De când zăpada a dispărut aproape complet de pe carosabil, a ieşit la iveală adevărata terorare.
Pe ambele sensuri de mers, cratere uriaşe care au măcinat până şi ultimul strat de sub asfalt sau beton, şi-au făcut apariţia. De la 30 de centrimetri diametru sau adâncime, se poate discuta deja în unităţi de măsură superioare. Zăpada, îngheţul şi dezgheţul, nisipul şi sarea- condimentele preferate ale firmelor de deszăpezit-, dar şi traficul greu au făcut praf un drum care şi aşa era un pericol pentru viaţa oricui era obligat să meargă pe el.
Tronsonul dintre Bemo şi Piteşti este de departe cel mai afectat. Sunt porţiuni de zeci de metri jupuite de primul strat de asfalt şi cu hăuri care, de cele mai multe ori, obligă şoferii ghinionişti să tragă maşinile pe dreapta. De altfel, aproape că nu este moment din zi în care să nu găsiţi pe marginea drumului câte o maşină care a căzut victimă craterelor, cu şoferii chinuindu-se să schimbe cauciurile.
Desigur, puteţi spune, şi ce să facem acum, este încă foarte frig, nici măcar plombele nu ar sta. Apoi, drumul nu a mai fost reabilitat de 50 de ani, ce pretenţii să avem? Pretenţii avem de vreo 4 ani încoace, de când strigăm disperaţi că aşa nu se mai poate, că indiferent de culoarea politică a judeţului, un drum naţional rămâne un drum naţional, iar întreţinerea lui se face din banii tuturor contribuabililor. Cei de la Drumuri Naţionale, cu Bogdan Ivan în frunte, s-au făcut că îl licitează. La presiunea Dacia, cumva, licitaţia pentru tronsonul care duce la Uzină a intrat în lucru, dar grosul este blocat prin diferite instanţe. De ce? Pentru că nu se vrea. Altel, prin alte judeţe portocalii, prin comuna Mărgău, campioana absolută a ţării la proiectele europene şi la lucrări pe bani europeni, cum se face că investiţiile nu sunt blocate în contestaţii? La urma urmei, cine se contestă pe cine? Aceiaşi asfaltatori, prieteni ai aceloraşi guvernanţi, sugători infractori ai banilor publici. Subspeciile de paraziţi nu au căzut la pace, nu se face lucrarea! Şi apoi, nu-i aşa, vin alegerile. Slabe şanse ca măcar să înceapă lucrările. Piesa de teatru jucată de Mirca Andrei în parlament, este dovada. La urma urmei, DN 73 este un bun subiect de dezbateri electorale! Doar pentru cei care plătesc rovignetă şi alte taxe şi impozite, doar pentru Dacia, cel mai important agent economic al ţării, DN 73 înseamnă un dezastru.
Sâmbătă, 19 Mai 2012 09:17
DN 73, iadul gropilor. Daca le-am putea umple cu politicieni...
Social
- Porti deschide la Facultatea de Ştiinţe Economice 15:23
- Complexul de la Valea Mare, modernizat cu fonduri Regio 00:07
- Holograf, Akcent şi Hara la Zilele Piteştiului. VEZI AICI programul complet! 22:17
- S-a rasturnat caruta cu prosti la Bradu: Mircea Andrei a aparut pe bannere senator de Arges! 13:29
- Prostituţie cu minore la salonul de masaj Hot Jasmine, din Piteşti 22:05
- Universitatea din Piteşti – o universitate europeană! 13:16
- Franks va conferentia la Universtitatea Pitesti. Onorariul propus: 3000 Euro 22:47
GALERIE FOTO
View the embedded image gallery online at:
http://www.proarges.ro/index.php?option=com_k2&Itemid=273&id=8252&lang=ro&view=item#sigProGalleria8406baf221
http://www.proarges.ro/index.php?option=com_k2&Itemid=273&id=8252&lang=ro&view=item#sigProGalleria8406baf221
Tag-uri:
Editorial
Evenimentul central al zilei de ieri pare să fie adoptarea de către Guvern a ordonanţei reîntregirii salariilor şi a pensiilor. Decizia ar fi… detalii
TopNews
POZA ZILEI

Inelele olimpice, de dimensiuni uriase, pe o barca ce pluteste pe raul Tamisa, in preambulul JO.



