La Mioveni, valul a părut a fi de neoprit. Viorica Dăncilă a câștigat în cinci secții de votare și nici acolo la diferențe consistente, în timp ce Iohannis a răzbit cu câteva zeci sau chiar 100 de voturi în medie peste candidatul PSD în majoritatea secțiilor. Ar putea fi, dintr-un punct de vedere, și un recul pe care locuitorii din Mioveni l-au oferit Vioricăi Dăncilă pentru că și-a asumat meritele construirii noului Spital de la Mioveni. Altfel, deocamdată Ion Georgescu are un singur mare minus, care nu ține neapărat de el ci de guvern, reabilitarea drumului național care trece prin centrul orașului. Mai rămâne, desigur, și așteptările uriași în privința spitalului, și aici ne referim la asigurarea unor servicii de calitate. Și, chiar dacă nu intră în atribuțiile de primar, aici find vorda de consiliul de administrație al spitalului și al managerului de acolo, Georgescu are toate șansele și timpul necesar pentru a face lobby astfel încât să convingă medici de valoare să vină la Mioveni, la singurul spital de stat construit de la zero și dotat cu aparatură de generație 2019, de la Revoluție încoace, în această minunată țărișoară.

Rezultatele finale conform Biroului Electoral Central pe fiecare secție din Mioveni


Secția 145 - GRĂDINIŢA ”FLORILE SOARELUI”-INTRARE 1: Iohannis 542, Dăncilă    268
Secția 146 - LICEUL TEORETIC ”IULIA ZAMFIRESCU” - INTRARE C: Iohannis 457, Dăncilă  295
Secția 147 - FOSTUL SEDIU AL GRĂDINIȚEI DIN BLOCUL M6: Iohannis 511, Dăncilă 403
Secția 148 - GRĂDINIŢA ”FLORILE SOARELUI” - INTRARE 2: Iohannis 509, Dăncilă    263
Secția 149 - DISPENSAR UMAN: Iohannis 474, Dăncilă 341
Secția 150 - ŞCOALA GIMNAZIALĂ ”LIVIU REBREANU” (CĂMIN ȘCOALĂ) - CORP B: Iohannis 582, Dăncilă    390
Secția 151 - LICEUL TEORETIC ”IULIA ZAMFIRESCU” - INTRARE B: Iohannis 466, Dăncilă 313
Secția 152 -  ȘCOALA GIMNAZIALĂ LIVIU REBREANU” - INTRARE ELEVI: Iohannis 375, Dăncilă 211
Secția 153 - ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”LIVIU REBREANU” - INTRARE PROFESORI: Iohannis 376, Dăncilă    223
Secția 154 -   GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT ”TIC-PITIC”: Iohannis 418, Dăncilă 241
Secția 155 - FOSTUL SEDIU AL GRĂDINIȚEI DIN BLOCUL F9: Iohannis 399, Dăncilă 265
Secția 156 -  ŞCOALA VECHE:  Iohannis 437, Dăncilă    306
Secția 157 -  CASA DE CULTURĂ A SINDICATELOR DACIA: Iohannis 480, Dăncilă 376
Secția 158 -  FOSTUL SEDIU AL GRĂDINIȚEI DIN BLOCUL T6: Iohannis 613, Dăncilă 333
Secția 159 - FOSTUL SEDIU AL GRĂDINIȚEI ”CAMPIONII” DIN BLOCUL T2A: Iohannis 415, Dăncilă 288
Secția 160 -  GRĂDINIȚA ”CAMPIONII”    160: Iohannis 580, Dăncilă 324
Secția 161 -  ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”GEORGE TOPÂRCEANU”    161: Iohannis 436, Dăncilă 560
Secția 162 - ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”MARIN SORESCU” RACOVIȚA: Iohannis 311, Dăncilă 341
Secția 163 - FOSTUL SEDIU AL ȘCOLII RACOVIȚA DE SUS: Iohannis 198, Dăncilă 208
Secția 164 - ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 MIOVENI (COLIBAȘI): Iohannis 432, Dăncilă 378
Secția 165 -  CĂMINUL CULTURAL COLIBAȘI: Iohannis 227, Dăncilă    181
Secția 166 -  FOSTUL SEDIU AL ȘCOLII CLUCEREASA: Iohannis 89, Dăncilă 87
Secția 167 -  ȘCOALA PRIMARĂ FĂGETU: Iohannis 141, Dăncilă 296
Secția 168 -  CĂMINUL CULTURAL FĂGETU: Iohannis 80, Dăncilă 84

Rezultatele provizorii, după numărarea a 9.081.127 voturi (99,94%) din țară, arată că actualul președinte Klaus Iohannis a obținut 63,16% din voturi, iar Viorica Dăncilă- 36,82%. În Diaspora, după deschiderea a 339 de secții: Iohannis- 93.4%, Dăncilă 6.5%

Klaus Iohannis a câștigat în județul Argeș, unul din fiefurile PSD. De altfel, social-democrații au mai rămas doar cu câteva județe unde mai dețin controlul. În Argeș, Iohannis a obținut 146,276 de voturi, în timp ce Viorica Dăncilă 133,983 de voturi. Asta în contextul în care PSD are 70% dintre primării, inclusiv, cu excepția Costeștiului, toate primăriile urbane. Iohannis a câștigat la câteva procente în Argeș. PNL a cucerit orașele și municipiile, în timp ce PSD rămâne fruntaș în mediul rural.
În Pitești, de exemplu, cuplul Ionică-Gentea nu i-a adus Vioricăi victoria în nicio secție. Nici măcar una, câștigată la măcar un vot. Nici măcar una, jumi-juma. Valul a cam cuprins și alte orașe, dar nu a șters chiar totul. La Curtea de Argeș, la Câmpulung, la Mioveni, au mai fost secții unde PSD a câștigat. Piteștiul însă a avut steluță, o steluță care are la legendă mențiunea: rezultatul politicii falimentare de la Primăria Pitești. Și acest rezultat, dacă lucrurile nu se vor schimba, și nu prea au cum să se schimbe sub conducerea lui Ionică, vor avea efecte nefaste pentru PSD și la locale și parlamentare.
Deși Iohannis a câștigat în Argeș, Adrian Miuțescu este mult sub scorul partidului, inclusiv în regiune. Așa că nici el nu stă prea bine, deși a câștigat alegerile. Valeca este și el într-o derivă maximă, la fel ca și restul partidului. Piteștiul este în degringoladă, pe măsura IQ-ului primarului. Deși, pe acest considerent, ne putem trezi peste cinci ani cu Ionică președinte. Ca să spunem așa, lucrurile sunt interesante în politica națională și locală dar, pentru noi, normalitatea invocată de Iohannis se va transforma într-un haos. Oamenii deștepți spun că e nevoie de haos pentru a se instaura o ordine. Noi însă ne uităm la ce candidați au putut să ne ofere cele mai puternice partide pentru a ne fi președinți....

De ce a pierdut PSD, cum a câștigat PNL 
Este limpede. Iohannis a câștigat în Argeș. De ce? Pe de o parte pentru că a fost creat valul. Avem de-a face cu o campanie dusă de cel puțin trei ani, în care PSD a fost demonizat, cu Dragnea și Dăncilă în prim plan. Dragnea, catalogat drept un corupt, Dăncilă drept o ființă cu intelect redus. Dușmanii și hoții națiunii. A fost o scurtă tentativă la europarlamentare de a contracara această campanie pe internet. La prezidențiale însă, pe online, PSD s-a jucat cu mireasa adusă în căruță și cu femeia cu inimă bună.
Pe de altă parte, a fost și politica proastă a PSD, care a mizat pe faptul că vor câștiga dacă vor mări pensiile și salariile. Salariile mărite au fost însă doar la bugetari, și în multe locuri, în nesimțire, fără o transpunere și în calitatea actului admnistrativ. Apoi, faptul că PSD nu a reușit să facă mai multe, deși ar fi trebuit mult mai multe, la capitolul infrastructură. Argeșul avea nevoie de Pitești-Sibiu și Pitești-Craiova. Din păcate, prea puțini argeșeni s-au bătut pentru aceste proiecte, ca atare, fiind vorba și de bani mulți la mijloc, acestea au înaintat prea puțin. Nici măcar nu a început să se construiască ceva.
O altă cauză a decăderii PSD a fost numirea în multe dintre funcțiile de conducere a unor indivizi și individe care nu aveau loc nici la făcut cafeaua. Și nu asta ar fi fost pacostea cea mare, ci faptul că acele persoane și-au luat treaba în serios, ca atare s-a ales praful de instituțiile conduse. În final, să nu uităm nici faptul că PSD a decis să îi catadorisească pe primari cu bani gârlă, mergând pe ideea că aceștia vor aduce voturi partidului. Ce au făcut aceștia cu banii? I-au păpat pe salarii și prime, pe câteva contracte cu dedicație, iar investițiile reale au lipsit. Cum oameni au cerut și ei ceva, primarii au dat repede vina pe guvern și partid. Și, colac peste pupăză, faptul că social-democrații au ajuns atât de penibili, încât s-au bătut realmente singuri. S-au atacat singuri, și-au făcut plângeri penale unii altora, s-au omorât reciproc, crezând că vor sta pe veci acolo sus. Chiar și atunci când PNL nu conta deloc, când opoziția nu exista de facto în afara gălăgiei, PSD își dădea jos guverne doar pentru că numise oameni ai sistemului, fără să reformeze însă și executivul cu adevărat. Restul, e istorie.


Ce urmează
Nimic bun pentru noi, cetățenii, care vom rămâne tot faliți. Mai degrabă, împrumutați. PNL nu a bătut în Argeș, nici în România.
 A învins ura creată pe internet, prin intermediul presei, faptul că românii au ajuns o nație care nu se mai suportă. Iohannis nu are un IQ mai presus de Dăncilă. Nici pe departe. Este și el cel puțin la fel de suljnic în fața marilor puteri care nu vor din România decât un client bun plătitor, o piață de desfacere și o sursă ieftină de materie primă. Orban, fostul șomer ajuns premier, este și el dovada totală a noului concept liberal de promovare a calității în politică (sic!). Orban, premierul lui Iohannis - și prezentul și viitorul ne vor dovedi cu prisosință - ne va face să îl regretăm pe Emil Boc, premierul lui Băsescu. Cabinetul Orban? Probabil cel mai slab din istorie. Și asta se va dovedi.
Klaus Iohannis, ajuns la al doilea mandat, va încerca să distrugă tot în jurul lui. USR a ajuns în ipostaza dureroasă de a face campanie călăului. La fel PMP, ALDE și alte partidulețe. Cu serviciile și alte instituții de forță la dispoziție, cu guvernul său, Iohannis va încerca să distrugă și să înghită în PNL tot ceea ce este considerat a fi de dreapta.

Cât privește stânga, pentru Iohannis lucrurile stau simple: anihilare totală. Mulți a căror lume se rezumă la # ar spune că e bine așa, scăpăm de hoți și de corupție. În fapt, ar afecta dramatic democrația. Hoții lor, băieții lor deștepți, amantele și finanțatorii lor vor fi înlocuiți cu ai noilor puternici.

Nu ne putem aștepta nici la schimbări majore. PNL va mări pensiile și el.  Va da bani baronetului PNL dar și celui PSD, desigur doar aceluia care se va încovoia și va promite voturile pentru preamărirea partidului lui Iohannis. După modelul Băsescu-Udrea-PDL. Rețeta a mai fost pusă în practică.
România va continua să se împrumute. Taxele vor crește și se vor înmulți, pentru că nici Iohannis, nici Orban, la fel cum nici pesediștii nu au făcut-o, nu au curajul să ducă o politică internațională, urmând calea lui Macron și coagulând restul țărilor mai puțin dezvoltate, pentru eliminarea cotei de deficit impusă de giganții Europei. Care giganți au stat zeci de ani pe deficite de câte va ori mai mari și s-au dezvoltat. Și care giganți nu vor acum ca țările mai mici să se dezvolte asemeni lor. Vor să se dezvolte doar atât cât să le cumpere serviciile și produsele.

Pentru PSD este tot mai limpede că urmează vremuri grele, cu bătălii interne. Dăncilă va lupta contra baronilor, iar lupta va fi dură. Cel mai probabil, Dăncilă va plăti. Dacă PSD nu se reformează realmente, dacă restul partidelor nu vor identifica cu adevărat soluțiile reale la necesitățile societății, vor dispărea și ele. Pro România își va juca un ultim rol. Ponta trebuie să rupă în fâșii PSD. Apoi, se poate retrage îndeajuns de în spate încât l-ar putea regăsi pe fostul lui camarad Crin.
Tot așa cum viitorul este cât se poate de sumbru și pentru PNL. Un PNL acaparat, în sfârșit, de fostul PDL, reajuns la butoane. Un PNL nereformat, ba din contră, mult mai slab decât cel din perioada Crin Antonescu, ca să nu mai vorbim de perioada Tăriceanu, Câmpeanu etc. Ajuns în norii prea-puterii, îl așteaptă, mai devreme sau mai târziu, o trântă cel puțin la fel de dureroasă ca cea luată de PDL.


Iar Iohannis... Iohannis va dezlănțui haosul. Ne așteaptă un 2020 care poate fi catalogat după dictonul scapă cine poată. Iohannis va arunca paltonul peste noi toți. PNL nu va reuși să înghită toată dreapta. Partidele vor rămâne nereformate. Oamenii vor întreba ce s-a întâmplat cu promisiunea unei Românii normale în care să poată trăi mai bine (ca să cităm din ultimii președinți de decadă). Iar românii din diaspora, care s-au tot dus la vot, nu vor găsi motive nici pe viitor ca să revină în țară.
 Întrebarea care se pune este cum va arăta România după 2020. Ce va mai rămâne din partide (inclusiv din PNL), din bugetul României, din resursele României, din mediul de afaceri, din oamenii obișnuiți cărora politicienii le tot cer votul?
Va reuși clasa politică resetarea? Va reuși națiunea română un restart? Nici sociologii nu cred că au un răspuns la această dilemă...

Miercuri, 23 octombrie, în intervalul orar 09.00 - 17.00 se deviază circulația auto pe segmentul de drum aflat în zona noului sens giratoriu din cartierul Colibași, pentru lucrări de turnare a covorului asfaltic în intersecția dintre DN 73D și DJ 741.
Întreruperea temporară a circulației în zonă a fost raportată Poliției Române și Centrului INFOTRAFIC, iar agenții de circulația amplasați în puncte fixe vor îndruma șoferii pe rute ocolitoare, după cum urmează:
- conducătorii auto din cartierul Mioveni care părăsesc orașul vor folosi ieșirea de pe Bulevardul I.C.Brătianu (Bemo) și breteaua de centură suspendată DN73E
- conducătorii auto care vin pe DN73 spre Mioveni dinspre Pitești sau Mărăcineni vor folosi breteaua de centură suspendată DN73E
- conducătorii auto care vin dinspre Ștenănești spre Mioveni vor folosi DN 73 și breteaua de centură suspendată DN73E, deoarece DJ 741 Gheormanu este blocat la intrarea în Colibași
- conducătorii auto din Făget vor utiliza doar DJ 741 Gheormanu, deoarece strada Colibași va fi blocată
Precizăm că au fost luate măsuri pentru ca circulația autobuzelor spre și dinspre Uzina Dacia, cât și schimburile de ture să nu fie afectate.

Au fost finalizate lucrările de montare a noului sens giratoriu din Colibași, aflat în intersecția dintre Bulevardul Dacia ( DN 73D Ciumesti – Mioveni – Suslănești) și strada Colibași (DJ741 Pitești - Mioveni). Proiectul, susține primarul Ion Georgescu, va fi gata luni, când se vor monta ultimele elemente de averizare și presemnalizare.
Noul sens giratoriu a fost proiectat cu scopul de a reduce blocajele prin fluidizarea și eficientizarea traficului, un alt efect pozitiv fiind reducerea vitezei înainte de intrarea în intersecție unde vizibilitatea era redusă și prevenirea numărul mare de accidente din zonă.

Pentru o zi, România s-a mutat la Mioveni. Asta și pentru că primarul Ion Georgescu și aparatul pe care îl conduce a reușit să termine la timp primul spital de stat construit de la zero în România de la Revoluție încoace. O performanță, la cum se mișcă lucrurile în România, de neînchipuit în urmă cu acum vreo șapte ani. Și poate, tocmai de aceea, deputatul Simona Bucura Oprescu i-a dedicat o postare primarului de la Mioveni.

"S-au scris multe despre performanta domnului primar al Orasului Mioveni Georgescu Ion, care ieri, a inaugurat primul spital construit de la 0 din Romania.
... probabil va fi greu de egalat aceasta performanta!!!
Dar as vrea altceva sa va spun...il cunosc de ceva vreme pe domnul Georgescu si ma onoreaza prietenia dansului, si, pentru mine, este un model de implicare totala. De nenumarate ori mi-am pus intrebarea in gand: oare omul asta cand oboseste?... am avut momente cand la ora 12 noapte era in primarie descutand ultimele detalii ale unui eveniment de a doua zi si dimineata era primul acolo. Nu l-am vazut niciodata obosit si pe punctul de a renunta. il admir pentru asta...
Ieri l-am regasit pe domnul Georgescu obosit, am ramas un pic in loc intrebandu-ma si intrebandu-l chiar pe el daca se simte bine...era bine...doar ca era obosit dar bucuros ca, pentru comunitate, a reusit asa cum doar el stie sa o faca sa aduca bucurie pentru cei ce cred in el, ii sunt alaturi si il sustin neconditionat.
Cuvintele sunt de prisos...
El, omul Georgescu Ion!
Ma inclin si te admir!
Sa-ti dea Dumnezeu sanatate si ganduri bune!", a subliniat, în postarea sa de pe Facebook, Simona Bucura Oprescu.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.