Sâmbătă, 19 Mai 2012 09:17
An error occured during parsing XML data. Please try again.

Elodia, oficial moartă: Primăria Câmpulung Muscel a eliberat astăzi certificatul de deces

Dată dispărută din data de 5 septembrie 2007, avocata Elodia Ghinescu, a fost declarată oficial moartă. Astăzi se eliberează certificatul de deces al acesteia.
Certificatul de deces va fi eliberat de Primăria Câmpulung Muscel, deoarece în această localitate s-a născut Elodia, şi urmează să fie ridicat de avocata familiei Ghinescu, Crina Radu. Acesta a putut fi, în sfârşit, emis de Primărie, după ce sentinţa de declarare a morţii Elodiei, dată de Judecătoria Braşov, nu a fost atacată cu apel în termenul prevăzut de lege şi a rămas definitivă.
După ridicarea certificatului de deces, acesta va fi anexat la dosarul de omor în care  poliţistul Cristian Cioacă, soţul Elodiei, este cercetat pentru uciderea acesteia. Dosarul se află în lucru la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.   
"Odată declarată moartă Elodia, Cioacă poate fi cercetat. Procedura juridică impunea stabilirea decesului, chiar dacă nu s-a găsit cadavrul. Prin lege, după cinci ani, poţi declara moartea unei persoane. Astfel, Cristian Cioacă poate fi cercetat şi judecat", a declarat avocata familiei Ghinescu, Crina Radu, conform b1.ro.
Elodia, a fost văzută ultima dată în viaţă pe 29 august 2007. Cristian Cioacă, soţul acesteia, i-a anunţat dispariţia abia la 5 septembrie 2007, devenind astfel principalul suspect şi se presupunea deja că Elodia este moartă. Cercetarea penală a poliţistului Cioacă a început la 19 septembrie 2007, iar în octombrie 2007 au demarat căutările trupului Elodiei Ghinescu. Au avut loc căutări amănunţite în pădurile şi în lacurile din Braşov, Argeş şi Covasna care au continuat şi în 2008, şi 2009, dar fără rezultat.