Video! Jandarmii și salvamontiștii din Argeș, exercițiu comun în munții Făgăraș

By Octombrie 03, 2017 561

Salvamontiștii și jandarmii argeșeni vor semna în curând un protocol de colaborare în urma căruia jandarmii montani vor participa împreună cu salvatorii montani la fiecare acțiune de salvare. În acest context, salvamontiștii și jandarmii, împreună cu reprezentanții ai Inspectoratului Pentru Situații de Urgență au participat în Vârful Capra la un exercitiu de salvare-evacuare a persoanelor rănite sau accidentate în zona montană.

Exerciţiul este prevăzut în cadrul proiectului „Consolidarea capacităţilor Jandarmeriei Române”, cofinanţat prin Programul de cooperare elveţiano-român. Peste 50 jandarmi montani, salvamontişti, personal SMURD-ISU, echipaje ale Inspectoratului General de Aviaţie şi poliţişti se antrenează în comun în zona montană înaltă a judeţelor Argeş, Sibiu şi Prahova, activând procedurile specifice de cooperare şi intervenţie pentru facilitarea salvării şi evacuării în siguranţă a victimelor accidentelor montane. La eveniment au fost prezenți inspectorul șef al Jandarmeriei Argeș, dar si prefectul Emilian Dragnea.

Conform planului, o persoana accidentată a fost căutată și descoperită de către de jandarmii montani. O alta a necesitat transportarea cu targa. Identificarea locaţiei a fost făcută după coordonate gps, iar echipa de intervenţie s-a deplasat pentru acordarea primului ajutor şi pentru transportarea victimelor.

Până în prezent la Serviciul de Salvamont Argeș au existat 63 de solicitări, însă nu toate au constat în ceva concret. Unele din ele fost afecțiuni care au putut fi tratate pe loc. Până acum nu s-au înregistrat decese, spre deosebire de anul trecut, când au existat 3.

 

Meteo

Cloudy

15°C

Pitesti

Cloudy
Humidity: 69%
Wind: NNW at 22.53 km/h
Sunday
Partly cloudy
11°C / 20°C
Monday
Partly cloudy
11°C / 22°C
Tuesday
Mostly cloudy
13°C / 23°C
Wednesday
Scattered showers
14°C / 22°C

Latest Tweets

Cheile Dâmbovicioarei: Începe concursul de escalada Memorialul Bebe Nistorescu https://t.co/mqVPKc2cf0
Decizia CEx: Dragnea are susținere totală. Planul de război al PSD https://t.co/X5eMnYbmas
Tabere militare și scene din Primul Război Mondial, la Mioveni https://t.co/tpoBed4l8V
Ziua Dunării sărbătorită de Administrația Bazinală de Apă Argeș - Vedea https://t.co/7lFaO7XSJK
Surpriză! Angajații Primăriei Mioveni, au venit îmbrăcați în Ie https://t.co/kBFFnwro4C
Follow ProARGES on Twitter