Peste 4000 de argeșeni au participat la mitingul împotriva abuzurilor organizat de PSD la București. Peste 3000 au fost numai membrii PSD Argeș care au fost aduși organizat, cu autocare. Au mai fost și alții care au venit cu mașini personale. Peste alți 1000 de argeșeni au venit aduși de ALDE Argeș. Politicienii argeșeni au profitat de ocazie și nu au ezitat să își facă fotografii cu prietenii și colegii de partid. La mare căutare au fost și celebritățile de la vârful celor două partid.

La ALDE,  Andrei Gerea s-a plimbat de la organizație la organizație. El a fost răspunzător pentru ALDE de organizațiile din București, Argeș și Constanța, având practic cea mai numeroasă delegație din totalul oamenilor și simpatizanților care au venit de la ALDE.

Dorin Mărășoiu nu a alergat după vedete. A preferat colegii de partid. Și nu a ezistat să facă o fotografie cu directorul de la Muzeul Municipal Curtea de Argeș, Ștefan Dumitrache. Ambii oameni politici, care au dezvoltat totuși ceva mai mult patriotism comparativ cu media politicienilor noștri, nu s-au ferit să se afișeze și cu steagul regalității.

 

 

Soluția în așa-numitul dosar Consultanța, în care sunt vizați fostul președinte al CJ Argeș Constantin Nicolescu, deputatul PSD Mircea Drăghici și mai mulți foști și actuali primari a fost amânată pentru două săptămâni. Finalul lunii mai se anunță unul de foc pentru PSD. Pe de o parte, se așteaptă senținta în dosarul lui Liviu Dragnea. Pe de altă parte, urmează sentința în acest dosar în care sunt vizați o mulțime de aleși locali. Deși apărătorii celor acuzați au scos în evidență numeroase nereguli (inclusiv interceptări care, conform Curții Constituiționale, ar fi ilegale și neconstituționale), procurorii au cerut câte 7 ani de închisoare cu executare atât pentru fostul președinte al CJ ARgeș, cât și pentru deputatul PSD, care la momentul presupuselor fapte era doar consilier la ADR Sud Muntenia. 
Procurorii DNA Piteşti au dispus trimiterea în judecată, în 2015, lui Constantin Nicolescu, la data faptelor preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş şi preşedinte al organizaţiei judeţene a unei formaţiuni politice (PSD), pentru folosire a influenţei de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat, ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (34 de acte materiale), instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (10 infracţiuni, din care 3 în formă continuată).

Totodată, a fost trimis în judecată deputatul Mircea Gheorghe Drăghici, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (34 de acte materiale), complicitate morală mijlocită (în forma complicităţii la instigare) la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (10 infracţiuni, din care 3 în formă continuată).

În acest dosar, s-a mai dispus trimiterea în judecată a 38 de inculpaţi care, la data faptelor, erau primari şi viceprimari de localităţi din judeţul Argeş.

O premieră medicală a avut loc miercuri, la Curtea de Argeș, unde medicii de la Spitalul Orăşenesc au efectuat prima intervenție chirurgicală cu ajutorul laparoscopului. Echipa de medici din cadrul Spitalului Orăşenesc Curtea de Argeș se mândreşte cu efectuarea cu succes a primei intervenţii chirurgicale laparascopice. Acest tip de intervenție nu a putut fi făcut până acum din lipsa medicilor specialiști iar pacienții erau nevoiți, de fiecare dată, să meargă la Pitești.  Laparoscopia este o procedură chirurgicală simplificată, mai puțin invazivă față de intervențiile clasice. În timpul operației se folosește un tub subţire, luminat, numit laparoscop pentru examinarea organelor interne, iar acestuia îi pot fi ataşate şi alte instrumente, precum foarfecele chirurgical. Trusa laparoscopică a fost donată în de deputatul Mircea Drăghici.

Legea achizițiilor publice va suferi modificări majore. Secretarul Camerei Deputaților, Mircea Drăghici, a anunțat că parlamentarii vor ca până la sfârșitul sesiunii parlamentare pachetul legistativ să fie adoptat. 
 Veste bună în mod special pentru primar. Printre principalele modificări se numără mărirerea pragului de atribuire directă și eliminare condiției de cel mai mic preț. De modificarea legii achizițiilor publice depinde foarte mult și mediul de afaceri privat, care suferă din cauza faptului că cea mai mare parte a proiectelor de investiții din zona autorităților publice locale sau centrale sunt blocate ori se derulează cu foarte mari întârzieri.
În plus, deputatul de Argeș vrea ca la nivelul Agenţiilor pentru Dezvoltare Regională să fie  înființate structuri care să ofere consiliere primăriilor pentru realizarea de proiecte și pentru accesarea de fonduri europene. 
Situația creată la Curtea de Argeș, unde autoritățile locale sunt nevoite să plătească penalități din cauza unui proiect prost elaborat pentru reabilitarea stației de epurare l-a determinat pe deputatul Mircea Drăghici că vină cu o propunere legislativă prin care la nivelul regiunile de dezvoltare să fie create  entități regionale care să ofere consultanță autorităților locale pentru achizițiile publice. 
 
 

Una din modificările importante ale legilor justiției adoptate de deputați a fost aceea a eliminării intervenției politice în numirea și revocarea din conducerea parchetelor. A fost o solicitare pe care deputatul de Argeș Mircea Drăghici a făcut-o de la tribuna parlamentului încă de acum 7 ani.

Conform modificărilor, CSM primeşte atribuţiile de numire şi revocare a conducerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele României fiind eliminat din procedură. Legea 303 pe 2004 a fost modificată în sensul că preşedintele României nu poate refuza numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor stagiari. Legea prevedea că preşedintele României poate refuza o singură dată numirea judecătorilor şi procurorilor stagiari, iar refuzul motivat se comunica de îndată Consiliului Superior al Magistraturii.
Secţia de procurori din cadrul CSM aprobă propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte, a procurorului şef al DNA şi a procurorului şef al DIICOT de înfiinţare şi desfiinţare a secţiilor în cadrul parchetelor, mai prevede textul adoptat.

Secretarul Camerei Deputaților, Mircea Drăghici, a arătat că încă din 2011 vorbea despre nevoia reformării reale a Justiției și a instituțiilor sale, susținând creșterea rolului CSM în promovarea în carieră și argumentând necesitatea unor legi privitoare la răspunderea magistraților și la organizarea judiciară. Este vorba despre o declarație pe care am făcut-o de la tribuna Parlamentului încă de acum 7 ani. Atunci credeam că Traian Băsescu își folosește influența pentru a comanda dosare politice. Așa era, numai că iată că abia acum parlamentul a avut curajul să adopte o serie de legi care elimină influențele politice, prin eliminarea politicului în numirea conducerilor parchetelor. S-a discutat despre liste negre ale oamenilor politici care trebuiau eliminați, apar zilnic tot mai multe probe și nume de oameni care au constituit un grup care considera, în mod ilegitim, că pot conduce prin dosare instrumentate oamenilor politici. Din păcate, în 2012, Victor Ponta a negociat, așa cum s-a văzut, cu Traian Băsescu numirea șefului DNA, continuându-se practic acele practici ale influenței politicului. De data aceasta, Parlamentul a exclus influența politicului și a cedat puterea CSM, care este format chiar din reprezentanții procurorilor și judecătorilor, a declarat pentru proarges.ro Mircea Drăghici.

Meteo

Mostly cloudy

18°C

Pitesti

Mostly cloudy
Humidity: 85%
Wind: NNW at 11.27 km/h
Tuesday
Partly cloudy
16°C / 27°C
Wednesday
Mostly sunny
16°C / 29°C
Thursday
Thunderstorms
16°C / 26°C
Friday
Thunderstorms
15°C / 26°C

Latest Tweets

Acuzații extrem de grave după desecretizarea protocolului dintre SRI, ÎCCJ și Parchetul General! Judecătorul Nicola… https://t.co/QPK32Gxwlm
Video! Mihai Eminescu veghează Orașul Regal https://t.co/UhImLlpaMy
Un super proiect pe fonduri europene: SMART REFUGE HUB https://t.co/NtWb4xHGNE
Daniel Zamfir la ALDE! Gerea, reacție dură pentru Orban după noile achiziții https://t.co/g8ov4QTKac
Elevii și sportivii cu rezultate deosebite vor fi premiați https://t.co/OH0rFITetw
Follow ProARGES on Twitter