Sâmbătă, 19 Mai 2012 09:23
An error occured during parsing XML data. Please try again.

Jos guvernul securist, ca poporul este trist!

Acesta a fost sloganul favorit al celor aproximativ 70 de oameni care au venit marţi seară în Piaţa Milea. La -9 grade, cu un ger care pătrundea la oase, cei care au venit în piaţă au reacţionat foarte repede la discuţiile politice de ieri şi astăzi.
"Ce să ne mulţumească? A plecat Boc şi a venit şeful SIE. Şeful securităţii care pe cine are şef? Tot pe Băsescu! Ce să ne mulţumească?", a afirmat unul dintre participanţii mai în vârstă de la mitingul spontan. Şi pentru că tot a venit vorba despre oameni mai în vârstă, ieri au apărut inclusiv doi pensionari care au venit ajutaţi de baston să strige demisia lui Traian Băsescu.
"Securist şi mincinos, România te vrea jos!", "Demisia" şi "Jos cu dictatorul" au fost numai o seamă dintre mesajele strigate din nou de piteşteni. ieri, în rândul protestatarilor şi-au făcut apariţia viceprimarul Cornel Ionică şi secretarul executiv al PSD Argeş Florin Tecău, ca să remarcăm şi prezenţa unor lideri politici, să zicem. Altfel, cei mai mulţi au fost tineri, cărora li s-au aliat şi bătrâni, chiar dacă au fost nevoiţi să îndure un ger crunt. Ca să îi ferească de degereturi, voluntarii de la Crucea Roşie au oferit ceai fierbinte celor care au avut nevoie de ceva ajutor. Spre deosebire de alte dăţi, mulţi dintre ei au format la un moment dat şi grupuleţe în care discutau mutarea puterii, părerea despre noul guvern fiind în general negative.