimina de pe faţa pământului", susţine preşedintele SUA.

"Acum a venit momentul pentru acţiune. Nu lăsaţi pe nimeni să vă spună că nu puteţi să faceţi ceva. (...) Nu vom eşua. Ţara noastra va înflori şi va prospera din nou. (...) Ne aflăm la naşterea unui nou mileniu, pregătiţi să descifrăm misterele spaţiului cosmic, să eliberăm Terra de boli, să utilizăm energii şi tehnologii ale viitorului. Vom avea o nouă mândrie naţională (...). A venit timpul să ne aducem aminte de înţelepciunea soldaţilor noştri: indiferent de culoare, avem acelaşi sânge roşu al patrioţilor, ne bucurăm de aceleaşi libertăţi glorioase şi onorăm acelaşi drapel american", a adăugat noul preşedinte.

"Nu veţi mai fi ignoraţi. Vocile voastre, speranţele, visurile vor defini destinul american. Curajul vostru şi bunătatea şi dragostea ne vor călăuzi mereu. Împreună, vom face America din nou puternică, vom face America din nou bogată. Vom face America din nou mândră. Vom face America din nou sigură. Şi, da, vom face America din nou măreaţă!", a încheiat Trump.

Ambasadorul SUA la București a demisionat
Primul efect pe care inclusiv România îl resimte este demisia ambasadorului Hans Klemm. Conform unei cutume, atunci când se schimbă administrația, toți ambasadorii își depun demisia. Este la latitudinea președintelui dacă va accepta sau nu demisia acestora. Și, cum în America, de obicei ambasadorii sunt sponsori importanți ai celui care ajunge președinte, Donald Trump a acceptat demisia tuturor diplomaților. Foarte probabil, în România va fi desemnat un nou ambasador, la fel ca în multe alte țări.

Discursul lui Trump inspirat din Batman?
O propoziție din discursul de învestire de vineri al lui Donald Trump a semănat remarcabil de bine cu o replică rostită de Bane, personajul negativ din "The Dark Knight Rises", din 2012, cel de-al treilea film din trilogia Batman regizată de Christopher Nolan, a relatat vineri Business Insider.

Astăzi, nu doar transferăm puterea de la o administrație la alta, de la un partid la altul, ci transferăm puterea de la Washington, DC și v-o dăm înapoi vouă, poporului", le-a transmis Trump americanilor în discursul său de învestitură.

Nu-i chiar la fel, dar suficient de asemănător cu ceea ce Bane, interpretat de Tom Hardy, spune despre Gotham când ia orașul sub asediu și îi înlătură pe polițiști și pe oficialități. "Luăm Gotham-ul înapoi de la corupți! De la bogați! De la opresori, care generații la rând v-au anihilat cu mituri despre oportunități, și vi-l dăm înapoi vouă, poporului", a spus Bane.

Evident, Trump nu a avut nicio intenție să-l citeze pe Bane, dar "v-o dăm înapoi vouă, poporului" este o replică ce va rămâne în amintirea oamenilor și după ceremonia de învestire, comentează sursa citată.

 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.