Un poliţist local din Alexandria a provocat un accident, în noaptea de sâmbătă spre duminică, fiind băut la volan, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Teleorman. Polițistull a intrat cu maşina pe care o conducea într-un microbuz oprit pe marginea drumului, iar în urma accidentului nu au fost victime. Bărbatul era îmbrăcat în hainele de serviciu când a provocat accidentul şi s-a chinuit minute bune să sufle în alcooltest. ''În timp ce conducea un autoturism pe strada Alexandru Ghica a intrat într-un microbuz care se afla oprit. Nu au fost victime, doar pagube materiale. A fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,92 miligrame pe litru alcool pur în aerul respirat, fiind condus la spital unde au fost prelevate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei'', a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Teleorman, Teodora Dragole.

Un autobuz care transporta călători a intrat în coliziune cu un autocamion, luni, pe DN 73, în zona localităţii argeşene Mărăcineni, nefiind înregistrate victime.

Din primele informaţii comunicate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş, accidentul, produs pe sensul de mers Piteşti - Câmpulung Muscel, a fost anunţat la numărul unic de urgenţă 112, apelantul precizând că nu sunt persoane rănite.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, la faţa locului au intervenit o autospecială de pompieri şi o ambulanţă SMURD. 

Sursa: Agerpres

Un bărbat care mergea pe lângă bicicletă în comuna Mălureni a fost lovit de duba unui echipaj al trupelor Serviciului de Acțiuni Speciale (SAS)  din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.

Mascații tocmai se întorceau dintr-o misiune. Duba a lovit  barbatul care mergea pe stradă, pe lângă bicicletă.

Acum omul este în spital în stare gravă, pentru că în momentul în care a fost aruncat în șanț, bărbatul a fost grav rănit, o țeavă care se afla pe marginea drumului spărgându-i burta.
După producerea accidentului, mașina de la SAS a ajuns într-un șanț. Ulterior, o altă mașină a intrat în duba mascaților, fiind vorba de o curbă periculoasă.

O anchetă a fost începută în acest caz.




Un accident a avut loc la km 77 al autostrăzii Pitești-București, pe sensul de mers spre București. Două persoane au fost rănite. O autospecială și un echipaj SMURD au intervenit la fața locului. Autoturismul implicat în accident era condus de Emilia Alexandra Durdui, nepoata patronului de la Send 92, Nicolae Durdui. Din primele informații, aceasta nu a adaptat viteza la condițiile de drum.
Emilia Alexandra Durdui a fost adusa în comă de către ambulanța Dâmbovița. Prezenta traumatism cranio-cerebral grav, cu leziuni cerebrale ce nu au necesitat intervenție chirurgicală. Deocamdată, aceasta este intubata si cu suport ventilator.

Un alt accident rutier a avut loc la km 56, pe A1, pe sensul de mers către București, unde o cisternă a derapat. Se circulă pe banda de urgență.

 DN 67 B Pitești-Drăgășani este blocat, după ce un tir s-a răsturnat la Moșoaia.

De asemenea, având în vedere condițiile meteorologice, respectiv extinderea codului galben de ninsori abundente, local viscolite, cu depunere de strat consistent de zăpadă, emis de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), Regia  Județeană de Drumuri Argeș a acționat astăzi, 14 februarie, pentru asigurarea traficului, cu utilaje de deszăpezire și cu material antiderapant pe drumurile județene 703 Cotmeana – Cocu, 703 E Cuca – Ciomăgești, 703 E Cocu – Băbana – Pitești, 504 Buzoiești – Popești, 679 Săpata – Bârla, 704 H Merișani – Băiculești, 702 Topoloveni – Boțești, 704 C – 704D Călinești, 503 Oarja – Rociu și 508 Furduiești – Teiu.

Totodată, pentru perioada următoare, districtele Regiei Județene de Drumuri Argeș sunt pregătite de intervenție, cu material antiderapat și utilaje.

În această dimineață, un tânăr și-a pierdut viața în urma unui accident rutier produs în comuna Stâlpeni. Acesta era foarte cunoscut în Câmpulung.

Marian Dragoş Stoican în vârstă de 30 de ani din Câmpulung, conducea un Volvo, iar din primele cercetări se pare că acesta a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina într-un cap de pod. Cadrele medicale au constatat, în urma examinării leziunilor suferite de şofer, că accidentul s-a produs cu mai mult timp înainte ca autoturismul avariat să fie observat.

Se pare că în trecut, bărbatul a fost acuzat pentru proxenetism. Tânărul fost aseară la o petrecere unde a băut şi apoi a plecat cel mai probabil spre casă, sub influența alcoolului. Acesta a postat un clip pe facebook cu câteva ore înainte să moară. Acesta își invita prietenii la ziua lui pe data de 22 ianuarie.

Meteo

Partly cloudy

18°C

Pitesti

Partly cloudy
Humidity: 56%
Wind: W at 0.00 km/h
Friday
Partly cloudy
9°C / 20°C
Saturday
Sunny
7°C / 20°C
Sunday
Sunny
9°C / 25°C
Monday
Mostly sunny
11°C / 23°C

Latest Tweets

Cu nașul în suflet și cu euro în conturi! Boureanu a împărțit și nevasta și banii din șpagă cu nașul Sebastian Vlăd… https://t.co/MzgHDPPP5i
Ce întrebare veți primi de la Facebook. Plus, ce funcție controversată ar putea fi reintrodusă https://t.co/vNmHsJYKyI
Sfaturile lui Dragnea pentru PSD. Întrebarea corectă este de ce a renunțat Argeșul la ministru. Au fost prea blânzi… https://t.co/0mPJ7iqa0n
Live text și Video! Declarații Liviu Dragnea la Pitești https://t.co/AWUsZb0L0w
Revoluția Generației de Aur așteaptă. Burleanu l-a învins pe Ionuț Lupescu https://t.co/rPfDXx1GWK
Follow ProARGES on Twitter