Primarul Ion Georgescu și-a aniversat ziua...la muncă. La fel cum a făcut-o de mulți ani de când este primar. Dimineața a participat la deschiderea Simfoniei Lalelelor, apoi la Mioveni, împreună cu angajaii primăriei. Aniversarea de acasă a venit abia după ce și-a terminat seriviciul.
Anul acesta, angajații primăriei i-au făcut și o surpriză în ton cu...aniversarea centenarului Marii Uniri, oferindu-i un tort special.

Alături de cea de-a doua mea familie, la sărbătorirea zilei de naștere.
Sunt de-a dreptul copleșit de atenția pe care mi-ați acordat-o în această zi specială pentru mine. Chiar dacă am pierdut șirul sutelor de felicitări și mesaje pe care le-am primit încă de la primele ore are zilei, motiv pentru care nu am putut să vă răspund fiecăruia în parte, vă mulțumesc și vreau să știți că vă întorc înzecit fiecare cuvânt frumos și gând de bine pe care mi l-ați transmis.
Mă bucur să vă cunosc și să știu că am atât de mulți prieteni! -  a postat, emoționat pentru gestul angajaților din Primărie pe pagina sa de Facebook Ion Georgescu.

Inainte de Paște, la Mioveni au fost premiați cei mai buni elevi de la olimpiada națională de mecanică, competiție găzduită de Liceul Tehnologic Construcții de Mașini - Mioveni. În prezența primarului Ion Georgescu și a inspectorului școlar județean adjunct Mihaela Crișan, dar și a oamenilor de afaceri care au sponsorizat cu premii în bani elevii merituoși, cei mai buni elevi și-au primit laurii bine-meritați la Centrul Cultural Mioveni, într-o zi festivă, în care micii artiși ai Centrului au încântat elevii și cadrele didactice care i-au însoțit.

Așadar, joi seară s-a încheiat Olimpiada Națioală dedicată disciplinelor Tehnice - Domeniul Mecanică.După trei zile de concurs în care cei 64 de participanți de clasa a XI si XII de la licee tehnologice din toată țara au avut  de trecut prin probe practice și teste scrise, cei mai buni "elevi mecanici" au fost premiați. Aceștia au primit diplome și premii în bani de la organizatori, dar și premii speciale din partea sponsorilor olimpiadei. 

De remarcat și gestul primarului Ion Georgescu, cel care a ținut să nu ofere el decât două diplome, și le-a cerut consilierilor locali să facă onorurile în acest sens, explicând că alături de el are o echipă numeroasă, de la angajați ai primăriei la consilieri locali, ultimii fiind și cei care votează hotărârile de consiliu local care au permis inclusiv organizarea acestei olimpiade naționale la Mioveni

Lista liceelor participante:
Colegiul Tehnic „Alexandru Domșa” Alba Iulia
Colegiu Tehnic „Aurel Vlaicu” Arad
Liceul Tehnologic „Dacia” Pitești
Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi“ Onești
Colegiu Tehnic „Traian Vuia”Oradea
Colegiul Tehnic Infoel Bistrița
Liceul „Dimitrie Negreanu,, Botoșani
Colegiul Tehnic de Transporturi Braşov
Liceul Tehnologic Rușețu
Liceul Tehnologic „Trandafir Cocârlă” Caranșebeș
Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” Oltenița
Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” Dej
Liceul Tehnologic „Puskás Tivadar” Sf. Gheorghe
Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Târgoviște
Colegiul „Ștefan Odobleja”,Craiova, Dolj
Liceul Energetic Tg. Jiu
Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva
Liceul Tehnologic „Sfânta Ecaterina” Urziceni
Colegiu Tehnic „Gh. Asachi” Iași
Liceul Tehnologic „Pamfil Șeicaru” Ciorogîrla
Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu” Baia Mare
Liceul Tehnologic „Gheorghe Șincai” Tg. Mureș
Colegiul Tehnic „Ion Creangă” Tg. Neamț
Colegiu Tehnic „Alexe Marin” Slatina
Colegiul „Spiru Haret” Ploiești
Colegiul Tehnic „Unio- Traian Vuia” Satu Mare
Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul” Zalău
Liceul Tehnologic Mîrșa
Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava
Liceul Tehnologic Nr.1 Alexandria
Colegiul Tehnic „Henri Coandă” Timișoara
Colegiul Tehnic „Henri Coandă” Tulcea
Liceul „Ștefan Procopiu” Vaslui
Liceul Tehnologic „Căpitan Nicolae Pleșoianu” Rm.Vîlcea
Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” Focșani

 

Deși are unul din cele mai mari bugete din țară, angajații din primăria orașului Mioveni nu rivalizează cu cei din Pitești. Nici primarul Ion Georgescu și viceprimarul Aurel Costache nu rivalizează cu șefii primăriei Mioveni. de fapt, au salariile cam la jumătate. Ion Georgescu are un venit brut lunar de 12.450 lei, în timp ce Cornel Ionică ia lunar brut 21.375 lei. Vicele Aurel Costache ia 10.450 de lei brut, cei doi viceprimari din Pitești încasează câte 19. 000 lei brut lunar.

Explicații există între aceste diferențe. În primul rând, limita maximă de salarizare este puțin diferită între orașe și muncipii, chiar dacă practic Mioveniul este a doua localitate ca populație după Pitești. În al doilea rând, mai există una care face diferența între viziuni de administrații:  Ion Georgescu a explicat de ce a preferat să nu urce până la vârful maximal: pe de o parte să se asigure că angajații săi vor primi aceste majorări, fără să își facă griji, așa cum s-a întâmplat prin alte localități, că bugetul nu va susține plata lor pe întregul an. Georgescu a mai explicat că preferă ca bugetul pe salarii să nu afecteze bugetul pentru investiții. Iar aici, toate sunt mult mai clare: la Mioveni se construitește cu banii din bugetul local un spital, la Pitești nu. La Mioveni aproape toate unitățile școlare sunt modernizate/anvelopate sau în curs de. La Pitești, nu. La Mioveni toate străzile sunt puse la punct, cu excepția drumului național care trece chiar prin centrul orașului și care nu este în administrarea Consiliului Local. La Pitești, străzile arată ca în Kosovo. Imediat după bombardament. Iar lista poate continua... 

SALARIILE DIN CJ ARGEȘ

SALARIILE DIN PRIMĂRIA PITEȘTI

SALARIILE DIN PRIMĂRIA ȘTEFĂNEȘTI

SALARIILE BRUTE DIN PRIMĂRIA COSTEȘTI

SALARIILE BRUTE DIN PRIMĂRIA CURTEA DE ARGEȘ

Diferența între cele două administrații o pot face cei care se duc în cele două orașe și văd cum sunt gestionate fondurile. 

Salariile brute din Primăria Mioveni

Primar Ion Georgescu: 12350 lei
Viceprimar :  10450 lei
Secretarul orașului: 9101 lei
Director executiv: 8550 lei
Șef serviciu: 7106
Șef birou: 6840 lei
auditor superior (grad 4): 6324 lei, auditor superior (grad 3) - 6170 lei
consilier superior: gradele 5 și 4: 5727 lei, respectiv 5587 lei
consilier principal- gradele 4 și 3: 4132 lei și, respectiv 4031 lei
consilier juridic: superior - 5727 lei, principal - 3839 lei, asistent- 3452 lei
inspector superior (4 posturi, gradele 3-5): intre 5450 și 5727 lei
inspector principal (2 posturi, gradele 4 și 5): 4132 lei și 4236 lei
inspector asistent: 8 posturi - între 3002 lei și 4001 lei
inspector debutant: 2 posturi: 3002 lei și 3559 lei
referent de specialitate superior: 3740 lei
referent superior (3 posturi, in functie de gradatie): intre3511 lei și 3599 lei. referent asistent: 2933 lei
Polițist local (in functie de grad profesional si gradatie): între 2413 lei și 5727 lei

 DESCARCĂ LISTA CU TOATE FUNCȚIILE ȘI SALARIILE DIN PRIMĂRIA MIOVENI

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Prezență la nivel înalt la aprinderea Flăcării Centenarului de la Mioveni.  Au participat la manifestare președintele CJ Argeș Dan Manu, secretarul de stat în cadrul Ministerului Energiei Robert Tudorache, europarlamentarul Gabriela Zoană, liderul PSD Argeș Șerban Valeca, mai mulți parlamentari de Argeș, consilieri locali și județeni, inclusiv Dorin Mărășoiu, angajați ai primăriei Mioveni, directori de instituții și numeroși primari din zona Mioveniului. În schimb, de la eveniment a lipsit prefectul Emilian Dragnea.

Sutele de persoane care au asistat la ceremonia de pe platoul din fața Primăriei Mioveni au asistat la decernarea a 12 diplome centenare urmașilor eroilor din zona Mioveniului care au luptat în Primul Război Mondial, la o punere în scenă a unor angajați ai Muzeului Municipal Câmpulung care au prezentat costumele și armamentul din dotarea soldaților români din Primul Război Mondial, la un recital al Fanfarei Centrului Cultural Județean Argeș și la un spectacol oferit de micuții de la Ansamblul Mugurașii Mioveniului.
Deși vremea de duminică nu a fost tocmai una prielnică, în perioada Te Deum-ului de la Catedrala Sfinții Arhangheli Petru și Pavel și la ceremoniile din centrul orașului, norii au fost sparți de un soare strălucitor, parcă pentru a permite tuturor celor prezenți să aducă un omagiu eroilor care și-au dat viața pentru indepedența, libertatea și Unirea României.

 

Meteo

Clear

12°C

Pitesti

Clear
Humidity: 61%
Wind: WNW at 11.27 km/h
Monday
Mostly sunny
11°C / 23°C
Tuesday
Scattered thunderstorms
11°C / 26°C
Wednesday
Partly cloudy
12°C / 24°C
Thursday
Mostly sunny
12°C / 27°C

Latest Tweets

Video! Ambasadorul Marii Britanii în Argeș: Ce s-a întâmplat la Închisoarea Pitești nu trebuie să fie uitat! https://t.co/3JFklKpPy9
Apartamente, sute de bunuri imobile și autoturisme ale omului mafiei italiene din Pitești, puse sub sechestru https://t.co/vJaVwQLtrw
Uniunea Arhitecților din România, vizită de documentare la Cula Racovița din Mioveni https://t.co/bjYjnFiOfV
Un primar și-a sărbătorit ziua la...muncă! https://t.co/caY6uwBRFy
Aproape 400 de argeșeni și-au găsit loc de muncă. 1620 de locuri de muncă la Bursa locurilor de muncă din Argeș https://t.co/Th8m7wNCDu
Follow ProARGES on Twitter