Duminică, 6 octombrie, la Coșești va avea loc ”Festivalul Țuicii”, ediția a XV-a. Evenimentul organizat de Primăria și Consiliul Local Coșești într-un cadru natural, pe meleagurile pitorești ale ”Văii Păcurarului” a devenit o frumoasă tradiţie, atât pe plan local, cât şi naţional.
Festivalul Ţuicii a început ca o campanie de recunoaştere a ţuicii drept băutură tradiţională românească, pe 19 mai 2002 şi de atunci are loc în fiecare an în poiana de câteva hectare, devenită deja faimoasă. Pe lângă producători de ţuică din Coşeşti, la festival mai vin şi meşteri populari care realizează manual, de-a lungul anului, produse artizanale pe care acum le scot la vânzare. 

Voia bună şi jocul vor domni până seara, ansambluri şi cântăreţi de muzică populară fiind invitaţi să cânte la această sărbătoare. Vor urca pe scenă Cristina Turcu Preda, Elena Sima, Grupul Doruri Muscelene, Luiza- Gabriela Gegiu, Joe Band, Octavian Gheorghe, Flori și Costel Caftaliu, Mirabela Ioana.

În perioada 22-30 iunie, Primăria, Consiliul Local și Centrul Cultural Mioveni vor organiza Zilele Orașului Mioveni - 534 de ani de la prima atestare documentară a localității.
Organizatorii evenimentului, au pregătit, printre altele, numeroase surprize și super concerte pentru toate gusturile. Concursuri, competiții sportive, spectacole de muzică populara, spectacole de muzică rock, artiști de cel mai înalt nivel, precum Smiley, Anna Lesko sau Paula Seling, concert de filarmonică sau Taraful de la Clejani, toate se vor concentra în perioada următoare la Mioveni.
 
Iată programul complet:
 
SÂMBĂTĂ – 22 iunie 2019 
 
FESTIVAL "ROCK N` RIDE" MIOVENI, ediția I
Ora 11.00 – Expoziție de motociclete – Centrul Civic 
Ora 13.00 – Parada motocicletelor – Bulevardul Dacia – Zona de Picnic Făget 
Ora 19.00 – Concert rock în zona de Picnic Făget cu trupele: Olly of Queens, Fără vise, Dan Helciug cu Tribut Queen, Tropper –
 
CAMPIONATUL NAȚIONAL DE RALLY CROSS – Baza Sportivă Bemo 
Orele 11.00 – 16.00 - Desfășurare campionat (clase: juniori, H1, H2, H3, H4, Buggy 2, Super Buggy și echipe)
 
DUMINICĂ – 23 iunie 2019
 
CAMPIONATUL NAȚIONAL DE RALLY CROSS – Baza Sportivă Bemo 
Orele 11.00 – 16.00 -Desfășurare campionat (clase: juniori, H1, H2, H3, H4, Buggy 2, Super Buggy și echipe) 
Ora 16.00 – Premierea campionatului
 
VINERI - 28 iunie 2019
 
Ora 11.00 – Deschiderea oficială a Zilelor Orașului Mioveni – 534 de ani de la prima atestare documentară a localității
           - Înmânarea Plachetei de Onoare din partea reprezentanilor Uniunii Europene.
Ora 13.00 - Parada Plutoanelor de Jandarmerie, ISU, Armată- centrul civic
Ora 16.00- Gala Fotbalului Județean Argeșean - Stadionul orașenesc Mioveni
            Finala juniori C: ACS LTCM MIOVENI - CS SPORTING
            Finala Cupei României, faza județeană: CS REAL BRADU- CS RUCĂR
            Festivitate de premiere organizată de AJF Argeș 
Ora 19.00 – Ziua Majoratului – sală Centrul Cultural Mioveni;
Ora 20.00 - Concert extraordinar – Paula Seling și Filarmonica „Ion Dumitrescu”- Râmnicu-Vâlcea (Centrul Civic)
 
SÂMBĂTĂ – 29 iunie 2019
Ora 9.00 – Sfânta Liturghie în cinstea Sf. Apostoli Petru și Pavel (Catedrala Sf. „Apostoli Petru și Pavel Mioveni”)
Ora 18.00 – Spectacol cu trupele de dans de la Casa de Cultura a Sindicatelor și Mioveni, elevii de la Clubul Copiilor Mioveni și cursanții Centrului Cultural Mioveni
Ora 20.00 – Concert Anna Lesko
Ora 20.45 – Concert Smiley + Band
 
DUMINICĂ – 30 iunie 2019
Ora 09.00 - Cursa Mioveniului the Holy Color - Centru Civic 
Ora 19.00 – Spectacol susținut de ansamblurile Centrului Cultural Mioveni
Ora 20.00 – Concert Cristina Turcu-Preda
Ora 20.45 – Concert Viorica, Ioniță și Taraful din Clejani 
Ora 21.30 – Adda & Band.
 

Atmosfera de sărbătoare și de petrecere se prelungește la Mioveni! Niculina Stoican, Cristina Turcu-Preda, Camelia Balmau, Sandra N, alături de alți artiști ai Centrului Cultural Mioveni, vă așteaptă în perioada 4-5 Mai, pe platoul de la Făget, la evenimentul anual "Sărbătoarea Primăverii, Muncii și Bucuriei"
Pe parcursul celor două zile, evenimentul va reuni meșteri populari, producători autorizați în domeniul agro-alimentar și comercianți autohtoni, într-o atmosferă de sărbătoare, în aer liber.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.