S-au scurs 40 de zile de când a decedat Regele Mihai I al României. Potrivit obiceiului creștin ortodox, familia se pregătește pentru cel mai important dintre parastasele care se fac pentru pomenirea celui decedat. Proargeș.ro și Absolut tv vă oferă imagini în premieră de la mormântul Regelui Mihai, din necropola regală de la Curtea de Argeș.

Deşi iniţial se anunţase că doar familia îndoliată va avea acces în necropolă în momentul slujbei, Principesa Margareta şi-a schimbat planul şi a luat altă decizie. Pentru că a fost impresionată de dragostea cu care a fost întâmpinat cortegiul funerar la Curtea de Argeş, Majestatea Sa a hotărât să le facă un „dar” argeşenilor, astfel încât oricine doreşte să se roage la mormântul iubitului ei tată o poate face nestingherit. 

Membrii familiei regale, în frunte cu Principesa Margareta, se vor afla sâmbătă la Curtea de Argeş. Va fi săvârşit parastasul de 40 de zile de când Regele Mihai a adormit întru nădejdea Învierii, iar colivele vor fi pregătite de un grup de călugăriţe de la o mănăstire din nordul judeţului nostru. Slujba de pomenire va fi săvârşită în Catedrala Arhiepiscopală va fi condusă de Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Calinic Argeșeanul. Familia regală, arhiereul şi preoţii se vor deplasa apoi la mormântul Regelui Mihai, unde vor fi din nou înălţate rugăciuni pentru cel răposat. 

Regele Mihai s-a născut la Castelul Peleș, în ziua de 25 octombrie 1921, ca Principe al României si a murit la 5 decembrie 2017, la locuinta sa din Aubonne, Elvetia. A fost inmormântat ca si predecesorii sai, la Curtea de Arges. Mormantul Regelui Mihai I se afla alaturi de cel al sotiei sale, Ana, in Noua Catedrala din orasul Regal. La funeralii regale au fost prezenți reprezentanți ai tuturor caselor regale cu care regele Mihai era inrudit sau era prieten. Zeci de mii de oameni l-au condus pe ultimul drum.
Astăzi, pelerini ce trec pragul mânăstirii Curtea de Arges și trecători ce ajung special sau întâmplător, pun o floare și aprind o lumânare la mormântul Regelui Mihai. Necropola în care se află mormântul Reginei Ana și cel al Regelui Mihai va putea fi vizitată de public după ce se vor termina lucrările de construcție și se va finaliza pictura.

Membrii Casei Regale, în frunte cu Margareta, custodele coroanei regale și principele Radu Duda, sunt așteptați săptămâna aceasta la Curtea de Argeș. Pe 13 ianuarie, la Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeș  va avea loc, începând cu ora 12.00, parastasul de 40 de zile pentru fostul suveran al României, Regele Mihai I.

Slujba va fi oficiată de Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului și va avea loc în Vechea Catedrală Episcopală și Regală de la Mânăstirea Curtea de Argeș. Ulterior va fi rostită o rugăciune la mormântul Regelui Mihai I, în pridvorul Noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale, potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul romaniaregala.ro.


După cum a anunțat deja Casa Regală, momentul are un caracter privat.  Cei care vor să privească de afară sau să mai aducă un omagiu fostului rege, o pot face dincolo de porțile Noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale.



Custodele Coroanei le-a transmis românilor un mesaj de Crăciun. Majestatea Sa Margareta a amintit de Regele Mihai și de participarea impresionantă a oamenilor la funeraliile Majestății Sale de săptămâna trecută. Custodele Coroanei le urează tuturor românilor Craciun luminat si La multi ani!
„Timp de mai multe decenii, trecând prin zilele cele mai întunecate ale războiului şi ale dictaturii comuniste care i-a urmat, Regele Mihai a trimis în această zi a fiecărui an mesajul lui către naţiune. Din fragedă copilărie îmi amintesc grija cu care tatăl meu scria aceste discursuri şi neliniştea pe care o încerca până hotăra ce cuvânt era mai potrivit. Mesajul de Crăciun a fost pentru el, în zilele de gheaţă ale surghiunului, singura formă de comunicare directă cu românii, pe care jurase să-i ocrotească şi să-i apere; a fost, la modul propriu, sfânta lui Împărtăşanie laolaltă cu toţi românii.

Acesta este primul nostru Crăciun fără Regele Mihai dar, anul acesta, sărbătorind naşterea Mântuitorului, noi omagiem totodată viaţa şi împlinirile celui de-al patrulea monarh al Statului român modern. Istoria va da, inevitabil, verdictul său privitor la domnia Regelui Mihai. Dar atmosfera extraordinară de la funeraliile Regelui, felul în care întreaga naţiune s-a unit în durere la trecerea sa în lumea drepţilor, este semnul că timpul prezent şi-a dat deja verdictul privitor la domnia Regelui Mihai cel Statornic şi Drept.
Nu vom uita niciodată gesturile simple de devotament ale milioanelor de români cărora li s-a îndoliat sufletul la dispariţia Regelui, nu vom uita oamenii care s-au aliniat la marginea şoselelor şi căii ferate, pe ultimul Lui drum, unii ţinând în mână o singură floare, alţii un mic drapel naţional sau Biblia familiei lor, clasele de şcolari care au ieşit de-a lungul drumului convoiului funerar în frunte cu profesorii lor, elevii de la Sfântul Sava, şcoala tatălui meu, care au venit la Sala Tronului să fie alături de Rege o clipă.

Nu voi uita vreodată nici răspunsul unificator al Preafericitul Patriarh Daniel şi al întregii noastre Biserici, nici cel al Preşedintelui, Parlamentului, Guvernului şi al întregii noastre clase politice, împreună cu cel al înalţilor reprezentanţi aleşi de peste Prut, atunci când tatăl meu s-a ridicat la Ceruri. Ştiu că nimic nu ar fi dat Regelui Mihai mai multă satisfacţie decât aşezarea împreună a întregii noastre naţiuni. Şi vă asigur că toţi şefii de Stat care au venit la Bucureşti pentru a fi aproape de Rege pe ultimul său drum şi-au dat imediat seama că se află în faţa unei naţiuni unite în suferinţă, unite în mândria propriilor izbânzi şi hotărâte asupra viitorului ei.

Fiindcă, în ciuda faptului că nu trebuie să uităm niciodată pe Regele Mihai cel Statornic şi Drept, este datoria noastră să privim spre viitor. Familia Regală va continua, cu aceeaşi constanţă, să susţină şi să consolideze interesele ţării noastre. În lunile următoare, în consonanţă cu autorităţile Statului, voi face cunoscută o sumă de paşi pentru a continua munca tatălui meu.

Aş vrea să închei mesajul de Crăciun cu o frază a bunicului meu, Regele Carol al II-lea, rostită în ziua în care Principele Moştenitor Mihai devenea ofiţer al Armatei României, acum exact 80 de ani: „Nu de unde ai pornit însemnează ceva” a spus Regele Carol al II-lea tânărului sublocotenent Mihai, „ci unde, prin meritele tale şi râvna ta, ai ajuns”. Crăciun luminat şi la mulţi ani! Castelul Săvârşin, Crăciun 2017“, a transmis Principesa Margareta în Ajunul Crăciunului.


Fiicele Regelui Mihai vor petrece Crăciunul în România, la Săvârșin, potrivit unui comunicat transmis de Casa Regală a României.

Dubașii sunt cei mai cunoscuţi colindători din Vestul ţării, primiţi de Familia Regală de peste 100 de ani. Anul acesta a fost însă unul trist de Crăciun.
Familia Regală a României s-a reunit la Castelul Săvârşin, reşedinţa preferată a Regelui Mihai. Cele 5 fiice sunt în doliu şi nu vor primi colindători, aşa cum era tradiția, ci doar pe dubaşi, pe care tatăl lor îi asculta cu multă bucurie. Au păstrat împreună un moment de reculegere. Custodele Coroanei le urează tuturor românilor "Crăciun luminat şi La mulţi ani"!
Dubaşii de la Săvârşin sunt cei mai cunoscuţi de pe Valea Mureşului. Erau preferaţii Regelui Mihai încă din 1943, de când Majestatea Sa şi-a cumpărat reşedinţa de la Săvărşin pentru a fi alături de românii din Transilvania ocupată.
Din 2001, când s-a întors Regele la reşedinţa arădeană, prima casă la care aduceau vestea Naşterii Mântuitorului a fost cea a Regelui.
Şi astăzi au plecat colindând pe străzi, dar când s-au apropiat la castelul regal au aprins candelele şi au tăcut.
Este pentru prima dată când toate fiicele regelui Mihai sunt împreună la castelul de la Săvârșin, de Crăciun. Îndoliate, au deschis porţile castelului doar pentru dubaşi.
S-au recules împreună în tăcere, în piaţa cu fântână din incinta Satului Regal.
Dubaşii și-au amintit de sărbătorile când erau întâmpinați la castel chiar de către Regele Mihai. Tinerii colindători ştiu că Regele i-a iubit mult. La plecare, dubaşii au cântat Hristos a înviat din morți.
Conform tradiției, în fruntea dubașilor s-a aflat primarul comunei Săvârșin, Ioan Vodicean.
Cartea de condoleanţe de la Săvârşin rămâne deschisă şi în zilele de Crăciun, alături de portretul Regelui Mihai I şi de o candelă aprinsă, până la împlinirea celor 40 de zile de mare doliu.
Familia Regală va participa, în 26 decembrie, la slujba din cea de-a doua zi de Crăciun, la biserica ortodoxă din comună.
 

PNL Pitești va depune, prin intermediul reprezentantilor sai, la Consiliul Local Pitesti  un proiect de hotarare pentru redenumirea Bulevardului Republicii cu titulatura de Bulevardul Mihai I Rege, proiect care sa fie inclus intr-o viitoare manifestare care sa faca parte din calendarul anului centenarului Marii Uniri.
Noi consideram ca se cuvine sa facem tot ce ne sta in putinta sa nu uitam de cel care a fost Mihai I, ultimul Rege al Romaniei . Este o modalitate de a ne asigura ca fiecare dintre noi va pastra in amintire reperul istoric si moral reprezentat de ultimul monarh al Romaniei. Este un gest simbolic menit sa satisfaca dorinta de recunoastere manifestata de pitesteni sambata, 16 decembrie - atunci cand trenul regal l-a condus pe Majestatea sa pe ultimul drum, spre Curtea de Arges, a precizat  presedinte PNL Pitești, Radu Perianu .

Pagina 1 din 7

Meteo

Partly cloudy

18°C

Pitesti

Partly cloudy
Humidity: 56%
Wind: W at 0.00 km/h
Friday
Partly cloudy
9°C / 20°C
Saturday
Sunny
7°C / 20°C
Sunday
Sunny
9°C / 25°C
Monday
Mostly sunny
11°C / 23°C

Latest Tweets

Cu nașul în suflet și cu euro în conturi! Boureanu a împărțit și nevasta și banii din șpagă cu nașul Sebastian Vlăd… https://t.co/MzgHDPPP5i
Ce întrebare veți primi de la Facebook. Plus, ce funcție controversată ar putea fi reintrodusă https://t.co/vNmHsJYKyI
Sfaturile lui Dragnea pentru PSD. Întrebarea corectă este de ce a renunțat Argeșul la ministru. Au fost prea blânzi… https://t.co/0mPJ7iqa0n
Live text și Video! Declarații Liviu Dragnea la Pitești https://t.co/AWUsZb0L0w
Revoluția Generației de Aur așteaptă. Burleanu l-a învins pe Ionuț Lupescu https://t.co/rPfDXx1GWK
Follow ProARGES on Twitter