Comunitatea oamenilor de știință, reunită la Mioveni

Astăzi, la Centrul Cultural Mioveni a avut loc deschiderea sesiunii științifice de primăvară a Academiei Oamenilor de Știință din România, organizată în colaborare cu Universitatea Politehnică din București, Primăria Mioveni și Incertrans  SA.
La eveniment au participat oficialități locale, județene, parlamentari, reprezentanți ai Universității Politehnica din București, ai  Academiei Oamenilor de Știință din România, studenți și profesori și mulți tineri. Organizată sub titulatura ”Tehnologii inovative în inginerie”, sesiunea va reuni specialiști care, timp de două zile, vor prezenta peste 30 de lucrări științifice și cercetări din domeniul energiei, mediului și al ingineriei. Lucrările sesiunii științifice vor fi precedate de vizita participanţilor la SC Automobile Dacia SA – un prilej de relevare „pe viu” a legăturii dintre ştiinţă şi producţie, marea întreprindere constituind – prin performanţele ei – o expresie a modalităţilor eficiente de unire a sistemului cercetare-dezvoltare-inovare cu activitatea productivă nemijlocită.
Programul a inclus, printre altele, o vizită la Automobile Dacia și o informare cu privire la admiterea celor două programe de master în domeniu care se desfășoară  în Mioveni: Concepție și Management în Productică și, respectiv, Managementul Mediului și Dezvoltare Durabilă.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.