Video! Nicolae Georgescu, PSD: Sindicatele din Educație nu mai au motive să declanșeze greve

By Februarie 09, 2018 1437

Deputatul Nicolae Georgescu susține că intenția sindicatelor de a provoca o grevă în educație a rămas fără subiect, după ce guvernul a reglementat situația contribuțiilor pentru contractele part-time din sistem.

Membru în comisia de educație, deputatul Nicolae Georgescu afirmă că motivele pentru care sindicatele au anunțat intenția unei greve de amploare la nivel național în educație nu mai sunt de actualitate. Asta, după ce Executivul a aprobat o ordonață de urgență prin care angajaților cu contracte part-time li se vor reține contribuții doar pentru salariul realizat, chiar dacă este mai mic decat salariul minim. În plus, susține deputatul, chiar dacă o parte din ultima majorare salarială a făcut să se resimtă în buzunarul cadrelor didactice doar într-o proporție de câteva procente, restul acoperind trecerea contribuțiilor la angajat, creșterea care va fi efectuată în luna martie va rezolva și solicitarea sindicatelor în privința salariilor. Georgescu mai spune că mai trebuie clarificată și situația sporurilor din sistemul bugetar, inclusiv din educație.

Meteo

Mostly cloudy

26°C

Pitesti

Mostly cloudy
Humidity: 39%
Wind: SE at 11.27 km/h
Sunday
Rain
13°C / 25°C
Monday
Partly cloudy
12°C / 22°C
Tuesday
Partly cloudy
11°C / 25°C
Wednesday
Partly cloudy
11°C / 24°C

Latest Tweets

Prezență la cel mai înalt nivel la Zilele Asistentului Medical Argeșan de la Pitești https://t.co/Z4MLgU4bMt
Contract de 3,3 milioane de euro semnat pentru spitalul Brădet între CJ Argeș și ADR Sud Muntenia https://t.co/BqUod6Swzq
Imagini spectaculoase de la Salonul de Inventică din Pitești! Prezență ministerială la jurizarea invențiilor https://t.co/TmCoG0SrOq
Punctele Enel din Mioveni şi Piteşti și Târgovişte, închise pe 28 mai şi 1 iunie 2018 https://t.co/gQ47332wuF
Mioveniul găzduiește o nouă ediție a sesiunii științifice de primăvară a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România https://t.co/kgehbjsv7s
Follow ProARGES on Twitter