Primăria, Consiliul Local și Centrul Cultural Mioveni continuă tradiţia premierii cuplurilor care au reuşit admirabila performanţă de a convieţui împreună o jumătate de secol.
Ca urmare, 7 cupluri din oraşul Mioveni, care au împlinit 50 de ani de căsnicie, vor fi premiate cu diplome, flori şi bani.
Evenimentul dedicat cuplurilor care sărbătoresc „nunta de aur” va avea loc sâmbătă, 1 decembrie 2018, cu începere de la ora  10.00, în sala de festivități a Primăriei orașului Mioveni.

Mii de piteșteni au venit în Piața Primăriei din Pitești pentru a asista la concertul Carla's Dreams. Înaintea concertului, au avut parte de aprinderea iluminatului festiv de sărbători și de un impresionant foc de artificii.
La Piteşti, manifestările dedicate zilei de 1 Decembrie au început la Monumentul Eroilor de pe strada Crinului, cu un ceremonial militar şi religios cu depuneri de coroane şi jerbe de flori. La eveniment au fost prezente toate autorităţile locale şi judeţene, precum şi mai mulţi parlamentari.
Piteștenii au putut admira și vernisarea unei expoziții de caricaturi antirăzboi. În Piaţa Primăriei au avut loc recitalul fanfarei militare, intonarea imnului de stat al României, aprinderea iluminatului ornamental de sărbători şi a Bradului de Crăciun, focuri de artificii, jocuri de lasere şi confetti precum şi, desigur, mult așteptatul  concert live Carla's Dreams.
 
 

Cu prilejul Zilei Naţionale a României, un număr de 16 cadre ale I.J.J. Argeş (ofiţeri şi subofiţeri) au fost avansate în gradul următor înaintea expirării stagiului minim în grad pentru profesionalismul de care au dat dovadă pe timpul executării misiunilor specifice, după cum urmează:
• 1 ofiţer la gradul de locotenent-colonel;
• 1 ofiţer la gradul de maior;
• 14 subofiţeri, dintre care 1 la gradul de plutonier adjutant şef şi 13 la gradul de plutonier adjutant.

Primăria orașului Mioveni informează că în preajma Zilei Naţionale programul de funcționare a Pieței Agroalimentare “Dacia” va fi unul special:
Joi, 30 noiembrie – program până la ora 15.00
Vineri, 1 decembrie – închis
Programul va reveni la normal începând de sâmbătă, 2 decembrie 2017.

De 1 Decembrie, Argeșul a dat tonul tradiției la București! Primarul de la Corbi, Virgil Baciu, a făcut senzația la sediul ALDE din București, situat la numai câțiva pași de Arcul de Trumf, unde s-a desfășurat parada de 1 Decembrie. Primarul care susține candidații ALDE la alegerile parlamentare a venit cu mai mulți copii din comuna argeșeană la București. La parada, a asistat împreună cu aceștia, îmbrăcați în straie populare. Apoi, alături de vicepreședintele CJ Argeș Simona Brătulescu și copreședintele ALDE Pitești Robert Tudorache, îmbrăcați cu toții în costume populare tradiționale, au fost gazdele celor care au dorit să guste preparate autentice din Argeș. Evident, la loc de cinste a stat țuica de la Corbi. De altfel, candidații ALDE Argeș vor promova o lege a țuicii care să îi ajute pe producătorii locali, la inițiativa primarului de la Corbi.

Din preparatele noastre au gustat și al doilea om în stat, președintele Senatului și copreședintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu, precum și liderul PSD Liviu Dragnea.

Comandat de Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) Argeş.  Publicat de Macazin Muntenia. Cod unic de identificare mandatar financiar 11160008.

 

 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.