5 autospeciale cu apă şi spumă se luptă la ora transmiterii acestei ştiri să stingă incendiul izbucnit la un apartament dintr-un bloc de 10 etaje din centrul Piteşti, în zona Mobilux. Incendiul a izbucnit la etajul șase, iar flăcările s-au extins și la alte apartamente.
25 de oameni fost evacuaţi de SMURD şi Poliţia Locală şi alţi aproximativ 100 au ieşit singuri din bloc.
Două ambulanţe SMURD au oferit primul ajutor propritarului apartamentului, care a suferit arsuri uşoare şi unei vecine, după un atac de panică.  Mai multe echipaje ale Jandarmeriei au venit la faţa locului.

Inculpaţii din dosarul "Berevoeşti“ vor să fie cercetaţi în libertate, contestaţia măsurii arestului preventiv judecându-se marţi, la Curtea de Apel Piteşti. Rudele şi prietenii celor arestaţi au făcut un întreg scandal în faţa instanţei, fiind nevoie de intervenţia forţelor de ordine pentru a ţine situaţia sub control. Uneia dintre femeile acuzate în acest dosar i s-a făcut rău şi a fost chemată ambulanţa SMURD pentru a-i acorda îngrijiri.
Toţi cei 37 de arestaţi în cazul de sclavie de la Berevoeşti au contestat măsura arestului preventiv, cererea pentru 17 dintre ei judecându-se marţi la Curtea de Apel Piteşti.

Curtea de Apel Pitești a respins contestațiile la mandatele de arestare depuse de stâpânii de sclavi de la Berevoiești.


Cele 17 persoane încătuşate au fost aduse marţi dimineaţa la Curtea de Apel Piteşti, acestea refuzând să răspundă la întrebările jurnaliştilor.
Curtea de Apel Piteşti trebuie să decidă dacă Ancuţa Mariana Feraru, Costinel Bădală, Florin Feraru, Ovidiu Cătălin Furdui, Maria Feraru, Costinel Ionuţ Furdui, Traian Păun, Petruţa Minuca Păun, Traian Păun, Vasile Furdui, Roxana Furdui, Marian Marinoiu, Lenuţa Mădălina Păun, Daniela Grancea, Vasilica Păun, Iosif Ursu şi Florica Ursu vor rămâne în stare de arest sau nu, informează Mediafax.

Rudele şi prietenii celor arestaţi s-au strâns în număr mare în faţa Curţii de Apel şi au protestat zgomotos pentru eliberarea lor. Femeile au avut crize aproape de leşin, iar una dintre ele chiar i-a lovit pe jurnalişti, imaginile fiind înregistrate de cameramani.

Prezenţa jandarmilor şi a trupelor de intervenţie de la poliţie a reuşit să păstreze atmosfera paşnică.

În cel de-al doilea dosar de la Berevoeşti nu a fost dat încă termen de judecată, acesta urmând să se stabilească după ce la dosar va fi depusă motivarea sentinţei.

Tribunalul Argeş a emis, săptămâna trecută, mandate de arestare preventivă, pentru 30 de zile, pe numele a 37 dintre 38 de inculpaţi din dosar, iar Maria Furdui, o femeie în vârstă de 52 de ani, a primit arest la domiciliu, fiind dependentă de dializă.

Miercuri, 40 de percheziţii au avut loc în satul Gămăceşti din comuna Berevoeşti, judeţul Argeş, pentru destructurarea mai multor grupuri infracţionale organizate specializate în infracţiunde trafic de persoane şi trafic de minori. Anchetatorii susţin că, din 2008 şi până în prezent, s-au constituit mai multe grupuri infracţionale care au recrutat zeci de persoane minore şi majore, prin constrângere, inducere în eroare, răpire sau profitând de starea de vulnerabilitate în care se aflau acestea (persoane minore, persoane cu dizabilităţi fizice sau psihice, cu situaţii materiale precare), în scopul exploatării prin supunerea la executarea de munci şi îndeplinirea de servicii în mod forţat şi prin obligarea la practicarea cerşetoriei, prin procedee care au adus victimele în stare de aservire şi de lipsire de libertate.

Victimele erau bătute, nu primeau mâncare, iar când primeau li se ofereau resturi, erau legate cu lanţuri sau chingi sau încuiate pe timpul nopţii ca să nu poată fugi.

Sursa video: rtv.ro

Un grav accident de circulaţie a avut loc, miercuri, pe Autostrada A1. Un microbuz care transporta elevi a fost implicat în accident. Cinci persoane au fost rănite, printre care 4 copii. Mai multe echipaje SMURD şi Ambulanţă sunt la faţa locului şi oferă primele îngrijiri medicale.
Un microbuz care transporta copii a fost implicat într-un accident de circulaţie pe Autostrada A1, la km 24, sens de mers spre Bucureşti. Mai multe persoane au fost rănite, printre care patru copii.
Echipele de la SMURD şi de la Ambulanţă au sosit în număr mare pentru a acorda primele îngrijiri medicale. Potrivit România TV, un bărbat a suferit răni grave şi a fost preluat de un elicopter SMURD şi dus de urgenţă la spital. La faţa locului se fac cercetări pentru a se stabili cu exactitate din ce cauză s-a produs accidentul.
"17 persoane implicate în accident. Sunt şase victime, patru copii stabilizaţi din punct de vedere medical, preluaţi şi transportaţi la spitale de către echipaje SMURD şi SAJ. Un adult cu traumatism cranian a fost preluat de elicopterul SMURD. El este cel mai grav rănit. Noi am primit un apel prin care eram anunţati că un microbuz este răsturnat şi că există victime. La 9.52 noi am activat planul roşu şi s-au alocat resurse din Bucureşti şi din Giurgiu. Prima ambulanţă a ajuns după câteva minute", a declarat Cristian Virag, purtător de cuvânt Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu.

Copiii se întorceau dintr-o excursie în străinătate, iar microbuzul în care se aflau și s-a răsturnat a fost luat de la Vâlcea, după ce microbuzul cu care au călătorit inițial a avut o defecțiune, potrivit Biroului Poliției Autostrăzi.   

Un bebeluş de opt luni din Argeş a fost transportat, marti, la Bucureşti în stare gravă. Potrivit România TV, copilul suferă de un sindrom extrem de periculos, care poate fi fatal.
Bebeluşul a ajuns la spital, aparent cu o simpla raceala, insa au apărut complicaţii, iar medicii argeşeni au hotărât să-l trimită la Bucureşti.
De cateva zile la Spitalul de Pediatrie Pitesti au fost internati bebelusi in numar mult mai mare decat de obicei, de la nou nascuti, pana la copii de 2 – 3 ani cu febra, varsaturi, scaune dese, rosu in gat.

Un alt bebeluş a murit în Argeş din cauza aceluiaşi sindrom
Un copil de numai 1 ani din Argeş a murit din cauza unui virus pe care l-ar fi luat din apă. Doctorii l-au diagnosticat cu Sindromul hemolitic-uremic, un sindrom care distruge toate organele şi se manifestă cel mai adesea la copii.
De vină ar putea fi apa contaminată, dar sindromul poate apărea şi de la fructele din comerţ sau carnea de vită insuficient preparată. În ultimele două săptămâni, la Spitalul Maria Curie din capitală cu ajuns 6 copii cu acest sindrom.
 

Salvamont Arges, împreuna cu S.P.J. Salvamont Sibiu, au evacuat, sambata seara, o femeie din creasta principala a Făgărașului, Lacul Caltun, aceasta prezentând un abdomen acut, cauzat, probabil, de un chist ovarian spart. La acțiune au participat cinci salvamontiști argeșeni si trei sibieni.

In jurul orei 15:00, un elicopter SMURD de la baza Tg Mures a incercat intrarea in caldarea Caltunului, dar, din cauza curentilor puternici de aer, s-a retras la baza. Urmare discutiilor cu un alt pilot, antrenat pentru zborul in Fagaras, victima a fost coborata pana la altitudinea de 1700 de metri, unde curentii din creasta sunt mult mai slabi, astfel ca in jurul orei 17:00 s-a reusit preluarea aero.
Afectiunea prezentata de femeia de 35 de ani din Medgidia, facea ca interventia sa fie prioritate zero.
 

Pagina 1 din 2

Meteo

Clear

12°C

Pitesti

Clear
Humidity: 61%
Wind: WNW at 11.27 km/h
Monday
Mostly sunny
11°C / 23°C
Tuesday
Scattered thunderstorms
11°C / 26°C
Wednesday
Partly cloudy
12°C / 24°C
Thursday
Mostly sunny
12°C / 27°C

Latest Tweets

Video! Ambasadorul Marii Britanii în Argeș: Ce s-a întâmplat la Închisoarea Pitești nu trebuie să fie uitat! https://t.co/3JFklKpPy9
Apartamente, sute de bunuri imobile și autoturisme ale omului mafiei italiene din Pitești, puse sub sechestru https://t.co/vJaVwQLtrw
Uniunea Arhitecților din România, vizită de documentare la Cula Racovița din Mioveni https://t.co/bjYjnFiOfV
Un primar și-a sărbătorit ziua la...muncă! https://t.co/caY6uwBRFy
Aproape 400 de argeșeni și-au găsit loc de muncă. 1620 de locuri de muncă la Bursa locurilor de muncă din Argeș https://t.co/Th8m7wNCDu
Follow ProARGES on Twitter