ProArges

ProArges

 Compania românească Transgaz a câştigat licitaţia pentru achiziţia companiei similare din Republica Moldova - a anunţat astăzi la Chişinău premierul moldovean, Pavel Filip. El a precizat că aceasta nu este o simplă cumpărare, ci oferă independenţă energetică Republicii Moldova, care în viitor nu va mai fi dependentă doar de un singur furnizor de gaze naturale.

Din Ungheni (Republica Moldova), Transgaz ar urma să mai investească 93 mil. euro în următorii doi ani pentru ca România să poată duce 1,5 miliarde de metri cubi de gaze până la Chişinău. O parte din gaze ar putea veni chiar din Marea Neagră. Spre sfârşitul lunii decembrie, Transgaz a anunţat că Eurotransgaz SRL, societate pe care a înfiinţat-o la Chişinău, a depus cererea de participare la concursul investiţional de privatizare a companiei de stat moldovene Vestmoldtransgaz. Societatea este operatorul de sistem de transport gaze naturale care gestionează pe teritoriul Republicii Moldova interconectorul Iaşi-Ungheni şi a fost inclus de Guvernul moldovean în lista companiilor scoase la privatizare în luna octombrie 2017.
Compania a fost scoasă la privatizare de Guvernul Republicii Moldova, la un preţ de 180 milioane euro şi cu condiţia investirii a 93 milioane euro în următorii doi ani.

   

 

 

 

 

 

Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș va efectua o vizită de lucru în județul Argeș la sfârșitul acestei săptămâni. De la preluarea mandatului, ministrul a organizat mai multe consultări regionale  cu reprezentanți ai autorităților publice și factori interesați din domeniul privat, cu responsabilități în domeniul gestionării fondului forestier, în vederea evaluării problemelor din domeniu. Până acum, ministrul a avut astfel de întâlniri în mai multe județe, inclusiv în Suceava și Bistrița Năsăud. Sâmbătă, ministrul Deneș va fi prezent în Argeș unde va avea o întâlnire cu autorități publice, cu cei care gestionează fondul forestier și cu cei interesați de acest domeniu, de la eprezentanți ai proprietarilor de păduri la administratori ai pădurilor, reprezentanți ai sectorului de exploatare a lemnului, ai industriei de prelucrare primară și ai industriei mobilei din mai multe județe din regiunea noastră. Este o continuare a întâlnirilor regionale pe care le-a avut până acum. Cred că este de bun augur să existe această consultare și cu zona privată, să ne auzim unii pe alții și să găsim soluțiile cele mai bune. Sunt probleme, de pildă privații nu pot veni cu updatări pentru diverse programe informatice, dezvoltarea sistemului informatic de urmărire a materialelor lemnoase SUMAL, dar și o legislație extrem de stufoasă care vizează Codul Silvic. Cred că aici, la Codul Silvic ar trebuie să fie ceva unitar, nu să existe tot felul de legi spre care să se facă trimitere. Voi încerca să aduc și un jurist pentru a expune mai bine aceste probleme și poate vom găsi și soluții, a declarat la emisiunea Culisele Puterii de la Absolut tv consilierul județean Dorin Mărășoiu, cel care a pus bazele Ocolului Silvic Privat „Stejarii Muscelului, una dintre cele mai bune firme care adimistrează păduri în Argeş, dar şi în alte judeţe.

Senatul a adoptat marți proiectul de lege privind plafonarea dobânzilor. Pentru proiectul, al cărui inițiator este senatorul liberal Daniel Zamfir și care are semnăturile mai multor parlamentari PNL, tocmai PNL a votat împotrivă, în timp ce PSD și ALDE au decis să îl voteze, chiar dacă parlamentarii celor două partide au adus amendamente. Camera decizională este Camera Deputaților. Interesant este că pentru acest proiect de lege PNL a votat împotrivă după ce Ludovic Orban a cerut acest lucru. Motivul este răcirea relațiilor dintre Orban și senatorul Daniel Zamfir, cel care a și fost executat, la începutul sesiunii parlamentare, la grup cu argeșenii Alina Gorghiu și Ion Popa.

Proiectul modifică Ordonanța de Guvern 13/2011, astfel încât dobânda pentru creditele ipotecare nu va depași de 2,5 ori dobânda de referință a BNR. Până acum, băncile și instituțiile financiare nebancare ofereau o dobândă pentru depozite de 1%, în timp ce dobânzile la credite ajungeau și la 12%.

Vreau sa stiti ca 14 tari din eu au dobanzile la creditele ipotecare plafonate. Dobanda medie in Romania este de 6,10. Italia are 1,91, Spania 1,84, grecia 3,35 la jumatate fata de noi, Ungaria 3,71. A iesit Banca Nationala argumentand ca e riscul de tara. De cativa ani buni BNR vorbeste numai despre asta. mMi apar si diversi analisti economici independenti, in ghilimele, care spun cat de rau o sa le fie romanilor daca dobanzile vor scadea si vom avea si noi dobanzi aproape de nivelul mediei UE. Eu in filmul asta prost am Trait si la legea darii in plata. In SUA, absolut toate statele au dobanzile plafonate. Ca atare e suficient atata amar de ani cat bancile si IFN-urile au fot lasate sa ii jecmaneasca pe romani. Daca BNR a inchis ochii in toti acesti ani, cred ca noi avem obligatia sa intervenim (...)

Această lege nu se referă la creditele pentru IMM-uri. Este vorba doar despre relația dintre instituția financiară și consumator. Se aplică doar persoanelor fizice. Vreau ca și românii să ia credite de consum așa cum iau cetățenii din Uniunea Europeană. Știți cât au grecii dobândă la creditele de consum? Vorbim despre Grecia, o țară despre care toată lumea știe că este în prăpastie. Grecii iau dobândă cu maximum 6.5 %. Știți cu cât iau români? Cu 6000-8000-9000%. Au ajuns la un plafon iminaginabil. Aproape peste tot în UE sunt plafonări are dobânzilor la credite - Daniel Zamfir.

Senatorul PNL a mentionat ca limitarea de 18% vizeaza atat produsele bancare, cat si ale IFN:  "De obicei, IFN-urile dau credite de consum. Acolo am impus o dobanda maxima de 18%, iar la creditele ipotecare dobanda maxima este de 2,5 ori dobanda de referinta a BNR", a punctat Zamfir, subliniind ca masura se va aplica noilor contracte.

Ne mândrim că avem o economie dezvoltată și că suntem printre județele limitrofe la contribuția PIB-ului României. Realitatea este însă mult mai complexă. Cea mai mare parte din economia județului gravitează în jurul uzinei Dacia. Dincolo de evoluția de excepție a fabricii de la Mioveni, alte zeci de firme sunt profitabile pentru că sunt direct sau indirect în relație cu industria auto. Turismul se chinuie să pătrundă pe piață și cam atât. Până și constructorii și asfaltangii au cam dispărut în competiția națională.

Și mai grav se conturează imaginea economiei argeșene dacă ne luăm după criteriul investițiilor în județe. Investițiile străine directe vizează cu precădere județele din Ardeal. Argeșul rămâne în continuare unul din puținele județe care nu are nici măcar un parc industrial. Iar municipiul reședință de județ, în loc să se dezvolte, a tăiat conceptul de zonă metropolitană, deși fabricile noi s-au deschis mai ales în localitățile limitrofe, în timp ce industria din Pitești a dispărut aproape în totalitate. În ultimii 2 ani, nu s-a mai auzit de nicio frabrică importantă din zona de producție care să se fi deschis în Pitești.

Între timp, alte județe prosperă. Într-un top al investițiilor străine directe, Timișoara vine prima după București, urmează apoi Brașovul, iar Mureșul și Clujul sunt pe locurile 5 și 6. Alba și Arad au de asemenea investiții străine de peste un miliard de euro. La Cluj, investițiile străine sunt găzduite în parcuri industriale și în afara acestora. Companiilor străine le convine că mâna de lucru este mai ieftină, dar la fel de competentă ca în oricare alt colț al Europei.

Banca Naţională a inclus pentru prima dată, în studiul său legat de investiţiile străine în România, datele defalcate pe judeţe. Bucureștiul este lider, cu aproape 36 de miliarde de euro, iar Timișoara ocupă locul al doilea, cu a zecea parte din sumă. Brașovul este pe locul al treilea, iar Mureșul pe al cincilea. Clujul ocupă poziția a șasea, cu investiții de aproape 1,7 miliarde de euro.

La Cluj, în parcul industrial Tetarom I, lucrează circa 1.800 de persoane. Sunt și investitori români, dar și străini. În total, în cele 3 parcuri industriale funcționale ale Clujului lucrează aproximativ 11.000 de persoane.

La Cluj se vor mai deschide două parcuri industriale.

Nu doar costurile reduse îi atrag pe investitori în această parte a lumii, ci și faptul că în țări din centrul și Estul Europei sunt locate și alte unități de producție ale unor companii multinaționale, de unde vine sau unde se transportă marfa mai rapid.

În Argeș, principalele investiții le face tot Dacia. Nu avem niciun parc industrial, dar oamenii politici se bat cu pumnul în piept cât de competitivi suntem. Asta, deși am ajuns să ne bucurăm că vreo primărie, fie ea și de oraș, reușește să atragă fonduri să reabiliteze 2-3 școli. Pe termen mediu, Argeșul are perspective sumbre. Iar pe termen lung, cu o industrie polarizată în zona auto, legată direct de Dacia, perspectivele sunt de-a dreptul tragice. Deocamdată, stăm relativ bine. Argeșul a atras investiții străine directe de 1.115.000.000 euro, aflându-ne în zona județelor  Dolj, Cluj, Alba, Constanţa, Mureş, Braşov, Prahova, Arad, Argeş şi Timiş. (date BNR la sfârșitul anului 2016)

 

Președintele secției de procurori din cadrul CSM, Codruț Olaru, a declarat că avizul CSM în ceea ce privește cererea ministrului Justiției de revocare a Laurei Codruța Kovesi este unul negativ. Avizul CSM este unul consultativ, iar de acum este așteptată decizia președintelui Klaus Iohannis.

”Secția pentru procurori a decis respingerea solicitării ministrului Justiției de revocare a procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi. Pe cale de consecință avizul este unul negativ”, a spus Codruț Olaru.

Conform unor surse, scorul final a fost de 6 la 1. Astfel, toţi cei cinci procurori din CSM au fost împotriva revocării. Lor li se adaugă procurorul general, Augustin Lazăr, membru de drept în CSM. Singurul vot "pentru" a fost cel al lui Tudorel Toader, şi el membru de drept al CSM.

Solicitarea de revocare, însoţită de avizul negativ al CSM, merge la Cotroceni, decizia finală aparţinând preşedintelui.

 

În România, DNA este o direcţie autonomă în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Parchetul general/Ministerul Public). Şeful DNA este numit şi revocat de preşedinte la propunerea ministrului Justiţiei cu avizul consultativ al Secţiei pentru procurori a CSM.

Răspuns în forță, halucinant din partea șefei DNA pentru Tudorel Toader, ministrul Justiției. Chiar dacă, conform legii, procurorul șef al DNA activează sub autoritatea ministrului Justiției, Laura Codruța Kovesi a avut o poziție forte când a fost față în față cu Tudorel Toader.

După prezentarea raportului de șefa DNA, ministrul justiției a intrat într-un schimb de replici cu Laura Codruța Kovesi. Într-un final, ministrul Justiției a afirmat că: Sunt convins că indiferent de ce va decide csm, președintele sau CCR, sunt cnovins că dezbataerea nu se opreste aici, ci abia începe. Să vedem radiografia exacta a activității de managemen - Tudorel Toader

 Eu nu sunt aici ca să vă conving. Dacă doreați să fiți convins, ați fi solicitat să explicații din partea DNA. Dacă vorbim de adevăruri, dvs ați venit cu supoziții, cu susțineri, eu am veit cu documente - Kovesi.

A existat și un alt schimb de replici, după ce Tudorel Toader a spus că în conformitate cu legea, raportul ar fi trebuit să fie trimis tuturor invitaților de la ședința de bilant pe care DNA o va prezenta maine. Si, daca Toader a spus ca va absenta, în premieră pentru un ministru al Justiției la raportul DNA, Iohannis si-a anuntat prezenta. 

Mâine aveţi bilanţul, mâine este 28 februarie şi până mâine trebuia să îmi trimiteţi raportul (n.r. - de activitate pe 2017) şi nu l-am primit. Aveţi o explicaţie? Mi-aţi trimis şi o invitaţie şi vă mulţumesc, dar sigur nu voi veni, că eu vin acolo să mă uit la dumneavoastră ca ministru al Justiţiei fără a vă îndeplini obligaţia din lege să îmi daţi raportul. (...) Potrivit legii, raportul se trimite la invitaţi", a spus Toader .
Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a arătat că invitaţii primesc raportul.

"Se prezintă raportul de activitate în forma scrisă, se înaintează procurorului general al PÎCCJ, care urmează să vi-l transmită dumneavoastră şi acest lucru s-a întâmplat. (...) Persoanele care sunt invitate să ia cuvântul categoric primesc raportul de activitate pentru a putea să îşi noteze lucruri", a explicat Kovesi.

Kovesi a precizat că raportul de activitate al DNA pe anul 2017 i-a fost transmis ministrului Justiţiei în cursul acestei zile.

"Şi eu ce fac, îl citesc la noapte?", a replicat ministrul Justiţiei.

Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, și pledeze cauza în fața secției de procurori a CSM, după ce ministrul Justiției i-a cerut revocarea din funcție. Avizul CSM este consultativ, iar decizia finală aparține președintelui Iohannis. În ciuda speculațiilor și avertismentelor de pe scenă politică, liderul PSD Liviu Dragnea dă asigurări că suspendarea președintelui este exclusă, chiar dacă Iohannis va respinge cererea de revocare a Codruței Kovesi.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat marţi, în cadrul şedinţei CSM în care se discută cererea de revocare a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, că decizia este previzibilă, însă el a venit din respect pentru instituţie.

"Dincolo de ceea ce veţi decide astăzi, nu vreau să fiu rău să spun că rezultatul este previzibil pentru mine, dar am venit din respect pentru instituţie, din respect faţă de dumneavoastră. Nu ştiam că se transmite (online, n.r.), dar este bine, ca să ştie cine vrea să ştie adevărul. Pentru mine, decizia este previzibilă, dar nu este o problemă. O să ne întâlnim în Consiliul de Management Strategic săptămâna viitoare. Trebuie să luăm măsuri să facem ceva. Nu poţi să-i spus unuia: am uitat de Microsoft (dosarul, n.r.). Cum să uiţi de Microsoft? Păi, trebuie să îl visezi şi noaptea. Sute de milioane de euro şi inculpaţi care trebuie decapaţi şi am uitat de ei şi s-a prescris. Eu mi-am făcut datoria ca ministru. Spuneam în raport, lucrurile bune nu le justifică pe cele rele. Luând în considerare şi cunoscând lucrurile bune, datoria mea este să scot la suprafaţă aceste lucruri, să le spunem public, să determinăm modificarea legii în sensul bun, să determinăm interpretarea şi aplicarea legii în sensul bun", le-a spus Toader membrilor Secţiei pentru procurori din CSM.

Toader a mai spus că îşi doreşte ca şedinţa în care se discută propunerea de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, să fie un moment al adevărului.

"În raport de cele 20 de puncte pe care le-am prezentat (...), dezbaterea de azi sper eu să constituie un moment al adevărului, în care să prezentăm lucrurile aşa cum sunt, cu bune şi cu rele", a spus Tudorel Toader.

Ministrul Justiţiei a adăugat că nu îşi doreşte ca şedinţa să se transforme într-o prezentare festivă a activităţii DNA.

Kovesi: Motivele invocate sunt nereale, nedovedite în niciun fel, netemeinice 

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat marţi la CSM că motivele invocate de ministrul Justiţiei în propunerea de revocare a sa din funcţie sunt "nereale, nedovedite în niciun fel, netemeinice şi unele dintre ele sunt simple susţineri care nu se confirmă cu nimic din realitate".

"Aceste motive invocate sunt nereale, nedovedite în niciun fel, netemeinice şi unele dintre ele sunt simple susţineri care nu se confirmă cu nimic din realitate. Pentru unele dintre afirmaţii, care sunt extrem de grave din punctul meu de vedere, nu există niciun fel de probă, sens în care acest punct de vedere, pe care îl voi prezenta, l-am întocmit şi în scris (...). Eu am depus şi am pregătit un material privind activitatea de management desfăşurată în perioada 2016 - semestrul I 2017, material care a fost predat Inspecţiei Judiciare şi la care, sunt convinsă, ministrul Justiţiei a avut acces, însă nu am găsit niciuna din susţinerile mele în argumentele pe care dumnealui le-a prezentat", a spus Kovesi.

Urmare a condițiilor meteo nefavorabile manifestate prin temperaturi scăzute, precipitații abundente, condiții dificile de trafic în interiorul localitaților și între localitațile din județul Argeș, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a hotarât suspendarea cursurilor începând de astăzi 27.02.2018, orele 14.00 până joi 01.03.2018 orele 20.00
Pentru a asigura condiții optime în vederea reluării cursurilor de învatamant vor fi transmise măsurile ce se impun în ziua de 01.03.2018.
Pentru municipiile și orasele din județul Argeș, Inspectoratul Școlar Județean Argeș va publica lista unitaților de învățământ care vor asigura preluarea copiilor pentru care familia nu poate asigura condiții de siguranță pe parcursul celor  doua zile de suspendarea cursurilor școlare.

Potrivit conducerii Primăriei Mioveni, unitățile de învățământ din oraș vor fi închise, mâine, 28 februarie, și joi, 1 martie.
Excepție fac creșele de pe raza orașului.(Această măsură a fost luată pentru ca părinţii care merg la serviciu să aibă unde să-şi lase copiii în siguranţă).

Decizia a fost luată în ședința Comitetului Local pentru Situații de Urgență Mioveni, ce s-a desfășurat în urmă cu puțin timp.


Vă reamintim că astăzi au fost deja închise mai multe școli din comunele Mălureni, Morăreşti, Căldăraru, Moşoaia, Băbana, Lunca Corbului, Răteşti, Săpata, Teiu, Bârla, Cotmeana, Stolnici, Negraşi,Cocu.
Primăria Capitalei a decis de asemnea ca toată săptămâna aceasta cursurile să fie suspendate.

În contextul avertizărilor de cod portocaliu de ninsori, viscol și ger, intensificări ale vântului și viscol, emise de meterorologi, sub incidența căruia se află și județul Argeș, cea mai afectată este, în continuare, zona de sud a județului.
În noaptea de luni spre marți s-a acționat pe întreaga rețea de drumuri județene cu material antiderapant și autobasculante cu lamă. Pe DJ 508 Furduiești – Teiu – Buta, pe DJ 659 Bradu - Ștefan cel Mare, DJ 504 Buzoești – Popești, DJ 679 Lunca Corbului – Bârla a nins viscolit toată noaptea astfel încât pe platforma drumului s-au depus importante cantități de zăpadă, între 30 și 70 de centimetri. Toată noaptea s-a acționat pentru degajarea drumurilor însă vântul puternic viscolește zăpadă și o repune pe carosabil.
La această oră se circulă pe toate drumurile din județ, în condiții de iarnă iar echipajele Regiei Județene de Drumuri Argeș, împreună cu echipajele Poliției Rutiere, intervin în continuare în vederea menținerii în stare practicabilă a drumurilor din Argeș.
Autoritățile recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile meteorologice, să aibă autoturismele echipate cu anvelope de iarnă, în stare optimă de rulare, precum și să acorde în trafic prioritate utilajelor de deszăpezire pentru a acționa, evitând în acest fel blocajele.
Informații despre situația drumurilor naționale se pot obține sunând la Dispeceratul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (Tel: 021/9360, 021/2643333, 021/2643334, Telverde: 0800 800301, 0800 800307, 0800 809360) ori consultând pagina de Internet a CNAIR sau a Centrului InfoTrafic al Poliției Române.
Informații despre situația drumurilor județene se pot obține sunând la Dispeceratul Regiei Autonoma de Drumuri si Poduri Arges ( tel: 0248 280 958 ; 0248 28 29 29 )

Școlile și grădinițele rămân închise toată săptămâna, în Capitală. Decizia a fost anunțată în cadrul Comandamentului de iarnă de la Primăria Capitalei. O decizie va fi luată și în privința unor școli din Argeș în perioada următoare.
Toată săptămâna nu vor avea loc cursuri în şcolile din Bucureşti, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, a anunţat marţi primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, la Comandamentul de iarnă de la PMB. Toată săptămâna nu vor avea loc cursuri în şcolile din Bucureşti, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, a anunţat marţi primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, la Comandamentul de iarnă de la PMB.

Astfel, nu merg la cursuri marți elevii din Bucureşti şi din judeţele Dolj, Constanţa, Giurgiu, Ilfov, Tulcea, Teleorman şi Buzău, în timp ce în Brăila, Olt şi Ialomiţa cursurile sunt suspendate atât marți şi miercuri.

În judeţele Călăraşi şi Mehedinţi vor fi închise marți doar anumite şcoli. Situaţia se poate schimba însă de la o oră la alta şi nu este exclus ca această minivacanţă forţată să se prelungească şi în alte judeţe afectate de vremea rea.

Meteo

Clear

12°C

Pitesti

Clear
Humidity: 61%
Wind: WNW at 11.27 km/h
Monday
Mostly sunny
11°C / 23°C
Tuesday
Scattered thunderstorms
11°C / 26°C
Wednesday
Partly cloudy
12°C / 24°C
Thursday
Mostly sunny
12°C / 27°C

Latest Tweets

Video! Ambasadorul Marii Britanii în Argeș: Ce s-a întâmplat la Închisoarea Pitești nu trebuie să fie uitat! https://t.co/3JFklKpPy9
Apartamente, sute de bunuri imobile și autoturisme ale omului mafiei italiene din Pitești, puse sub sechestru https://t.co/vJaVwQLtrw
Uniunea Arhitecților din România, vizită de documentare la Cula Racovița din Mioveni https://t.co/bjYjnFiOfV
Un primar și-a sărbătorit ziua la...muncă! https://t.co/caY6uwBRFy
Aproape 400 de argeșeni și-au găsit loc de muncă. 1620 de locuri de muncă la Bursa locurilor de muncă din Argeș https://t.co/Th8m7wNCDu
Follow ProARGES on Twitter