Distribuţie Oltenia anunţă o nouă întrerupere în alimentarea cu energie electrică, la Mioveni, pentru ziua de vineri, 29 noiembrie, între orele 9.00-17.00
Afectaţi vor fi doar consumatorii din  cartier Racoviţa alimentat din PTA Racoviţa 3.
Lucrările pot fi reprogramate, în situaţia în care condiţiile meteo sunt nefavorabile.

Informaţii actualizate despre programul acestor lucrări pentru săptămâna în curs sunt disponibile la adresa www.distributieoltenia.ro.

Istoria și tradiția au fost readuse în atenția mai tinerilor locuitori ai orașului Mioveni prin "Festivalul Dogarilor" și "Ziua Fiilor Satelor Racovița și Clucereasa”. Este de fapt o recunoaștere a unei vechi tradiții prin care zona Clucerea era recunoscută grație dogarilor de aici.

Chiar dacă acum Mioveniul este recunoscut pentru producția autoturismelor Dacia, aici, în urmă cu 150 de ani, s-a înființat prima școală de dogărie din Muntenia.
Prima ediție a Festivalului Dogarilor a fost integrată în cadrul manifestărilor prilejuite de Festivalul Național de Folclor Mioveni în data de 10 august 2019, însă a fost un eveniment de sine stătător, cuprinzând  ateliere meșteșugărești cu artiști și meșteri dogari, precum și cu participarea elevilor de la secțiile externe a Școlii Populare de Artă și Meserii Pitești, expoziție de doage și butoaie reprezentative pentru zona Mioveni, activități culturale și artistice, prezentare și concurs de dansuri populare. La final, au fost oferite diplome de merit pentru Fii satelor care au sprijinit dezvoltarea urbană a orașului Mioveni, Hora Satului.

Orașul Mioveni este singurul din județ unde dezbatarea bugetului anual se face în fiecare cartier. În baza prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în Administraţia Publică, Primăria oraşului Mioveni, organizează dezbateri cu cetăţenii pe marginea bugetului local pentru anul 2019.

Cu această ocazie, vor avea loc întâlniri zonale cu cetăţenii, la care vor participa primarul Ion Georgescu, viceprimarul Aurel Costache, consilieri locali, personalul de specialitate din cadrul Primăriei, dar şi directori ai instituţiilor subordonate.

Propunerea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli 2019, poate fi vizualizată şi studiată la adresa de web: www.emioveni.ro Legislaţie – Transparenţă Decizională.

Sugestiile şi propunerile celor interesaţi sunt aşteptate la Registratura Primăriei şi la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., în perioada 8-15 aprilie 2019.

Program întâlniri zonale:

 Duminică, 7 aprilie 2019, ora 11.00 - Scoala Gimnazială Nr.1 Mioveni( Colibaşi);

Miercuri, 10 aprilie 2019, ora 15.00 -  Centrul Cultural  Mioveni ;

Vineri, 12 aprilie, ora 18.00- Multifuncționala Făget ;

Sâmbătă, 13 aprilie 2019, ora 11.00 – Grădiniţa Clucereasa;

Duminică, 14 aprilie 2019, ora 11.00 – Casa de Cultură  Racoviţa;

Joi, 18 aprilie 2019, ora 17.00 – aprobarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli  - Sala de Consiliu a Primăriei Mioveni.

 

Astăzi, de la ora 17.00, va avea loc şedinţa publică ordinară a Consiliului Local Mioveni. Vor fi discutate, printre altele, aprobarea Strategiei de Dezvoltare a Serviciilor Sociale la nivelul orașului, a rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular din raza teritorială a orașului, a indicatorilor tehnico-economici actualizați pentru obiectivul de investiții “Pod peste Râul Argeșel, cartier Racovița- oraș Mioveni, între DN 73D și DC 85”, a indicatorilor tehnico- economici actualizați, precum și aprobarea cofinanțării de la bugetul local a cheltuielilor neeligibile pentru obiectivul de investiții “ Construire corp grădiniță - completare subansamblu functional, Grădinița “Campionii“, orașul Mioveni, județul Argeș“ etc.

Programul Național de Cadastru și Carte Funciară continuă, iar următoarea întâlnire cu proprietarii de terenuri din cartierul Mioveni - zonele ”Valea Bisericii”, „Strâmba”, „Sub Coastă, va avea loc, sâmbătă, 10 noiembrie, ora 10.00, în Sala de Consiliu a Primăriei.
 De asemenea, duminică, 11 noiembrie, la Casa de Cultură Racovița, de la ora 12.00, sunt așteptați proprietarii de terenuri din cartierul Racovița - zonele „Șipot”, „Sălciile Roșii”, „Bălți” și „Lilieci”.După discuții, aceștia se vor deplasa în teren la zonele vizate.

La aceste două ședințe vor participa funcționari ai biroului Fond Funciar din cadrul Primăriei Mioveni, consilieri locali, precum și reprezentanți ai Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

Pagina 1 din 5

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.