Începând cu luna decembrie, la Mioveni se dă startul distracției pe gheață la patinoarul care va fi instanlat în Centrul Civic. Acesta va fi deschis pe 1 decembrie, atunci când începe marea distracție la Mioveni. "Chiar în aceste zile echipele de specialiști lucrează la montarea instalațiilor și a echipamentelor tehnice, urmând ca patinoarul să fie deschis pe 1 Decembrie, odată cu aprinderea iluminatului festiv de sărbători. Noua atracție a Târgului de Crăciun reprezintă opţiunea cea mai la îndemână pentru cei ce doresc să-şi amintească de copilărie sau să facă mişcare.
Patinoarul va funcționa la Mioveni pentru o perioadă de trei luni, iar accesul se va face după un anumit program și respectând anumite regului impuse de administratorul instalației", a transmis primarul Ion Georgescu.

Sâmbătă 16 decembrie, de la ora 10, în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor de la Mioveni va fi dezvelit bustul lui Constantin Stroe, omul care se confundă cu istoria şi evoluţia Dacia şi de la a cărui trecere în nefiinţă se împlineşte un an.
 Bustul va fi dezvelit în prezenţa familiei, a cunoscuţilor şi a foştilor directori de la Dacia.
 Această investiţie este o realizare 100% a Consiliului Local Mioveni şi a fost una din dorinţele cetăţenilor oraşului exprimată în cadrul dezbaterilor publice care au avut loc anul trecut.
Timp de aproape cinci decenii în slujba producătorului auto Dacia, unde s-a angajat în 1968, Constantin Stroe a avut un rol covârşitor în privatizarea şi renaşterea Dacia. A fost director general Dacia (1990-2002) şi vicepreşedinte (2002-2015). Timp de 20 de ani a fost preşedinte al Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România.
Constantin Stroe, fost preşedinte al clubului FC Argeş şi fost director al uzinei Dacia de la Mioveni, a murit, pe data de 17 decembrie 2016 la vârsta de 74 de ani, în urma unui atac vascular cerebral, notează presa argeşeană. Constantin Stroe a stat în spatele privatizării Dacia şi i-a adus pe francezii de la Renault la Mioveni.

Ziua luptei împotriva cancerului de sân este marcată la data de 1 octombrie. Cu această ocazie, la fel ca anul trecut, Palatul Cotroceni va fi iluminat în culoarea roz. În premieră, și în Argeș o instituție de stat a fost iluminată în roz. De fapt, la Mioveni, nu doar Primăria, ci și Casa de Cultura a Sindicatelor și lămpile din centrul civic au fost iluminate în roz. Acestea vor rămâne iluminate și luni și marți seara.
Administrația din Mioveni a intrat astfel în circuitul național și internațional al instituțiilor care marchează această zi importantă din sănătate. Pentru că iluminarea în roz a centrului orașului reprezintă, conform primarului Ion Georgescu,  un mesaj asupra importanței prevenției și depistării precoce a cancerului la sân, asupra importanței prevenirii în educație, dar și  un gest de solidaritate și empatie cu femeile care s-au confruntat sau se confruntă cu această afecțiune, inclusiv din Mioveni.
Acțiunea este cu atât mai lăudabilă cu cât anul acesta centrul mobil Renașterea a fost găzduit de orașul Mioveni, ocazie care le oferă femeilor din Mioveni șansa să își facă investigații de cancer la sân și col uterin. Primarul Ion Georgescu a anunțat că va fi înființată și o fundație cu activitate axată pe astfel de activități în domeniul sănătății pentru a veni în sprijinul femeilor din Mioveni și Argeș și în perioada următoare. Vreau să mulțumesc fundației Renaștearea și doamnei Mihaela Geoană pentru oportunitatea oferită femeilor de a beneficia de aceste investigații extrem de importante la Mioveni dar și pentru faptul că au decis să prelungească această activitate. Să știți că peste 70% sunt femei din Mioveni, iar restul sunt femei din județ care au venit să își facă acele investigații. Am înțeles cât este de importantă prevenția, acest domeniu al sănătății. Vom înființa o fundație pentru a continua astfel de proiecte, fundație care va lucra inclusiv cu noul spital care este în construcție. Am iluminat centrul Mioveniului în roz pentru că în această perioadă orașul nostru are acest centru mobil aici, pentru că am înțeles cât de importantă este prevenția în lupta împotriva cancerului la sân și cât de importantă este sănătatea, a precizat pentru Proarges.ro, Ion Georgescu, primarul din Mioveni.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.