Liderul PSD Liviu Dragnea a sosit la Pitești. În urmă cu o oră a început ședința Comitetului Executiv al PSD Argeș. Cel mai probabil, președintele PSD va cere primarilor social-democrați să calmeze disputele din ultima perioadă, care au culminat cu scandalul care l-a vizat pe Cătălin Rădulescu. De altfel, Comitetul Executiv de luni de la București a validat decizia PSD Argeș de retragere a sprijinului politic pentru Rădulescu. Deputatul de Argeș parte astfel tras pe linie moartă, iar Dragnea vrea ca subiectul să fie închis și la nivelul organizației județene.

Dragnea ar mai putea discuta despre proiectele de investiții din Argeș. Piteștiul vrea o nouă centură, dar și un pod peste râul Argeș care să lege localitatea Mărăcineni de centura existentă a Piteștiului. În plus, Dragnea ar putea da și vești importante cu privire la autostrada Pitești-Sibiu.

La intrarea de la Muzeul Județean, Dragnea a fost întâmpinat și de un grup de 4-5 manifestanți #rezist.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a votat, miercuri, o modificare a legii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), stabilind că faptele săvârşite de persoanele aflate în funcţii şi demnităţi publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu după trei ani de la săvârşirea lor. 
Membrii comisiei au adoptat, în acest sens, un amendament la propunerea legislativă iniţiată de deputatul PSD Cătălin Rădulescu şi semnată de mai mulţi parlamentari. Prin amendamentul adoptat de comisie se introduce referirea la prevederea din Codul civil privind prescripţia, potrivit căreia termenul prescripţiei este de trei ani, dacă legea nu menţionează un alt termen. 
Preşedintele comisiei, Eugen Nicolicea, a explicat că termenul de prescripţie de trei ani este din Codul civil, menţionând că acesta trebuie introdus în lege.  Deputatul Stelian Ion (USR) a propus ca termenul de prescripţie să fie de şase ani, însă propunerea a fost respinsă. 
Potrivit articolului adoptat, "faptele săvârşite de persoanele încadrate în categoriile prevăzute în art. 1 ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen general de 3 ani de la data săvârşirii lor în conformitate cu art. 2517 din legea Codul civil". 
Raportul Comisiei juridice urmează să fie supus la vot în plenul Camerei Deputaţilor. 

Dacă acest amendament va fi votat, atunci mai mulți primari găsiți în incompatibilitate vor scăpa de pierderea mandatului, având în vedere că în foarte multe din cazuri procesele s-au întins inclusiv în mandatul următor. 

Mult zgomot pentru nimic! Organizația PSD Argeș i-a retras, cu unanimitate de voturi, sprijinul politic deputatului Cătălin Rădulescu. Decizia finală va fi luată de biroul politic național al PSD. Efectele sunt minime pentru deputat, dar statutar, următoarea sancțiune dacă Rădulescu va continua în același fel, este excluderea. Un comitet executiv al PSD Argeș care va fi convocat în cel mult 2 săptămâni va evalua eșecul de la Congres.

La rândul său, secretarul general al PSD Argeș, Ion Georgescu, susține că Argeșul se dezice de Cătălin Rădulescu și că deputatul nu mai vorbește în numele organizației din Argeș.

După ce PSD Pitești i-a retras sprijinul politic pe perioadă nedeterminată lui Cătălin Rădulescu, duelul dintre deputatul Mitralieră și Șerban Valeca a continuat. De altfel, se pare că în ședință Rădulescu nu a ezitat să amenințe că dacă va fi dat afară din PSD, va pleca la partidul lui Victor Ponta, spunând că are oricând un loc garantat acolo.

Mâine, liderii județeni ai PSD vor decide ce sancțiune îi vor aplica lui Rădulescu și dacă vor merge până într-acolo încât să decidă excluderea din partid, iar decizia să fie transmisă la centru pentru a fi ratificată. Vă reamintim că propunerea ca Șerban Valeca să fie persoana pe care PSD Argeș o susține pentru alegerea unui vicepreședinte pe regiunea Sud-Muntenia a venit din partea PSD Pitești.

Imediat după ședință, Rădulescu și Valeca și-au aruncat cuvinte grele:

Șerban Valeca nu a înțeles că nu are susținere de la centru. El nu a înțeles nici măcar în ultimul moment că și dacă ar fi candidat singur ieșea pe locul al doilea.

Dacă dl Dragnea îmi spunea să nu candidez, poate că nu candidam. Înțeleg că colegii mei au fost nemulțumiți că l-am contracandidat pe Șerban Valeca. Mi-au mulțumit mult ceea ce am făcut pentru județ, sunt extraordinar și nemaipomenit, dar am greșit maxim că l-am contracandidat pe dl Valeca.

Dlui. Valeca nu are ce să i se preproșeze. Este atât de bun încât nu pot exista reproșuri pentru dânsul. Va transforma județul acesta în ceva minunat.

Țuțuianu a candidat pentru că a vrut să candideze și probabil că a fost pus să candideze. I-am spus în timpul Congresului să renunțe și să mă susțină pe mine, dar mi-a spus că avea semnale că va prirmi voturi de peste tot.

 

Nici Șerban Valeca nu s-a lăsat, deși nu a fost la fel de înțepător:

Dl. Rădulescu a primit dreptul de a candida deși a trecut peste hotărârea primului CEx și fără să aibă dosarul făcut. Dl. Rădulescu a putut candida, dar Argeșul a ajuns să aibă doi candidați pentru vicepreședinți și a câștigat al treilea.

Nu este vorba despre o excludere. Propunerea organizației a fost de retragere a sprijinului politic pe termen nelimitat. Această hotărâre va trece prin Biroul Politic Central și conform statutului se avizează în Biroul Permanent Central.

Deputatul de Argeș Cătălin Rădulescu a rămas fără sprijin politic în PSD, în urma unei decizii luate joi seară de Comitetul Executiv al filialei din Pitești. Situația deputatului MItraliaeră va fi laută în discuție și în ședința Biroului Politic Județean, unde va fi din nou supusă votului. Ulterior, decizia ar urma să fie comunicată la centru și nu ar fi exclus ca în final Cătălin Rădulescu să riște inclusiv excluderea în Comitetul Executiv al PSD. Cătălin Rădulescu a mai fost suspendat de conducerea PSD după ce într-o publicație centrală a apărut un interviu în care Rădulescu ar fi spus că ar fi gata să acționeze inclusiv cu o armă pe care o are împotriva protestatarilor.
Candidatura împotriva lui Șerban Valeca se pare că îi va fi fatală lui Cătălin Rădulescu. Deși este membru al PSD Pitești, în organizația municipală Rădulescu pare să își fi pierdut sprijinul. „Imaginea organizaţiei a fost grav afectată şi trebuia luată o măsură. Propunerea a fost aceea de retragere a sprijinului politic pentru orice funcţie de parlamentar, europarlamentar, preşedinte al Consiliului Judeţean, primar, viceprimar şi orice funcţie numită în cadrul administraţiei publice centrale sau locale”, a declarat preşedintele PSD Piteşti, Cristian Gentea, potrivit Agerpres.

El a adăugat că majoritatea celor prezenţi au fost de acord cu propunerea de retragere a sprijinului politic acordat lui Rădulescu. „Din cei 55 de membri ai Comitetului Executiv Municipal au fost prezenţi 51. În urma votului, au fost 40 de voturi pentru retragerea sprijinului politic, cinci voturi împotrivă şi şase abţineri”, a precizat Gentea.

Vineri va avea loc și Biroul Permanent, care ar urma să decidă dacă îl exclud pe Cătălin Rădulescu din partid. Cătălin Rădulescu mai ocupă și funcția de vicepreședinte la organizația municipală PSD Argeș. La nivel județean, Rădulescu mai are însă susținerea unora dintre primari, iar ședința ar putea fi una de foc. Pe de altă parte, o deicize finală va fi luată de CEx al PSD la nivel central probabil săptămâna viitoare.

Atacuri la adresa lui Dragnea și Valeca

Decizia PSD Argeș vine în urma numeroaselor critici aduse de deputat la adresa conducerii partidului, aduse în contextul alegerilor de la vârful conducerii.

Cătălin Rădulescu se declara nemulțumit de intenția lui Liviu Dragnea de schimbare a statutului partidului și de împărțire a posturilor de vicepreședinte după o schemă care să țină cont de numărul de regiuni.

„Până la urmă, vrem să facem iar cu liste din alea ascunse în plicuri sau vrem să facem o competiţie, în care noi, fiecare, să mergem să vorbim în congres, iar lumea din sală (...) să aleagă pe cine crede că merită”, s-a întrebat el, înaintea ședinței Comitetului Executiv Național al PSD.

În plus, el a mai criticat și că nu i s-a permis să își depună candidatura pentru funcția de vicepreședinte al PSD.

„E o farsă. Aceste alegeri reprezintă o farsă, sunt de fapt niște numiri și nu sunt alegeri. În 27 de ani nu a fost o farsă mai mare ca asta, la partid se depune contestația, conform statutului pe care îl recomand unora să-l mai citească. Să interzici dreptul de a candida mi se pare grav, l-am susținut și îl susțin pe președintele Dragnea, dar nu pot să accept o hotărâre a unui CEX care e și îmi amintește de anii '50, de pe vremea epurărilor comuniste”, a mai declarat atunci Cătălin Rădulescu.

Deputatul PSD a mai arătat că Liviu Dragnea trebuie să „clarifice” în interiorul partidului problema acuzațiilor făcute de ex-directorul SRI George Maior.

„E o problemă personală a domnului preşedinte, dânsul trebuie să clarifice treaba asta în interiorul partidului, nu în faţa televiziunilor şi sper să o clarifice pentru că trebuie clarificat. (...) O să-l întrebe colegii mei. Cred că e responsabilitatea dânsului, ca preşedinte, să clarifice aceste subiecte şi eu cred că le va clarifica”, a declarat Rădulescu.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, luni, înaintea şedinţei Comitetului Executiv Naţional, că va propune ca partidul să aibă 16 vicepreşedinţi, câte doi pentru fiecare regiune, posturile urmând a fi egal împărţite între femei şi bărbaţi. El a precizat că va propune să se realizeze o „repartizare completă şi echilibrată a PSD în toată ţara”.

Meteo

Cloudy

22°C

Pitesti

Cloudy
Humidity: 47%
Wind: E at 22.53 km/h
Monday
Mostly cloudy
12°C / 21°C
Tuesday
Mostly sunny
11°C / 24°C
Wednesday
Partly cloudy
11°C / 25°C
Thursday
Partly cloudy
11°C / 26°C

Latest Tweets

Cel mai cunoscut medic în acupunctură din România a murit subit în Pitești! Doctorul Wang a avut mii de pacienți și… https://t.co/jU8wFMjCu1
Contract de 3,3 milioane de lei semnat pentru spitalul Brădet între CJ Argeș și ADR Sud Muntenia https://t.co/my8RO2HWQ7
Prezență la cel mai înalt nivel la Zilele Asistentului Medical Argeșean de la Pitești https://t.co/DLHSCI3Sed
Cel mai cunoscut medic în acupunctură din România a murit subit în Pitești! Doctorul Wang a avut mii de pacienți și… https://t.co/lF7RfUW4nQ
Cel mai cunoscut medic în acupunctură din România a murit subit în Pitești! Doctorul Wang a avut mii de pacienți di… https://t.co/rW8dERzrSe
Follow ProARGES on Twitter