Deputatul Simona Bucura Oprescu, vicepreşedinte PSD Argeş, a menționat că, deși rezultatul la europarlamentare a fost unul surprinzător la nivel național, în Argeș numărul de voturi obţinut de PSD Argeş a fost chiar mai mare decât la celelalte alegeri europarlamentare. Procentul diferit a fost datorat prezenţei masive la urne. „Şi în Argeş, ca şi la nivel naţional, a fost o prezenţă foarte mare la urne. O comparaţie cu celelalte alegeri europarlamentare care au avut loc în România ne arată clar că, de fapt, PSD Argeş a obţinut chiar mai multe voturi acum decât altă dată. Astfel, în 2007 au fost la urne 26,21% dintre alegători, iar PSD a obţinut 46.137 de voturi, adică 33,71%. În 2009, prezenţa a fost de 26,48%, iar PSD Argeş a obţinut 57.875 de voturi, adică 41,42%. În 2014, PSD, în alianţă cu UNPR şi PC, a obţinut în Argeş 75.820 de voturi, adică 46,86% la o prezenţă de 32,07%, iar pe 26 mai 2019 PSD Argeş a obţinut 30,02% din voturi, respectiv 78.412 voturi, la o prezenţă de 50,75%. Ţin să le mulţumesc colegilor de partid  pentru eforturile depuse la aceste alegeri europarlamentare. În Argeş, PSD a câştigat datorită eforturilor lor şi pot spune că este un rezultat muncit”, a spus Simona Bucura Oprescu.

Marţi, 18 iunie, se dezbate şi votează în Parlament moţiunea de cenzură intitulată "Guvernul Dăncilă trebuie demis! Fără OUG-uri, fără parole de acces şi fără cozi la vot". Se fac ultimele negocieri în Parlament. Viorica Dăncilă trebuie să treacă un nou test privind moțiunea de cenzură. Deși matematica arată că Puterea nu ar avea de ce să își facă probleme, partidele din Opoziție încă discută cu aleși din arcul guvernamental, ca să susțină acest demers. Social democrații au stabilit să asigure cvorumul de ședință, însă niciun ales nu are voie să voteze. Partidele din Opoziție au hotărât să voteze la vedere.
La Parlament se poartă ultimele negocieri pe moţiunea de cenzură înaintată de Opoziţie. Se numără fiecare vot, de o parte şi de alta. Premierul şi liderul PSD Viorica Dăncilă susţine că nu are emoţii şi declară că are încredere în colegii ei.  Premierul a adăugat că nu este nevoie de o nouă întâlnire, înainte de moţiune, cu liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, sau cu parlamentarii PSD.

„Nu cred că este nevoie, sunt oameni în care am încredere, oameni care dau dovadă de foarte multă responsabilitate şi astăzi vom vedea rezultatul”, a afirmat Dăncilă.
Matematic, partidele aliate la putere au majoritate în cele două camere ale Parlamentului. PSD și ALDE ar avea cinci aleși în plus. Partidele din Opoziție, inclusiv UDMR, ar avea nevoie însă de încă 26 de voturi. Speră să aducă 10 de la minoritățile naționale, dar să atragă și parlamentari de la putere.Pentru a fi adoptată este nevoie de 233 de voturi favorabile. Conform calculelor, parlamentarii Opoziţiei sunt: 93 - PNL, 40 - USR, 17 - PMP, 30 - UDMR, iar PRO România are 24, în total fiind 204.  De cealaltă parte, PSD are 208 parlamentari, iar ALDE - 31, în total fiind 239 de deputaţi şi senatori ai puterii. Mai sunt 17 deputaţi ai minorităţilor naţionale, care ar putea fi atraşi, la negocieri, să voteze moţiunea, precum şi 5 parlamentari neafiliaţi.

Deputatul PSD de Argeș Cătălin Rădulescu a venit la vot împreună cu familia. „Votul nostru, al întregii familii și al meu, a fost pentru continuarea a ceea ce s-a făcut până acum în România. A fost un vot pentru ca la Bruxelles să ajungă oameni patrioți, oameni care să ceară ca românii să fie respectați, să fie tratați egal, așa cum sunt tratați toți străinii”, a declarat Cătălin Rădulescu la ieșirea din secția de votare.

Președintele PNL Argeș Adrian Miuțescu a venit la vot însoțit de Dan Bica. La ieșirea de la urne, Adrian Miuțescu a declarat că „am fost la vot împreuna cu colegii mei din PNL Argeș și am pus ștampila atât pe lista pentru Parlamentul European, cât și pentru referendumul inițiat de Președintele României.

Am votat pentru o Românie europeană, prosperă și în acord cu tentanțiile politice contemporane.” a declarat Miutescu.

MAI vine cu date de ultimă oră din cadrul secțiilor de vot din toată țara. O anumită particularitate s-a sesizat în legătură cu semnalările primite la MAI din Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal.

"Până la acest moment, angajații MAI au primit în mod direct și au efectuat verificări cu privire la 48 de sesizări referitoare la comiterea unor infracțiuni sau contravenții care au legătură cu procesul de votare. Până acum 23 nu au fost confirmate. Efectivele Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au aplicat duminică, de la începerea votării, 11 sancţiuni contravenţionale - şase avertismente şi cinci amenzi în valoare de 2.900 lei, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

În prezent, poliţiştii efectuează cercetări cu privire la şase infracţiuni.

"În cele şase ore de la începerea procesului de vot, nu s-au produs incidente deosebite în planul ordinii publice. Până la acest moment, angajaţii MAI au primit în mod direct şi au efectuat verificări cu privire la 48 de sesizări referitoare la comiterea unor infracţiuni sau contravenţii care au legătură cu procesul de votare. Până acum, 23 nu au fost confirmate", a spus Dajbog.

În primele 5 ore de la începerea procesului de votare, au fost înregistrate peste 570 de semnalări referitoare la posibile situații de vot multiplu. Conform prevederilor legale, aceste semnalări ajung la MAI întrucât ele apar ca posibile fapte penale. În urma verificărilor punctuale, la fața locului, un număr semnificativ din aceste semnalări nu s-au confirmat, restul fiind în cercetare, sens în care se evidențiază posibile erori în operarea tabletelor din secțiile de votare de către operatorii acestora.
Pe acest fond, MAI a transmis către STS o corespondență în care sesizează această situație de fapt, inclusiv posibilitatea înregistrării unor erori asupra modului cum sunt selectate și opțiunile de vot ale alegătorilor – pentru unul sau ambele procese electorale. MAI a solicitat STS să revină și să atenționeze operatorii din secții asupra respectării procedurii de utilizare a SIMPV, deoarece astfel de situații pot genera percepții false fie asupra corectitudinii procesului de votare, dar mai ales asupra prezenței generate de aplicație și prezentată public pentru cele două scrutine electorale.

De la începerea votării, efectivele MAI au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, respectiv 6 avertismente și 5 amenzi în valoare de 2.900 lei.

În prezent, polițiștii efectuează cercetări cu privire la 6 infracțiuni. În județul Dolj, un cetățean a semnalat la numărul unic de urgență 112, faptul că într-o cabină de vot ar fi intrat două persoane în același timp. Fapta sesizată nu a fost confirmată, iar persoana care a semnalat a fost amendată cu 200 de lei. În comuna Ciocănești, județul Dâmbovița, o persoană a sesizat faptul că mai mulți membri ai unui partid politic transportă alegători către secțiile de votare. În urma cercetărilor efectuate, a rezultat că fapta sesizată nu se confirmă.

Polițiștii din Constanța au fost sesizați cu privire la faptul că, la o secție de votare, o femeie ar fi fost surprinsă în timp ce încerca să introducă în urnă mai multe buletine de vot. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală. În Municipiul Târgoviște, a fost depusă o sesizare potrivit căreia un cetățean nu ar fi fost lăsat de președintele secției de votare să-și exercite dreptul la vot. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de împiedicare a exercitării drepturilor electorale. Pentru aceeași infracțiune se fac cercetări și într-un caz similar din Brașov.

În județele Dâmbovița și Vrancea, s-au întocmit două dosare penale pentru furt după ce alegătorii au plecat din secțiile de votare cu ștampilele cu mențiunea VOTAT. Ștampilele au fost recuperate. Tot în Vrancea, trei barmani au fost sancționați pentru că au vândut băuturi alcoolice în zona secțiilor de votare.

În municipiul Zalău, se fac cercetări după ce membrii biroului electoral al unei secții de votare au plecat cu urna specială fără a fi însoțiți de pază, așa cum prevede legea. Primarul unei localități din Dolj a fost amendat cu 200 de lei pentru tulburarea ordinii publice în fața secției de votare.

Președintele unei secții de votare din Teleorman a sesizat faptul că ar fi fost amenințat de un membru ale secției, însă fapta nu s-a confirmat. Procesul de vot în Penitenciarul Jilava a fost întrerupt temporar pentru a verifica încă o dată dacă față de persoanele care și-au exprimat intenția de a vota, au fost emise sau nu hotărâri judecătorești definitive de interzicere a exercitării drepturilor electorale. În Tulcea, polițiștii au efectuat cercetări cu privire la o sesizare din care reieșea că, la o secție de votare, alegătorii sunt sfătuiți cum să voteze. Fapta nu a fost confirmată. O sesizare similară a fost înregistrată și în Brăila, dar în acest caz cercetările continuă. În Brăila și în București, se face cercetări după ce doi alegători au reclamat că ar fi primit buletine deja ștampilate.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați de către președintele unei secții de votare cu privire la faptul că doi tineri i-au spus că li s-ar fi oferit bani pentru a vota. In cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de coruperea alegătorilor. În timpul audierii, tinerii au susținut că a fost vorba de fapt de o glumă.

În continuare, polițiștii, jandarmii și colegii de la celelalte structuri ale MAI vor menține ordinea publică la nivel național, cu precădere în zona secțiilor de votare, pentru ca procesul de vot să decurgă fără probleme. O atenție deosebită va fi acordată sesizărilor privind faptele contravenționale sau penale care au legătură cu procesul de vot", transmite MAI.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.