De la anul, copiii vor avea posibilitatea să facă plângeri direct Avocatului Copilului. Executivul a aprobat înfiinţarea Avocatului Copilului, care se va ocupa exclusiv de protecţia drepturilor copilului, în cadrul Avocatului Poporului. 
 
Guvernul a aprobat înfiinţarea Avocatului Copilului, ca structură distinctă în cadrul instituţiei Avocatul Poporului, care se va ocupa exclusiv de protecţia drepturilor copilului.
Guvernul precizează că noua structură va putea primi şi soluţiona plângerile individuale făcute de copii sau de reprezentanţi ai acestora faţă de instituţii publice din domeniul sănătăţii, educaţiei şi protecţiei speciale a copilului. Ulterior, Avocatul Copilului va verifica instituţiile publice reclamate. În plus, acesta va realiza studii și evaluări pentru a stabili gradul în care autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, dar şi specialiştii sau persoanele fizice din România respectă drepturile copilului. 
Actul normativ prevede înfiinţarea a 18 noi posturi în cadrul noii structuri, începând cu 1 ianuarie 2018, dintre care patru posturi în aparatul central al Avocatului Poporului şi câte un post pentru fiecare birou teritorial.
 
Mihaela Stănciulescu: Am avut oportunitatea să lucrez cu o echipă din instituția centrală pe un proiect de lege privind înființarea instituției Avocatului Poporului. Noi am considerat că legal și constiutuțional nu era oportună varianta propusă de acel guvern, adică înființarea unei insituții complet noi. În cadrul Avocatului poporului există deja un departament care se ocupă și cu probleme care vizează copii, însă de la anul va fi o structură de sine stătătoare în cadrul Avocatului Poporului, cu un adjunct care va fi Avocatul Copilului și care se va ocupa strict de problemele copiiilor. Aceștia vor putea face sesizări direct la noua structură, dar să știți că și până acum am avut cazuri în care am cerut și am audiat copii în diferite spețe, fără ca părinții lor să fie de față. Inclusiv în Pitești, a declarat, la emisiunea Culisele puterii moderată de directorul Proarges.ro Mircea Sărărescu la Absolut tv, avocatul Poporului structura teritorială Pitești.

Meteo

Partly cloudy

18°C

Pitesti

Partly cloudy
Humidity: 56%
Wind: W at 0.00 km/h
Friday
Partly cloudy
9°C / 20°C
Saturday
Sunny
7°C / 20°C
Sunday
Sunny
9°C / 25°C
Monday
Mostly sunny
11°C / 23°C

Latest Tweets

Cu nașul în suflet și cu euro în conturi! Boureanu a împărțit și nevasta și banii din șpagă cu nașul Sebastian Vlăd… https://t.co/MzgHDPPP5i
Ce întrebare veți primi de la Facebook. Plus, ce funcție controversată ar putea fi reintrodusă https://t.co/vNmHsJYKyI
Sfaturile lui Dragnea pentru PSD. Întrebarea corectă este de ce a renunțat Argeșul la ministru. Au fost prea blânzi… https://t.co/0mPJ7iqa0n
Live text și Video! Declarații Liviu Dragnea la Pitești https://t.co/AWUsZb0L0w
Revoluția Generației de Aur așteaptă. Burleanu l-a învins pe Ionuț Lupescu https://t.co/rPfDXx1GWK
Follow ProARGES on Twitter