Viorica Dăncilă a dezvăluit, înaintea ședinței BPD a PSD, că i-a transmis ambasadorului SUA Hans Klemm că dorește ca România "să devină producător de armament pentru toată zona".

"Acum am terminat întâlnirea cu domnul ambasador. Am discutat despre OCDE, am vorbit de viza pentru români, despre investitorii americani în România, am făcut o listă. Am pus problema ca România să devină producător de armament pentru toată zona", a declarat Viorica Dăncilă.
Ambasadorul Hans Klemm a venit luni, în jurul orei 10,00, la sediul Guvernului, unde a avut o întâlnire de aproximativ o oră cu premierul.
Această întâlnire este prima dintr-o serie de astfel de întrevederi pe care premierul român le va avea în perioada următoare cu reprezentanţi ai ambasadelor străine acreditate în România.
 

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, a declarat vineri că l-a asigurat pe ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, în cadrul întrevederii pe care au avut-o în prima jumătate a zilei, că este capabil să înțeleagă mesaje foarte directe și că "nu este normal ca atunci când există anumite teme de interes pentru relațiile bilaterale acestea să fie aduse la cunoștință prin intermediul presei".
 "A fost o discuție care, din punctul meu de vedere, a pornit de la un punct foarte clar și anume că România este un stat suveran, un stat aliat al Statelor Unite ale Americii și un stat partener al SUA", a afirmat ministrul român de Externe la sediul MAE.

El a subliniat importanța parteneriatului bilateral România-SUA "Din punctul nostru de vedere, al guvernului actual, continuarea și dezvoltarea parteneriatului strategic cu SUA este una din prioritățile pe care ni le-am asumat și vom face tot ceea ce stă în puterile noastre pentru ca acest parteneriat să se dezvolte, să se extindă, fiind vorba despre cel mai important partener pe care îl avem pe plan internațional", a spus ministrul de Externe.

Totodată, a adăugat șeful diplomației române, mesajele importante trebuie transmise direct, între instituții. "În același timp am făcut și o referire la faptul că nu este normal ca atunci când există anumite teme de interes pentru relațiile noastre bilaterale, acestea să ne fie aduse la cunoștință prin intermediul presei. L-am asigurat pe domnul ambasador că sunt capabil să înțeleg și atunci când mi se vorbește foarte direct și sperăm ca pe viitor asemenea lucruri să nu se mai întâmple", a afirmat Teodor Meleșcanu.

El a adăugat că discuțiile nu au avut drept subiect cazuri specifice. "M-am referit și la faptul că atunci când există lucruri de comunicat, ele trebuie comunicate în mod instituțional (...) și nu prin intermediul presei. Nu am discutat nimic despre temele concrete, a fost o discuție de principiu, care cred eu că a lămurit foarte clar modul în care guvernul nostru vede colaborarea cu Statele Unite și cu toate ambasadele care sunt prezente la București", a mai spus Meleșcanu.

Ministrul Energiei, IMM-urilor și Mediului de Afaceri, Andrei Gerea, prezent astăzi la Fondul Proprietatea Analyst and Investor Day, a subliniat faptul că implementarea unor măsuri precum guvernanța corporatistă sau deciziile luate pentru consolidarea Bursei de Valori și a pieței de capital românești au dus la o mai mare competitivate și o transparență sporită în cadrul companiilor unde statul român deține un procent semnificativ de acțiuni sau pachetul majoritar.

La eveniment au participat și ambasadorul SUA și cel al Marii Britanii.  Aceste măsuri, a susținut ministrul Andrei Gerea, au avut ca efect diminuarea fenomenului de corupție și crearea unui cadru predictibil și onest din punct de vedere concurențial în zona economică, menit să dea încredere investițiilor străine. "Din acest motiv mi-aș dori ca, în discursul public, corupția să nu mai reprezente caracteristica definitorie pentru imaginea României, ci elemente reprezentative precum oportunitățile economice și investiționale în țara noastră", a spus Gerea, potrivit unui comunicat MEIMMA.
      "Odată cu tranzacționarea pe piață a companiilor românești, a crescut gradul de transparență și am reușit astfel să diminuăm corupția. Corupția a afectat structural statul român și lupta anticorupție a fost un element important al societății românești. Acum, și acest aspect este evidențiat și în rapoarte ale instituțiilor și asociațiilor de investitori străini, pot spune că fenomenul corupției s-a diminuat considerabil în ultimii cinci ani", a declarat Andrei Gerea.
     Oficialul MEIMMA a adăugat că "Dosarele de curupție aflate în cercetare și sentințele au vizat persoane care sunt încă în zona publică, dar s-au referit la acțiuni și fapte de acum cinci ani sau mai mult. Pot să dau ca exemplu în energie cazul Hidroelectrica, o societate care poate face față provocărilor regionale, nu doar naționale, dar care din cauza managementului defectuos și al "băieților deștepți' a fost adusă în situația în care a fost nevoie de protejarea sa prin intrarea în insolvență. Cred că această evoluție ar trebui să vină ca un plus de încredere pentru investitorii străini și în relațiile cu partenerii noștri strategici".
     
     Ministrul a mai arătat că statul român intenționează să devină mult mai activ în a-și consolida poziția în companiile unde este acționar, în beneficiul tuturor acționarilor și al consumatorilor. "Până acum, statul român a fost mai mult spectator în relația cu partenerii săi acolo unde era acționar. Vrem să sprijinim companiile românești cu capital încă majoritar de stat să facă față competiției cu ceilalți jucători pe piață în mod transparent", a mai afirmat ministrul Andrei Gerea.
     De asemenea, domnia sa a făcut apel la investitori pentru a avea încredere în mediul economic din țara noastră, cu atât mai mult cu cât ultimele măsuri adoptate de guvern au condus la relaxare fiscală, și a transmis un mesaj de stabilitate, solicitându-le ca această încredere să nu le fie afectată de zgomotul care va fi făcut în timpul campaniei electorale de la anul.  

 

Ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, Andrei Gerea, vicepreședinte ALDE, s-a întâlnit luni, 19 octombrie, cu E.S. domnul Hans Klemm, Ambasador extraordinar și plenipotențiar al Statelor Unite ale Americii în România. Șeful misiunii diplomatice nord americane a fost însoțit de doamna Kara Aylward, adjuncta șefului secției economice a Ambasadei.
Vizita, prima în Ministerul Energiei, IMM-urilor și Mediului de Afaceri, a avut un caracter de cunoaștere a priorităților conducerii ministerului în această etapă și a unui schimb de păreri cu privire la colaborarea româno - americană în domeniile de activitate ale ministerului.
Aflat la începutul misiunii sale în România, ambasadorul Hans Klemm a menționat că partea americană urmărește cu interes acțiunile întreprinse de țara noastră pe linia independenței energetice.
Ministrul Andrei Gerea a făcut o amplă prezentare a priorităților și provocărilor în domeniul energetic, amintind de principalele proiecte în domeniul gazelor naturale, atât în ce privește producția, cât și infrastructura de transport, precum și a proiectelor din domeniul energiei electrice  (stadiul proiectului blocurile 3 și 4 CNE Cernavodă, proiectul hidrocentralei cu pompaj de la Tarnița, energia electrică regenerabilă, energia produsă în centralele pe cărbune, etc). Totodată, demnitarul român a prezentat stadiul pregătirii Strategiei naționale în domeniul energiei, anunțând că noile capitole vor fi supuse dezbaterii publice în perioada următoare.
Alt subiect abordat  l-a constituit mediul de afaceri, în special cel investițional în România.
”Deși cunosc realizările țării dumneavoastră în domeniul creșterii economice și unele progrese în sensul îmbunătățirii  mediului de afaceri, apreciez că se impune ca acestea să fie mai vizibile în plan internațional, printr-o informare și prezentare adecvată celor potențial interesați, în toate ocaziile”, a declarat diplomatul american.
”Apreciem că am învățat multe din erorile perioadei anterioare, iar prin măsurile luate, în special prin adoptarea noului Cod Fiscal, am creat unul dintre cele mai favorabile momente în ceea ce privește mediul de afaceri și investițional din România. Dorim să asigurăm un mediu de afaceri mult mai predictibil, cu o legislație stabilă, care să favorizeze atât antreprenorii, cât și pe beneficiarii investițiilor”, a precizat, la rândul său, ministrul Andrei Gerea.
Cunoscută fiind activitatea unor companii americane în domeniul  investițiilor în România, ministrul Andrei Gerea i-a solicitat ambasadorului Hans Klemm să sprijine diseminarea în rândul mediului de afaceri din țara sa oportunitățile de investiții existente în domeniul energetic, oferind asigurări privind deschiderea pe care o manifestă conducerea ministerului față de potențiali investitori din SUA.

În 2014, volumul schimburilor comerciale România-SUA a fost de 2.208 milioane USD, cu 18,6 % peste nivelul anului 2013. Exportul a fost de 1.303 milioane USD (locul 14 în topul de destinție a mărfurilor românești cu o pondere de 1,86%), iar importul 905 milioane SUA (locul 19 în topul țărilor mărfurilor importate în România cu o pondere de 1,16%).
Tentința de creștere s-a menținut și în primele 7 luni din acest an, la finele lunii iulie 2015, volumul total al schimburilor comerciale bilaterale fiind de 1.173 milioane USD, cu 18% peste nivelul perioadei similare a anului 2014, atât exportul cât și importul înregistrând creșteri  cu 17% și respectiv 20%.
La 31 august 2015, conform datelor Oficiului Național Registrul Comerțului, în România erau înregistrate 7.027 societăți cu capital SUA, cu un capital investit de 1,3 miliarde SUA, reprezentând 2,47% din capitalul străin subscris în țara noastră, ceea ce plasează SUA pe locul 11 în topul țărilor investitoare în România.

 
Departamentul de comunicare al  ALDE Argeș


SUA urmăresc cu interes acțiunile întreprinse de România pe linia independenței energetice
Statele Unite ale Americii urmăresc cu interes acțiunile întreprinse de România pe linia independenței energetice, a afirmat luni ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, într-o întâlnire cu ministrul Energiei, Andrei Gerea, potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei.
 'Aflat la începutul misiunii sale în România, ambasadorul Hans Klemm a menționat că partea americană urmărește cu interes acțiunile întreprinse de țara noastră pe linia independenței energetice', se arată în comunicatul citat.
Diplomatul american a arătat că realizările României în ceea ce privește creșterea economică și îmbunătățirea mediului de afaceri trebuie să fie mai vizibile pe plan internațional printr-o informare adecvată celor potențial interesați. 'Deși cunosc realizările țării dumneavoastră în domeniul creșterii economice și unele progrese în sensul îmbunătățirii mediului de afaceri, apreciez că se impune ca acestea să fie mai vizibile în plan internațional, printr-o informare și prezentare adecvată celor potențial interesați, în toate ocaziile', a declarat Hans Klemm.
La rândul său, ministrul Energiei i-a solicitat ambasadorului SUA la București să sprijine diseminarea, în rândul mediului de afaceri din țara sa, a oportunităților de investiții existente în domeniul energetic din România.
'Apreciem că am învățat multe din erorile perioadei anterioare, iar prin măsurile luate, în special prin adoptarea noului Cod Fiscal, am creat unul dintre cele mai favorabile momente în ceea ce privește mediul de afaceri și investițional din România. Dorim să asigurăm un mediu de afaceri mult mai predictibil, cu o legislație stabilă, care să favorizeze atât antreprenorii, cât și pe beneficiarii investițiilor', a precizat Andrei Gerea.
Ministrul român a prezentat prioritățile în domeniul energetic, amintind de principalele proiecte în domeniul gazelor naturale, atât în ce privește producția, cât și infrastructura de transport, precum și de proiectele din domeniul energiei electrice (stadiul proiectului blocurilor 3 și 4 CNE Cernavodă, proiectul hidrocentralei cu pompaj de la Tarnița, energia electrică regenerabilă, energia produsă în centralele pe cărbune etc). Totodată, Gerea a vorbit și despre stadiul pregătirii Strategiei naționale în domeniul energiei, anunțând că noile capitole vor fi supuse dezbaterii publice în perioada următoare.
La finele lunii iulie 2015, volumul total al schimburilor comerciale România — SUA a fost de 1,173 miliarde de dolari, cu 18% peste nivelul perioadei similare a anului 2014, atât exportul cât și importul înregistrând creșteri cu 17% și, respectiv, cu 20%, potrivit datelor Ministerului Energiei.
În 2014, volumul schimburilor comerciale bilaterale a fost de 2,208 miliarde de dolari, cu 18,6% peste nivelul anului 2013. Exportul a fost de 1,303 miliarde de dolari (locul 14 în topul de destinție a mărfurilor românești, cu o pondere de 1,86%), iar importul 905 milioane dolari (locul 19 în topul țărilor mărfurilor importate în România, cu o pondere de 1,16%).
La 31 august 2015, conform datelor Oficiului Național Registrul Comerțului, în România erau înregistrate 7.027 societăți cu capital SUA, cu un capital investit de 1,3 miliarde dolari, reprezentând 2,47% din capitalul străin subscris, ceea ce plasează SUA pe locul 11 în topul țărilor care au investit în România.

Fostul director SRI George Maior este propus pentru funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în SUA, preşedintele Klaus Iohannis aprobând propunerea de numire în acest post. De asemenea, musceleanul Ion Jinga, a fost numit ambasador, Reprezentant permanent pe lângă Oficiul ONU. El nu mai este ambasador în Regatul Unit (Marea Britanie), pe acest post fiind numit Mihnea Ioan Motoc.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a numit ambasadori pe fostul şef al SRI, George Maior, în SUA, şi pe jurnalistul Emil Hurezeanu, care l-a susținut puternic în campania electorală, în Germania, el retrăgând de la post 10 ambasadori.

Lista numirilor de ambasadori aprobată de Klaus Iohannis:

Dl. Mihnea Ioan Motoc, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (schimbat din postul de Reprezentant permanent al României la Uniunea Europeană
Bogdan Mazuru, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Republica Austria
Emil Hurezeanu, ambasador extraordinar şi plenipotentiar în Republica Federală Germania
Luminiţa Teodora Odobescu, ambasador, Reprezentant permanent al României la Uniunea Europeană
Cristian George Maior, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în SUA
Adrian Cosmin Vieriţă, Reprezentant permanent pe lângă Oficiul ONU Geneva
Carmen Liliana Podgorean, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Republica Argentina şi Republica Paraguay
Iulian Buga, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Regatul Suediei
Mihai Constantin Coman, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Regatul Arabiei Saudite
Constantin Mihail Grigorie, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Republica Cehă
Adrian Mihai Cioroianu, ambasador, Delegat permanent pe lângă UNESCO
Ion Jinga, ambasador, Reprezentant permanent pe lângă Oficiul ONU
Viorel Moşanu, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Belarus
Adrian Davidoiu, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Regatul Norvegiei.

Meteo

Mostly cloudy

25°C

Pitesti

Mostly cloudy
Humidity: 32%
Wind: NNE at 17.70 km/h
Friday
Partly cloudy
11°C / 26°C
Saturday
Partly cloudy
13°C / 25°C
Sunday
Scattered thunderstorms
12°C / 22°C
Monday
Scattered showers
13°C / 22°C

Latest Tweets

Zilele Asistentului Medical Argeșean, celebrate la Mioveni https://t.co/Lb5DxRADLl
Lecții de educație fiscală. Elevii de la Minulescu au aflat ce înseamnă taxele și impozitele https://t.co/QY2g6c2HGQ
Video! Constructorii auto au făcut lista investițiilor prioritare în infrastructură. Iohannis vorbește de autostrad… https://t.co/wLWg5CY4ky
Andrei Gerea, drept la replică devastor: Cred că Daniel Constantin, acest parazit politic, merită... https://t.co/kJvqAOAb9r
Asistenții medicali, sărbătoriți la Câmpulung https://t.co/4yLS88gbfA
Follow ProARGES on Twitter