Recent, a avut loc o nouă vizită tehnică pe șantierul noului spital din Mioveni, unde managerul de proiect, Adrian Dumbravă și reprezentanții constructorului au prezentat consilierilor locali stadiul lucrărilor și termenele de execuție.

Majoritatea secțiilor sunt finalizate în procent de peste 80%. Reamintim că spitalul va avea şase etaje, cu secţii de maternitate, ginecologie, pediatrie, neurologie, chirurgie, cardiologie, bloc operator şi spaţii auxiliare cu birouri.

Printre avantajele acestei unități medicale se numără generatoarele cu ajutorul cărora spitalul poate funcționa timp de 48 de ore, adăpostul antiatomic pentru 100 de persoane, cele 11 căi de evacuare și panourile solare ce vor asigura 25 % din necesarul de încălzire pentru apă. Totodată, sălile de operație vor fi dotate cu aparatură de top, de la computer tomograf până la echipament de chirurgie minim invazivă.

 

Primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu, a fost vineri la București pentru a susține un proiect important de infrastructură. Astfel, în urma analizei documentației și a proiectului înaintat de Primăria Mioveni, Compania Națională de Investiții aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale a demarat procedurile tehnice și administrative de preluare a amplasamentului și de asigurare a condițiilor în vederea executării în cartierul Racovița a unui pod rutier. Acesta se va construi peste Râul Argeșel, între DN 73D și DC 85 și va face legătura între Mioveni și Davidești.

Investiția urmează să fie realizată și finanțată de Compania Națională de Investiții prin "Programul național de construcții de interes public sau social". Conform proiectului avizat, noul pod va avea o lungime de 81,20 m și o lățime de 13 m, cu două benzi de circulație, încadrate de trotuare pietonale. Podul va avea o deschidre de 73 m și 35,50 m înălțime. Suprafața totală a podului va fi de 6600 mp, incluzând drumul amenajat și rampele de acces. Durata de realizare a podului este de 24 de luni, cu o perioadă de execuție a lucrărilor de 18 luni.

 

 

Președintele PSD Argeș Șerban Valeca a susținut că nu poate fi bănuit nicio clipă de neloialitate față de organizație referindu-se la revolta din PSD Pitești. El a susținut că nu crede că Braia a fost susținut de cineva anume și a arătat că de vină este o procedură pusă în aplicare de noua șefă a ANAF care  a produs nemulțumiri în mai multe județe, inclusiv la regionala Dolj. Propunerea cu domnul Tudor la finanțe s-a făcut. Faptul că nu a fost aprobată de noua conducere a ANAF, nu a ținut de Argeș. Au fost proceduri interne derulate în mai multe județe, inclusiv cu o greșeală legislativă la Dolj, la ANAF-ul național unde un om care dăduse examen a fost schimbat și apoi repus pe funcție.

În privința limitării legale pe care noi o putem face, am vorbit cu colegii, inclusiv cu președintele Gentea în acea zi, să nu se pripească. Emoțional, e în regulă. Dar de la a ajunge la o astfel de acțiune în lanț e cale lungă, trebuie să ai niște limite ale pasiunii atunci când conduci o organizația mai mare. Eu sper să mai discutăm, să înțeleagă oamenii ce se poate și ce, procedurile legale.
S-a discutat și am informat în discuțiile de la București că este o mare greșeală că acel cod administrativ care a fost avizat în Parlament și care a avut comentarii la CCR nu a mai fost repus pe ordinea de zi. Ar fi putut clarifica aceste situații. Am ridicat problema și a legislației privind incompatibilitățile. CCR a avizat anumite articole, pe altele le-a respins, este cazul să reluăm toate aceste proiecte de lege care trebuie aduse în conformitate cu CCR și pentru a le aproba. Vicepreședintele Iordache trebuie să reia toate aceste proiecte legislative care produc tot felul de incertitudini și de nemulțumiri (...)

Eu sunt convins că va fi o șansă de reconciliere. Între rațiune și emoție este diferență mare. Au fost foarte multe situații și nemulțumiri în toate județele și nu s-a ajuns la așa ceva. Totuși Argeșul are poziții importante la București. Poate nu câte ne-am dori. Nu știu care a fost motivul schimbării, dar de aici până a lua foc toată organizația, deși Lucrețiu a avut toată susținerea e cale lungă. Am întrebat la București de ce nu se dă examen să terminăm cu toate aceste discuții. Colegii își vor da seama că nu tot ceae ce ne dorim se poate întâmpla. Nu a depins de niciun membru al organizației. Nu suntem nici noi Dumnezei acolo, sunt 50 de județe, inclusiv cu sectoarele. Am cerut să fie examene, pentru că oricum în afară de miniștri și de secretari de stat nu prea ai cu cine vorbi. Nu știu cine l-a susținut pe domnul Braia. Când am ridicat discuția în CEx, s-a spus că doamna de la ANAF a făcut o anumită procedură. În definitiv și dl Braia este tot membru de partid și tot din Argeș. Eu am vrut ca după toate furtunile am dorit să pot să întăresc organizația Argeș după toate nenorocirile de acum trei ani. Nu vreau să ajung la anchete și discuții în PSD Argeș. Eu nu cred că pe Braia l-a propus cineva anume.

Vom discuta cu cei care și-au înaintat demisia. Prima data au crezut că din cauza mea s-a întâmplat, că eu nu l-am susținut. Mai sunt unii colegi care pun gaz pe foc, dar cred că în timp colegii își vor shimba opțiunile și vor reveni asupra demisiilor. Eu am încercat să avem o altfel de atitudine, mai civilizată, mai serioasă în politică. Dacă tipul meu de management deranjează...Politica nu înseamnă doar să pui un om undeva, înseamnă mult mai mult. Eu sunt convins că pentru interesul general al societății colegii din partid vor înțelege. Eu nu mă voi schimba și nu voi intra într-o atitudine de scandal, a precizat Șerban Valeca într-o conferință de presă a PSD Argeș la care au participat mai mulți lideri județeni printre care președintele CJ Argeș Dan Manu și primarii Ion Georgescu de la Mioveni, Liviu Țîroiu de la Câmpulung și Ion Dumitru de la Albota.

Primarul Ion Georgescu susține că nu s-a întâmplat nimic grav în organizația Argeș. El a susținut că este de acord cu Cristian Gentea, că supărarea sa este corectă, dar nu este de acord cu modul de acțiune. Și Ion Dumitru și Ion Georgescu s-au delimitat de Cătălin Rădulescu, cel care anunțase că demisionează din funcția ocupată la PSD Argeș, deși el are retras sprijinul politic. 

Ca secretar și lider al unei organizații: E o chestiune internă a partidului. Politic, un lider de organizație, care a făcut o promisiune că va promova anumiți tineri, nu s-a întâmplat. Eu sunt de acord cu supărarea lui Gentea, dar nu cu modul cum a acționat. Avem 18.000 de membri. Nu a plecat nimeni din PSD, nu s-a dus nimeni nicărieri. Nu afectează cu nimic administrativ Piteștiul. A fost o manifestare care a scăpat de sub control. Și eu am făcut promisiuni tinerilor mei. Trebuie să te și ții de cuvânt ca să îi promovezi. Unii și-au dat demisia din funcțiile pe care nu le-au avut, alții nu știu ce. Din 18.000 de membri sunt câțiva supărați. Nu s-a întâmplat nimic.

 

 

La rândul săi, Ion Dumitru a susținut că este alături de Cristian Gentea principial, pentru că Bucureștiul nu a ținut cont de solicitarea Argeșului, dar că nu este împotriva lui Valeca. El a completat că nu este de acord cu unii care s-au alăturat mișcării, făcând referire la Cătălin Rădulescu și că organizația s-a grăbit cu demisiile, ar fi putut să joace altfel această situație:  Eu cu cine am vorbit la telefon am spus să nu trebuie să se supere nimeni. Dacă am votat ceva într-un birou și peste trei zile constatăm că se întâmpla altceva, nu vreau să mă compromit. Am crezut că vocea și votul nostru ajung la București. Dacă la București s-a întâmplat altceva, este regretabil. Era momentul să face o acțiune mai de amploare. Cred că puteam face mai mult zgomot pentru că nu se ține cont de noi. Este umilitor să fii într-un birou și la București să nu se țină cont de noi. Dacă la București nu se ține cont de noi, mai bine rămân la Albota, că am de lucru. Mai bine să ni se șopteasă cineva ce să votăm, că abia aștepată lumea să ne întoarcă precum o clătită. Dacă este vorba de un Birou Executiv, eu am crezut că suntem mari și votul nostru contează.  Eu nu sunt împotriva domnului Valeca. Eu voi fi alături de domnul Gentea întotdeauna, dar nu alături de alții. Noi trebuia să ne adunăm în Birou și să informăm la București, scris, aceste nemulțumiri și primeam și noi un răspuns, nu să ne dăm demisiile. Eu mă simt aiurea că Bucureștiul nu ține cont de noi. Nu știu cine este doamna de la ANAF, dar și ea este acolo tot pentru că a fost susținută de partid. Iar eu în campanie am muncit și pentru București.

 

 

O delegație a Primăriei Mioveni, condusă de primarul Ion Georgescu, a participat într-o vizită oficială în China. Dincolo de discuțiile la nivel înalt cu partea chineză despre secția de medicină tradițională care va fi în noul spital de la Mioveni și posibile investiții chineze în oraș, deplasarea a avut și o componentă culturală. Ansamblul Plai de Dor a avut un succes uriaș pe scena  Festivalului "2019 Beijing Chaoyang International Spring Carnival". Ansamblul de dansatori din Mioveni a fost însoțit de naistul Gabi Crivăț la acest Festival Internațional, organizat de sărbătoarea Anului Nou Chinezesc a reunit, în capitala Chinei, artiști din numeroase țări precum Anglia, SUA, Austria, Italia, Spania, Grecia, Polonia, Olanda, Columbia și România.
Trebuie subliniat că artiștii dansatori din Mioveni au făcut cinste orașului și României, fiind aplaudați de sute de mii de spectatori la fiecare din cele 10 reprezentații pe care le-au oferit în cadrul acestui festival.

La închiderea evenimentului, ca de altfel și în prima zi a festivalului, delegația și Ansamblul din Mioveni a fost vizitat de E.S. Basil Constantinescu, ambasadorul României în China. De altfel, acesta a și fost gazda mai multor întâlniri pe care delegația condusă de Ion Georgescu le-a avut. În plus, la sediul ambasadei, artiștii au oferit un spectacol cu ocazia preluării Președinției României la Consiliul Uniunii Europene. Diplomați, jurnaliști și oficialități chineze, cu toții s-au prins la finalul spectacolului într-o horă a prieteniei spontan constituită, alături de tinerii artiști, demonstrând, încă o dată, puterea culturii de a crea coeziune între diferitele popoare.


O delegație a primăriei Mioveni, condusă de primarul Ion Georgescu, se află zilele acestea într-o vizită oficială în China, unde sunt purtate din nou discuții inclusiv despre viitoarea secție de medicină tradițională care va fi deschisă la noul spital din Mioveni. Printre întâlnirile oficiale din China, una aparte a fost cea a vizitei pe care delegația argeșeană a făcut-o la sediul Radio China Internațional - CMG. Ion Georgescu a fost primit de directorul redacţiei de limba română din cadrul Radiului. Un amănunt cât se poate de interesant a ieșit la iveală, pentru că directorul secției, Wu Min, a lucrat, la începutul anilor 90, la uzina Dacia, ca interpret pentru limbile română şi chineză, astfel că acesta s-a dovedit a fi un fin cunoscător al României şi oraşului Mioveni.

La Radio China Internaţional – membră a China Media Group (CMG) sunt asigurate programe în 65 de limbi, una dintre cele mai vechi secţii fiind cea de Limba Română, care în luna august 2018 a marcat 50 de ani de activitate. De asemenea, a subliniat ambițiile CMG de a dezvolta un conglomerat media care să asigure servicii de informare publică la nivel mondial, acoperind tot spectrul new media.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.