Două proiecte costisitoare prind contur și la Pitești. Este vorba despre sala polivalentă și modernizarea stadionului Nicolae Dobrin. Mult mai puține șanse sunt însă pentru alte două proiecte, mult mai importante pentru infrastructura municipiului. Autoritățile locale fac totuși eforturi ca acestea să fie luate în calcul, discuții fiind purtate și cu vicepremierul Paul Stănescu.

Ministrul Dezvoltării și Administrației, Paul Stănescu a purtat o discuție cu primarul Piteștiului, Cornel Ionică, care i-a solicitat răspuns la câteva probleme punctuale. Sala de sport polivalentă și extinderea stadionului Nicolae Dobrin au intrat deja în proceduri la compania națională de investiții și au șanse mari să fie finanțate.

Mult mai complicată este însă situația pentru alte două obiective cu adevărat vitale pentru Pitești. Pentru podul peste râul Argeș și centura de vest a Piteștiului, care să facă legătura cu viitoarea autostradă Pitești-Sibiu, șansele de reușită sunt însă slabe în viitorul apropiat.

O investiție despre care s-a discutat în timpul campaniei electorale, dar pentru care nu s-a făcut absolut nimic ulterior, a fost aceea a construirii unui al doilea pod peste râul Argeș care să preia o parte din traficul de pe actualul pod. Această investiție ar ajuta în primul rând traficul industrial din și spre uzina Dacia.
Această promisiune electorală a fost readusă pe tapet de primarul Cornel Ionică în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu Yves Caracatzanis, Directorul General Automobile Dacia Renault și președintele CJ Argeș Dan Manu.
"Am discutat despre proiecte de interes comun ce privesc infrastructura de transport și serviciile publice oferite cetățenilor, impactul pe care acestea le au în dezvoltarea Uzinelor Dacia și a industriei orizontale. S-a abordat, în concret, susținerea pentru construirea unui nou pod peste Raul Argeș, care ar avea un rol foarte important în fluidizarea traficului, cu impact direct asupra activității Uzinelor Dacia. Acest pod, care îl va completa pe cel existent, făcând legătură între strada Depozitelor și DN 73, va avea o lungime de 520 de metri și o lățime de 21 de metri, cu două benzi de circulație auto pe sens, zonă de trafic pietonal și piste de biciclete.
Investiția este estimata la aproximativ 60-70 milioane de Euro și ne propunem sa o finanțam din fonduri nerambursabile, accesate în parteneriat cu Consiliul Județean Argeș și Consiliul Local Mărăcineni“, a explicat după întâlnire primarul Cornel Ionică.


Meteo

Clear

12°C

Pitesti

Clear
Humidity: 61%
Wind: WNW at 11.27 km/h
Monday
Mostly sunny
11°C / 23°C
Tuesday
Scattered thunderstorms
11°C / 26°C
Wednesday
Partly cloudy
12°C / 24°C
Thursday
Mostly sunny
12°C / 27°C

Latest Tweets

Video! Ambasadorul Marii Britanii în Argeș: Ce s-a întâmplat la Închisoarea Pitești nu trebuie să fie uitat! https://t.co/3JFklKpPy9
Apartamente, sute de bunuri imobile și autoturisme ale omului mafiei italiene din Pitești, puse sub sechestru https://t.co/vJaVwQLtrw
Uniunea Arhitecților din România, vizită de documentare la Cula Racovița din Mioveni https://t.co/bjYjnFiOfV
Un primar și-a sărbătorit ziua la...muncă! https://t.co/caY6uwBRFy
Aproape 400 de argeșeni și-au găsit loc de muncă. 1620 de locuri de muncă la Bursa locurilor de muncă din Argeș https://t.co/Th8m7wNCDu
Follow ProARGES on Twitter