Anul acesta, Târgul de Crăciun din Mioveni a rivalizat cu târgurile din marile capitale europene. În prima zi, pe scena de pe esplanada Centrului Civic au urcat copiii de la școlile din oraș, care au oferit un concert de colinde. Seara a fost completată de un spectacol deosebit al corului Filarmonicii din Râmnicu Vâlcea. Nu a lipsi nici muzica populară, Constantin Enceanu ținând capul de afiș. 

De asemenea, la Mioveni au urcat pe scenă în weekend-ul ce tocmai a trecut și artiști în vogă precum Oana Radu & Connect-R. Chiar dacă nu a nins, milioanele de leduri au oferit un decor de basm din care nu a lipsit, desigur Moș Crăciun. Nici frigul nu i-a speriat pe iubitorii de petreceri, mai ales că la căbănuțe au găsit vin fiert dar și alte produse tradiționale oferite de meșteșugari și comercianți. În ultima seară a celei de-a treia ediții a Târgului de Crăciun Mioveni, platoul Centrului Civic s-a dovedit neîncăpător pentru publicul care a dorit să-și petreacă seara de duminică în atmosfera feerică a decorurilor luminoase și să vadă spectacolul susținut de Andra, Mira si artiștii îndrăgiți aduși de organizatori.

 

Deschiderea celei de-a treia ediții a Târgului de Crăciun din Mioveni va avea loc joi, 6 decembrie, iar în zilele de 7, 8 și 9 decembrie vor fi organizate, zilnic, spectacole cu artiști de marcă, programe artistice și multe surprize pentru toate vârstele.
Printre noutățile târgului de anul acesta se numără căsuțe noi cu cadouri și bunătăți și un program antrenant pentru toate vârstele.
Astfel, Corul Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Rm. Vâlcea, Nicolae Datcu, Constantin Enceanu, Diana Matei și Taraful Cleante, Oana Radu, Connect-R, Mira, Cătălin Măruță și Andra și-au anunțat prezența la Mioveni.
Organizatorii au pregatit numeroase surprize pentru cei care vor vizita târgul în această perioadă.

Una dintre cele mai iubite și mai bune voci din muzica românească, inconfundabila și inegalabila ANDRA, va concerta în cadrul Târgului de Crăciun de la Mioveni 2018 prezentat de Cătălin Măruță. Celebra artistă va concerta pe data de 9 decembrie 2018, în Centrul Civic al Mioveniului.
Vă reamintim că deschiderea celei de-a treia ediții a Târgului de Crăciun din Mioveni va avea loc pe 6 decembrie 2018, iar în zilele de 7, 8 și 9 decembrie vor fi organizate zilnic spectacole cu artiști de marcă, programe artistice și multe surprize pentru toate vârstele.
Astfel, Corul Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Rm. Vâlcea, Nicolae Datcu, Constantin Enceanu, Diana Matei și Taraful Cleante,  Oana Radu, Connect-R, Mira și Cătălin Măruță și-au anunțat prezența la Mioveni.

Iată  programul:

6 decembrie 2018 – Seară de colinde – Centrul Civic

Ora 17.00- 18.00 – Artiști Locali

 Ora 18.00 – 19.00 - Corul Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Rm. Vâlcea

7 decembrie 2018 – Seară de muzică populară - Centrul Civic

Ora 17.00 – 17.30 - Artiști Locali

Ora 17.30 – 18.10 - Nicolae Datcu

Ora 18.10 – 19.00 – Constantin Enceanu

Ora 19.00 – 20.00 - Taraful Cleante și Diana Matei                                                      

8 decembrie 2018 – Seară de muzică ușoară - Centrul Civic

Ora 17.00- 18.00 – Artiști Locali

Ora 18.00 – 19.00 - Oana Radu

Ora 19.00 – 20.00 - Connect-R                                                         

9 decembrie 2018 – Seară de muzică ușoară - Centrul Civic

Ora 17.00 – 18.00 – Artiști Locali

Ora 18.00 – 19.00 - Mira

Ora 19.00 – 20.00 - Andra

A devenit deja tradiție. Târgul de Crăciun din Mioveni oferă oportunități pentru comercianți și o mulțime de alte surprize pentru cei care vor să se relaxeze și să se bucure de sărbătorile de iarnă. Așadar, nu mai este mult până când cea de-a treia  ediția a Târgului de Crăciun de la Mioveni se va deschide, într-o atmosferă magică de lumină multicoloră și bucurie.

Deschiderea va avea loc pe 6 decembrie, iar în zilele de 7, 8 și 9 decembrie vor fi organizate zilnic spectacole cu artiști de marcă, programe artistice și multe surprize pentru toate vârstele.

Astfel, Corul Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Rm. Vâlcea, Nicolae Datcu, Constantin Enceanu, Diana Matei și Taraful Cleante,  Oana Radu și Connect-R sunt doar câteva din numele sonore care vor încânta atmosfera de poveste de la Mioveni.

Cătălin Măruța va fi și el prezent la Mioveni unde va condimenta cu verva lui spectacolele surpriză oferite de organizatori. El va încânta publicul pe data de 9 decembrie.

Potrivit organizatorilor, o altă mare vedetă va fi prezentă la Mioveni. Identitatea acesteia va fi dezvăluită  în zilele următoare.
 
 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.