În perioada 8-11 august, Mioveniul a găzduit prima ediție a Festivalului/Concurs Național de Folclor „MIOVENI” 2019, unde au participat ansambluri din toate zonele țării, respectiv din: Suceava, Brașov, Arad, Cluj-Napoca, Sălaj, Bacău, Călărași şi Argeș precum și două ansambluri de peste hotare, din Rusia și China.
Prima ediție a festivalului este de fapt un preambul pentru că ambițiile sunt mult mai mari. Se dorește transformarea lui într-unul internațional în care să fie promovate ansamblurile non-profesioniste. Chiar dacă a fost la prima ediție, din juriu au făcut parte specialiști în domeniu, oameni de cultură, artiști populari și profesioniști în arta coregrafică precum Elise Stan, Ileana Vieru, Constantin Enceanu, Doina Isfanoni și Cătălin Oancea, iar festivalul a fost prezentat de către Iuliana Tudor de la Televiziunea Română.
O mențiune deosebită trebuie făcută pentru artiștii din China și din Rusia care au oferit pata de culoare evenimentului și care au și-au dovedit măiestria, în ciuda deplasărilor obositoare pe care au fost nevoiți să le facă până în țara noastră.
Toate grupurile de artiști au defilat în prima zi pe tot traseul bulevardului Dacia, oferind locuitorilor din Mioveni un adevărat regal folcloric.
Spectacolul a fost unul pe cinste cu multă culoare, iar dansatorii au reușit să exprime, la un nivel extrem de ridicat, specificul fiecărei zone din țară pe care au reprezentat-o. De remarcat că ansamblul Doina Bascovului a câștigat, pentru județul Argeș, o mențiune, iar ansamblul Bărăganul din Călăraș a câștigat premiul special. A existat și un premiu din partea presei care a fost acordat spectaculoșilor artiști din ansamblul Zestrea din Bacău.
La capătul celor patru zile de concurs, dans folcloric, trdiții și muzică populară s-a tras cortina peste prim ediție a Festivalului Concurs Național de Folclor Mioveni.
Iată câștigătorii:
Trofeul Festivalului – Ansamblul Mugurelul al Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca
Premiul I - Ansamblul Someșul, județul Sălaj
Premiul II - Ansamblul Bărăganul, județul Călăraș
Premiul III - Ansamblul Balada Humorului, județul Suceava
Mențiune:
- Ansamblul Junii Podgoriei, județul Arad
- Ansamblul Doina Bascovului, județul Argeș
- Ansamblul Junii Brașovului, județul Brașov
Premiul special - Ansamblul Bărăganul, județul Călăraș
Premiul presei - Ansamblul Zestrea, județul Bacău.




14 hackeri români, arestaţi de DIICOT și Secret Service, extrădaţi în America. Cei 14 hackeri români sunt acuzați că au furat 34 de milioane de dolari, în decurs de trei ani. Ancheta a pornit în Statele Unite ale Americii, acolo unde Secret Service a demarat o anchetă de amploare, după ce mii de americani au fost înșelați online cu sume uriașe.
Aproape 100 de poliţişti şi agenţi Secret Service au făcut 27 de percheziţii în Bucureşti şi în nouă judeţe într-un dosar în care un grup de români a înşelat cetăţeni americani prin intermediul unor site-uri de comerţ electronic, prejudiciul fiind de aproximativ 34 de milioane de dolari. În premieră pentru autorităţile de aplicare a legii din România, au fost indisponibilizate criptomenede RIPPLE şi BITCOIN, cu valoare aproximativă de 5.000 de dolari, scrie News.ro.

"În urma unei cereri de asistenţă judiciară internaţională, transmisă de Secret Service (Statele Unite ale Americii), Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, sub coordonarea D.I.I.C.O.T., a derulat investigaţii privind un grup de români implicat în diferite forme de fraudă informatică şi spălarea banilor. Victimele erau cetăţeni americani, iar prejudiciul cauzat se ridică la aproximativ 34.000.000$. Cercetările au arătat faptul că activitatea infracţională a persoanelor implicate ar fi debutat în anul 2016", anunţă IGPR.

Prin intermediul unor site-uri de comerţ electronic, membrii grupului ar fi postat anunţuri cu marfă care, în realitate, nu exista, convingând victimele să trimită bani pentru bunurile comandate (inexistente).

În urma solicitării primite de la autorităţile competente din Statele Unite ale Americii, aproape 100 de poliţişti din strucuturile de combatere a criminalităţii organizate din Bucureşti, Craiova, Cluj, Ploieşti, Piteşti, Olt, Ilfov, Ialomiţa, Teleorman şi Vâlcea, sub coordonarea D.I.I.C.O.T., au făcut 27 de percheziţii la domiciliile şi reşedintele persoanelor vizate. La percheziţii au participat şi agenţi ai Secret Service.

 
În urma acţiunii, au fost ridicate sau indiponibilizate 51 de telefoane mobile, 8 HDD –uri, 40 de memory stick-uri, 32 de laptop-uri, 12 tablete, 5 de unităţi centrale P.C., 86 de medii optice (CD/DVD), un aparat foto, 11 carduri bancare, 3 carduri de memorie şi 2 autoturisme (în valoare aproximativă de 61.000 de euro). De asemenea, au mai fost ridicate sumele de 207.600 de lei, 24.500 de euro, 5.000 de USD şi 5.500 CHF.

În aceeaşi zi, prin intermediul Serviciului de Investigare Financiară a Grupurilor de Criminalitate Organizată din cadrul D.C.C.O., au fost puse în aplicare ordonanţe de instituire a sechestrului asigurător cu privire la 10 bunuri imobile (7 terenuri, o casă şi 2 apartamente), cu o valoare totală estimată de 310.000 de euro.

Trebuie subliniat faptul că, în premieră pentru autorităţile de aplicare a legii din România, au fost indisponibilizate criptomenede RIPPLE şi BITCOIN, cu valoare aproximativă de 5.000 de dolari.

În cauză, au fost identificate şi duse la sediul D.I.I.C.O.T., precum şi la brigăzile de combaterea criminalităţii organizate din Cluj şi Craiova, 18 persoane.

Totodată, 14 persoane implicate au fost preluate de Servicul Urmăriri din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale, pentru demararea procedurilor de punere în executare a mandatelor internaţionale de arestare. Ulterior, persoanele în cauză au fost extrădate în Statele Unite ale Americii.

Cercetările efectuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fraudă informatică, spălarea banilor şi constituirea unui grup infracţional organizat au beneficiat de suportul de specialitate din partea Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Sursa video: DIICOT

Aur, argint, bronz și două mențiuni pentru România, la Olimpiada Internațională de Matematică, găzduită de Cluj-Napoca. Cu acest rezultat, țara noastră s-a clasat abia pe pe locul 33. Pe primul loc s-a clasat echipa Statelor Unite ale Americii, care a câştigat cinci medalii de aur şi una de argint, pe locul al doilea a fost Rusia și pe locul al treilea China. La competiţie au participat 600 de elevi eminenţi la matematică.

În cele aproape șase decenii de când se organizează această competiție a celor mai buni elevi din lume la matematică, România a fost de mai multe ori țară-gazdă, iar în câteva rânduri s-a situat chiar pe locul 1. Prima olimpiadă internațională de matematică a fost găzduită, de altfel, de Brașov, în 1959. Următoarea ediție a olimpiadei, cu numărul 60, are loc în Marea Britanie.

Cel mai bun participant din toate timpurile este Zhuo Qun (Alex) Song, reprezentant al Canadei, care din șase participări la Olimpiadă a obținut cinci medalii de aur și una de bronz și a atins o dată și punctajul maxim. 

Chiar dacă rezultatul nu a fost neapărat cel scontat, trebuie sublniat importanța găzduirii acestui eveniment internațional de către țara noastră.

Înainte de aflarea rezultatelor, secretarul Camerei Deputaților Mircea Drăghici le-a urat succes tuturor olimpicilor și a subliniat că președintele de onoare al ediției de anul acesta a fost  academicianul Viorel Barbu, membru al echipei României în cea dintâi ediție a competiției.

Se încheie astăzi evaluarea lucrărilor celor mai buni dintre cei mai buni - care se află acum în Cluj-Napoca pentru a participa la Olimpiada Internațională de Matematică. SUCCES! celor 615 tineri din 114 țări care iau parte la cea mai prestigioasă olimpiadă pentru elevii de liceu, organizată pentru prima dată în România acum 59 de ani.

E un cadou frumos pe care-l primim în an de Centenar: Olimpiada Internațională de Matematică s-a reîntors ”acasă”, avându-l ca președinte de onoare pe academicianul Viorel Barbu, membru al echipei României în cea dintâi ediție a competiției, a scris pe pagina sa de Facebook secretarul Camerei Deputaților Mircea Drăghici.

În perioada 2-3 iunie, în localitatea Cășeiu, Județul Cluj a avut loc prima ediția a "Cupei Ținutului Someșan", competiție națională de oină dedicată fetelor, organizată de Federația Româna de Oină, Clubul Sportiv Someșul Cășeiu, Inspectoratul Școlar Județean Cluj și primăria din localitate.
La starul "Cupei Ținutului Someșan la Oină" s-au înscris 15 echipe din 12 județe, printre care și echipa feminină a CS Dacia Mioveni 2012.
După două zile de competiții extrem de disputate, în care fetele noastre au disputant șase partide, trecând de faza grupelor, sfertrilor și de semifinală neînvinse, CS Dacia Mioveni și-a adjudecat locul I și marele trofeu după loviturile de departajare.
Astfel, echipa de oină din Mioveni aduce în vitrina clubului încă un loc I la nivel national.

Fosta disidentă a regimului comunist Doina Cornea a murit, în noaptea de joi spre vineri, la vârsta de 89 de ani, fiind bolnavă de mai mult timp. Doina Cornea va fi înmormântată luni la ora 15.00 în Cimitirul Central din Cluj-Napoca. Trupul neînsufleţit al acesteia urmează să fie depus anterior în foaierul Casei Universitarilor.

 Doina Cornea s-a născut în 30 mai 1929 în Braşov. Ea a fost publicist, traducător, profesor.  În perioada regimului comunist, a difuzat numeroase texte şi proteste prin radio "Europa Liberă”, făcând astfel cunoscută opiniei publice internaţionale adevărata situaţie din România.
Duhovnivul Doinei Cornea, parohul bisericii greco-catolice de care aparţinea aceasta, Teodor Lazăr, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că slujba religioasă va fi oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu epicopul Eparhiei de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu.

”Luni, de la ora 9, sicriul cu trupul neînsufleţit al Doinei Cornea va fi depus în foaierul Casei Universitarilor, iar de la ora 12.30 va fi oficiată o slujbă religioasă, de către un sobor de preoţi în frunte cu epicopul Eparhiei de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu. După slujbă se va pleca spre Cimitirul Central, unde de la ora 15 va avea loc înmormântarea”, a spus Lazăr.

Iohannis: Doina Cornea a suportat cu dârzenie persecuţia la care a fost supusă de Securitate

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, un mesaj de condoleanţe la aflarea morţii fostei disidente comuniste, Doina Cornea, aducând un omagiu acesteia pentru dârzenia cu care a înfruntat regimul comunist, anunţă Administraţia Prezidenţială.

„Am aflat cu profundă tristeţe despre dispariţia doamnei Doina Cornea, una dintre cele mai importante voci ale disidenţei anticomuniste.

Aduc un omagiu personalităţii istoriei noastre recente care a fost Doina Cornea. În anii grei ai dictaturii, Doina Cornea a înfruntat regimul opresiv şi a scris numeroase texte şi scrisori pe care le-a transmis la Radio Europa Liberă, a răspândit manifeste, a intrat în contact, în ciuda unor pericole de neimaginat astăzi, cu ziarişti şi a contactat personalităţi ale lumii contemporane pentru a denunţa abuzurile totalitarismului ceauşist. A suportat cu dârzenia care a caracterizat-o întotdeauna urmărirea, persecuţia, anchetele şi umilinţele la care a fost supusă de către Securitate. A susţinut revolta muncitorilor braşoveni din 1987, iar în decembrie 1989 s-a alăturat, sub ploaia gloanţelor, manifestaţiei anticomuniste de la Cluj-Napoca. După prăbuşirea comunismului, a rămas o voce autentică a societăţii civile.

Doina Cornea a întruchipat simbolul curajului şi al rezistenţei româneşti în timpul comunismului. Pentru mulţi români, ea a fost vocea libertăţii şi speranţei noastre. Acţiunile şi demersurile în numele disidenţei anticomuniste fac din Doinea Cornea o emblemă a afirmării rostului libertăţii umane, iar pentru generaţiile viitoare, imaginea civismului şi a eroismului feminin.

Transmit condoleanţe familiei şi tuturor celor care au cunoscut-o şi au preţuit-o. Odihnească-se în pace!”, se arată în mesajul transmis de preşedintele Klaus Iohannis.

Doina Cornea s-a născut în 30 mai 1929 la Braşov şi a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii ”Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, unde a şi predat.

Stabilită în oraşul de pe Someş, nemulţumită de regimul comunist, la începutul anilor ’80, Doina Cornea a început să trimită scrisori de protest, peste 30 la număr, la Radio Europa Liberă şi ziarelor din Vest, în care care denunţa “sistematizarea” satelor româneşti, dărâmarea bisericilor şi politica dusă de Ceauşescu. Acest fapt a atras mânia dictatorului. Securitatea i-a pus pază la casă, iar securiştii au chemat-o la interogatoriu în celebrele beciuri în care au şi bătut-o.

”Doi ani mi-au stat în poartă, ziua şi noaptea. Nu securiştii - au pus miliţienii de la circulaţie, cu chipiu alb, ca lumea sau străinii să nu vadă că sunt păzită. Şi ăştia, de la circulaţie, m-au bătut de câteva ori”, îşi amintea Doina Cornea într-un interviu.

Pentru curajul de a se opune regimului, a fost dată afară din facultate. A avut noroc, totuşi, că nu a păţit ceva mai grav, cu fiica ei, Ariadna, fugită în Franţa, şi care, de departe, veghea ca mamei sale să nu-i însceneze securiştii vreun „accident”.

În noiembrie 1987, în timpul revoltei de la Braşov, a răspândit peste 150 de de manifeste de solidaritate, împreună cu fiul ei, Leontin, gest care s-a soldat cu închiderea ei în închisoare timp de două luni, demers urmat de arestul la domiciliu.

Eliberarea a venit în 21 Decembrie 1989, când protestarii contra regimului comunist au ajuns la casa sa situată pe strada Alba Iulia din Cluj-Napoca şi au luat-o pe Cornea pentru a participa la manifestaţia împotriva lui Nicolae Ceauşescu deşia în stradă se trăgea. După victoria Revoluţiei, de la Bucureşti, a fost cooptată în Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN), organism din care a demisionat, însă, după numai o lună, în ianuarie 1990, nefiind de acord cu transformarea acestuia în partid politic.

În acelaşi an, 1990, a fondat Forumul Democrat Antitotalitar din România, cu scopul de a uni opoziţia democrată, abia născută. A fost membră fondatoare a Grupului pentru Dialog Social (GDS) şi a Alianţei Civice.

A intrat în PNŢCD, partid în care a activat până la sfârşit.

A publicat la începutul anilor ’90 volumul „Puterea fragilităţii”, reeditat în anul 2006 de Editura Humanitas, în care apar scrisorile sale deschise adresate lui Nicolae Ceauşescu, dar şi scrisoarea adresată muncitorilor din Braşov, după revolta de la „Tractorul” din 1987. De asemenea, a tradus din franceză mai multe cărţi de Mircea Eliade şi Vladimir Ghika.

"Lupta mea nu s-a îndreptat, în esenţă, împotriva lui Ceauşescu, ci împotriva comunismului ca ordine socială. Am luptat împotriva unui sistem. Ceauşescu nu era decât un produs al sistemului. (…) M-am străduit, realmente, să trăiesc ca şi cum frica nu ar exista, chiar dacă am resimţit-o destul de des. Trebuie să rămânem liberi, să nu devenim robi ai fricii. Adevărul este că toţi aceşti ani au reprezentat pentru mine un bun exerciţiu, în fond. Mi-am spus: trebuie să trăiesc ca şi cum Securitatea nu ar exista”, mărturisea Doina Cornea într-un alt interviu.

Doina Cornea a fost asistent universitar la catedra de limba franceză a Facultăţii de Filologie a Universităţii Babeş-Bolyai din din Cluj.

În 1980, a realizat primul „samizdat” (volum fabricat manual, distribuit prin reţele de prieteni), "Încercarea labirintului", urmat de alte patru traduceri-samizdat (din limba franceză), cărora le-a scris note şi prefeţe. În perioada 1982 - 1989, Doina Cornea a difuzat 31 de texte şi proteste prin radio "Europa Liberă". În 1983, ea a fost concediată de la universitate şi supusă unor anchete, interogatorii și bătăi. 

În timpul amplelor manifestații din Piața Universității, din 1990, Doina Cornea făcea un apel important la adresa românilor, în lectura lui Emil Hurezeanu: „Români, cetăţeni ai ţării! Istoria, în condiţiile date, ne-o scriem singuri! E ultima noastră şansă de a ne întoarce în Europa. Muncitori, ţărani, intelectuali! Ce garanţii politice pot prezenta domnii Iliescu, Brucan, Petre Roman, cu alte cuvinte întreaga echipă a FSN care, de 40, 30 sau de 20 de ani încoace, au slujit partidul unic şi au consimţit aproape la toate nelegiuirile regimului comunist? Vă veţi da votul celor care, în vara anului trecut, pregăteau cu sprijin sovietic o lovitură de stat? Putem oare consimţi că aceşti oameni, vizaţi de Punctul 8, să ne reprezinte aspiraţiile politice şi sociale ca deputaţi, ca senatori sau ca preşedinţi? E posibil oare ca tocmai acum, când toate ţările din fostul lagăr socialist privesc cu speranţă spre Europa, noi, românii, să nu ne dăm seama că suntem duşi din nou spre Siberia?”

Activitatea sa anticomunistă a fost recunoscută şi onorată, Doina Cornea primind în anul 2009 Legiunea de Onoare a Franţei în grad de Ofiţer şi cea mai înaltă disticţie a României, Ordinul „Steaua României” în grad de Mare Cruce, în anul 2000.

Pagina 1 din 2

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.