Doi parlamentari din Argeș, amenințați în stil mafiot în PNL: VĂ URCĂM PE PEREȚI!

By Februarie 05, 2018 1403

Prin comunicate mai mult sau mai puțin inspirate în care critică PSD, PNL încearcă să acopere războiul deschis din interiorul partidului. Ludovic Orban este acuzat că a început decapitările în partid. După cum se știe, a impus-o pe Raluca Turcan liderul grupului liberal din Camera Deputaților. În senat, Ion Popa a pierdut postul de chestor. Iar Daniel Zamfir, singurul liberal care dădea măcar senzația că înțelege realitățile economice din țară, a fost dat la o parte de la șefia comisiei economice. A urmat reacția Alinei Gorghiu, care spunea că în PNL nu s-a mai ținut cont de criteriile de performanță la proiectarea în funcții a anumitor parlamentari. 

Numai că războiul de gherilă din noul PNL capătă accente mafiote. Doi parlamentari originari din Argeș, Alina Gorghiu (fost lider PNL) și Ion Popa (fost lider de grup și fost președinte al PNL Argeș) au fost trași pe linie moartă de Orban și oamenii lui. Aceștia au fost schimbați din funcțiile deținute în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, acolo unde Gorghiu era membru titular în Comisia care îi audiază pe judecătorii care merg la CEDO. Aceasta este una dintre cele mai importante comisii din cadrul APCE, dată fiind importanța audierilor. 

Stiripesurse.ro a publicat și felul în care cei doi au fost puși la zid în partid de Răducu Filipescu, senator de Călărași, cu o amenințare în stil mafiot! ”Vă urcăm pe pereți”, le-ar fi spus acesta celor trei! Iar execuția lui Ion Popa pică numai bine pentru Adrian Miuțescu, amic nu doar cu Orban, ci și cu Răducu Filipescu. 

Senatorul Ion Popa a explicat, pentru STIRIPESURSE.RO, că problema nu este faptul că au fost schimbați din funcții el și Gorghiu, ci modul în care s-au desfășurat lucrurile în ședință, avertizând că există pericolul unei fracturi în grupul PNL din Senat.

”Nu știu, asta trebuie să-i întrebați pe cei care au operat aceste modificări. Nu e asta problema, că și eu când am fost ales am beneficiat de o majoritate, așa s-a întâmplat și acum. Problema este modul în care s-au făcut aceste schimbări.

După părerea mea s-a făcut ostentantiv, nu sunt deranjat de faptul că am pierdut o funcție, nu asta este problema, ci modul în care s-a făcut lucrul acesta. Am fost lider de grup al PNL șase sesiuni și am avut în coordonare un grup de peste 70 de senatori, cu PNL-ul vechi și PDL-ul vechi și nu se întâmpla așa ceva. Atmosfera care a fost acolo, a fost una ostilă, cu tensiuni.

Această situație s-a creat în urma unei atitudini revanșarde a unor colegi de-ai noștri. Din păcate, este vorba despre o atitudine care va duce la o fractură în interiorul grupului PNL de la Senat. Nu am reușit să înțeleg până acum ce îi mână pe colegii mei în luptă.

Înlocuirea membrilor din APCE se face la începutul sesiunii parlamentare. Eu și doamna Gorghiu am fost membri și în legislatura trecută, doamna Gorghiu este în comisia care alege judecătorii la CEDO, eu sunt membru într-o subcomisie.

Deși sunt multe delegații parlamentare, în această ședință de început de sesiune s-a discutat doar despre această delegație în care eram eu și Alina Gorghiu. La nivel de comisii s-a discutat doar despre comisia domnului Zamfir. Totul s-a făcut în mod ostentativ. S-au întâlnit unii seara și au decis care va fi împărțirea, nu s-a ținut cont de cutumele interne.”, a declarat Ion Popa.

”Mie nu-mi place să dau în primire, ca să fiu în tonul celui care a spus asta, dar în același timp și elegant, vă voi spune că n-am fost foarte atent”, ne-a mai precizat senatorul PNL.

Întrebat dacă președintele PNL, Ludovic Orban, a fost implicat în tot acest scandal, Ion Popa a evitat un răspuns tranșant. ”Nu știu, habar nu am. S-a mers atât de departe încât îmi e greu să cred că domnul Orban a dat o comandă”, a mai spus Popa.

Meteo

Mostly cloudy

26°C

Pitesti

Mostly cloudy
Humidity: 39%
Wind: SE at 11.27 km/h
Sunday
Rain
13°C / 25°C
Monday
Partly cloudy
12°C / 22°C
Tuesday
Partly cloudy
11°C / 25°C
Wednesday
Partly cloudy
11°C / 24°C

Latest Tweets

Contract de 3,3 milioane de euro semnat pentru spitalul Brădet între CJ Argeș și ADR Sud Muntenia https://t.co/BqUod6Swzq
Imagini spectaculoase de la Salonul de Inventică din Pitești! Prezență ministerială la jurizarea invențiilor https://t.co/TmCoG0SrOq
Punctele Enel din Mioveni şi Piteşti și Târgovişte, închise pe 28 mai şi 1 iunie 2018 https://t.co/gQ47332wuF
Mioveniul găzduiește o nouă ediție a sesiunii științifice de primăvară a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România https://t.co/kgehbjsv7s
Video! Campania ALDE “Consilierul de pe strada ta”, în cartierul Prundu https://t.co/OMjHQhEHaw
Follow ProARGES on Twitter