Vineri, la Mioveni, am avut parte de o premiera unei..premieri în județul Argeș. A fost lansat filmul documentar „CINE A FĂCUT ROMÂNIA MARE”, bazat pe pelicula independentă realizată din fonduri proprii de o mână de oameni îndrăgostiți de istorie. Evenimentul a fost marcat de prezența ÎPS Calinic Argeșeanul, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a prefectului Emilian Dragnea, a primarului orașului Mioveni, Ion Georgescu, a directorului Bibliotecii Județene, Octavian Sachelarie,a directorului Muzeului Județean, Cornel Popescu, a președintelui Asociației Ordessos, Emil Vlaicu, militari, istorici, oameni de cultură, profesori, elevi și studenți.
Producția unică este un regal de interviuri cu personalități ale României actuale, ilustrată cu imagini din viitorul film artistic “ JURNAL DE RĂZBOI” – peliculă independentă ce va putea fi apreciat ca, probabil, cea mai mare producție cinematografică construită pe baza a două jurnale de război de acum o sută de ani, aparținând a doi ofițeri ai armatei române: sublocotenenții argeșeni Gheorghe Bădescu din Slănic și Nicoale Șuța din Domnești. Printre cei care au vorbit s-au numărat și Horațiu Vasilescu, strănepotul lui Nicolae Șuța, care a și jucat rolul eroului în documentar. De asemenea, au fost prezenți și reprezentanții asociațiilor Edelweiss Ost și Tradiții ostășești, care au fost prezenți în film în roluri de soldați germani și, respectiv, români.
Documentarul cuprinde și mărturii, dar și declarații ale unor istorici și oameni de cultură despre rolul soldaților români în război și despre cum a fost posibilă Marea Unire: Aurel Pop, președintele Academiei Române, ÎPS Calinic Argeșeanul, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Dan Drăgoi, coordonatorul volumului Jurnal de Război, Petre Otu, profesor universitar doctor. 
Evenimentul a fost organizat de Asociația Ordessos, în parteneriat cu Primăria orașului și Centrul Cultural Mioveni.

 

Asociația de Pediatrie, în parteneriat cu Societatea Națională de Medicina Familiei, a dat startul Programului educațional – Unique Diabetic
Neuropathy and Diabetic Foot Education, pentru actualizarea pregătirii profesionale a medicilor de familie în domeniul neuropatiei diabetice și al piciorului diabetic, care să conducă la reducerea numărului de amputații și îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu diabet.
Programul se desfăşoară sub egida D-Foot International şi este susţinut de către Societatea de Neuropatie Diabetică – Neurodiab, Federaţia Română de Diabet Nutriţie şi Boli Metabolice, Societatea Română de Neurologie, Asociaţia Română a Educatorilor în Diabet (ARED) şi Fast Fizio School.
Marți, 19 martie 2019, la Primăria orașului Mioveni a avut loc o întalnire a medicilor de familie din Policlinica Mioveni.
În urma participării la astfel de reuniuni, medicii de familie pot să îşi îmbunătăţească activitatea de la cabinet, având un impact pozitiv prin aprecierea factorilor de risc la nivelul picioarelor persoanelor cu diabet, screening-ul de neuropatie (testarea sensibilităţilor) şi arteriopatie (indice gambă-braţ), oferirea unei educaţii specifice îngrijirii piciorului, precum şi prin îndrumarea acestor persoane către alte specialităţi medicale (neurologie, diabetologie, cardiologie, dermatologie, chirurgie, chirurgie vasculară, radiologie, ortopedie).

Contribuabilii din Mioveni trebuie să ştie că impozitele şi taxele aferente anului fiscal 2019 se pot plăti în două rate egale: până la 31 martie inclusiv şi 30 septembrie inclusiv. Pentru plata cu anticipaţie a impozitului datorat pentru întregul an fiscal 2019 de către persoanele fizice până la 31 martie inclusiv se acordă o bonificaţie de 10%, iar pentru persoanele juridice se acordă o bonificație de 5%.

Pentru a crea posibilitatea ca mai mulți contribuabili să beneficieze de aceste bonificații, conducerea Primăriei a decis ca programul de încasare a acestor taxe să fie prelungit și în weekend.

Astfel, sâmbătă, 23 martie și sâmbătă, 30 martie 2019, sunt stabilite ca zile de lucru, cu program stabilit în intervalul 8.00-13.00, pentru încasarea taxelor și impozitelor restante.

Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0348/455.666 sau pe e-mail, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

ALDE Pitești a intrat în ultima fază a strângerii de semnături pentru susținerea listei de candidați la europarlamentare. Alături de echipa ALDE Pitești, pe teren a fost și candidatul județului nostru la alegerile europarlamentare din 26 mai, secretarul de stat în ministerul Energiei Robert Tudorache. Vineri seară, în acțiune a intrat și Tineretul ALDE, condus de Claudiu Catana, președintele organizației la nivel național. TLDE a lansat chiar vineri EuroCaravana Demnității, iar prima oprire a fost la Pitești.

"Am dat stat proiectului TLDE EuroCaravana Demnității. Prima oprire a fost la Pitești și pot spune că am fost primiți foarte bine de piteșteni. Ne-am întâlnit aici cu Robert Tudorache, unul dintre candidații ALDE la alegerile europarlamentare și alături de colegii organizațiilor municipale TLDE și ALDE am stat de vorbă cu cetățenii, le-am explicat cât de important este votul lor. Trebuie să avem în Parlamentul European oameni care să lupte pentru interesele României, oameni care să apere România și să lupte pentru România acolo. Vrem să discutăm cu acei români care vor să aibă o Românie demnă în Europa. Suntem cetățeni europeni și vrem să avem șanse egale cu toți ceilalți cetățeni ai statelor europene. Acest lucru îl vom face și în alte județe din țară în perioada următoare", a precizat Claudiu Catana, președintele TLDE, care este și consilier general al municipiului București.
Ulterior, Eurocaravana s-a îndreptat către Vâlcea, iar duminică după-amiaza a revenit în Argeș. De data aceasta, la Mioveni, acolo unde a fost întâmpinată de secretarul de stat Robert Tudorache, candidatul ALDE la europarlamentare, de președintele ALDE Argeș Simona Brătulescu și de reprezentanți ai ALDE Mioveni și TLDE Mioveni și Pitești. "Am venit aici, la Mioveni, pentru că acest oraș este unul dintre cele mai dinamice din țară. Aici se produce Dacia, oamenii de aici construiesc produse care sunt căutate și apreciate în întreaga Europă. Aici este ICN Mioveni, un etalon în cercetarea nucleară la nivel european. Acesta este unul din orașele prin care noi suntem demni în Europa", a declarat, cu această ocazie, Claudiu Catana.
"Suntem un partid tânăr și punem mare accent pe tineri. Credem că România demnă în Europa este construită în primul rând de tinerii noștri români talentați și de toți cei care muncesc și aduc plus valoare în domeniile lor. De aceea apreciez faptul că tineretul liberal-democrat a venit în Argeș. Vreau să le mulțumesc și colegilor mei din partid care s-au mobilizat și au strâns un număr însemnat de semnături pentru susținerea candidaților ALDE la alegerile europarlamentare. Venim în fața argeșenilor cu oameni care au dovedit că s-au luptat pentru ca România să fie respectată în Uniunea Europeană", a precizat la rândul său, președintele ALDE Pitești Robert Tudorache. Tot în acest weekend, deputatul de Argeș Andrei Gerea a participat, alături de președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu și de conducerea partidului la mai multe evenimente în Brăila, Galați și Constanța. Vicepreședintele ALDE Andrei Gerea, care este și președinte al organizației București, este și el candidat la alegerile europarlamentare.

Sursa video: Facebook ALDE Pitești

Veste mare dată de primarul Ion Georgescu. La Mioveni se anunță un meci greu, cu scântei. De fapt nu un meci, ci o semifinală națională.  Calificată de pe primul loc al clasamentului Superligii Masculine la Tenis de Masă în faza superioară a competiţiei, CS Mioveni va întâlni Steaua în semifinale. Cele două cluburi au căzut de acord ca atât turul cât şi returul să se dispute la Mioveni, în Sala de Sport a Şcolii Liviu Rebreanu, pe data de 5 aprilie. Primul meci va începe la ora 11.00, în timp ce al doilea la ora 17.00.
Steaua a ajuns în semifinale, de pe locul 4, a anunțat primarul Mioveniului.

 
 
 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.