Vârsta de pensionare în România ar putea crește, a anunțat, miercuri, vicepremierul Raluca Turcan, în cadrul unei conferințe de presă, la Palatul Victoria. Mai exact, potrivit Ralucăi Turcan, Guvernul nu exclude să introducă posibilitatea creşterii opţionale a vârstei de pensionare la 70 de ani, deşi recent ministrul Muncii declarase că nu există un astfel de proiect de act normativ.
„În momentul de fata nu cred ca Romania este pregatita pentru pensionare obligatorie la 70 de ani. Insa cred ca se impune o discutie in spatiul public daca persoanele doresc sa opteze pentru cresterea varstei de pensionare, atunci sa o faca. Dar nu cred ca vom ajunge in curand la o crestere obligatorie a varstei de pensionare. Subiectul acesta a fost deja lansat in dezbatere publica, se lucreaza la un proiect, exista si in Camera Deputatilor un astfel de proiect care permite munca pana la 70 de ani. Daca se va ajunge la concluzia ca exista o sustinere pentru aceasta idee, este posibil sa luam aceasta masura”, a spus Raluca Turcan.
La scurt timp, fostul ministru al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a reacţionat într-o postare pe Facebook, după ce vicepremierul Raluca Turcan a anunţat că vârsta de pensionare ar putea creşte în România la 70 de ani. „Români, vi se pregăteşte ceva! Speranţa de viaţă în România este cu 8 ani sub media UE. O creştere a vârstei de pensionare la 70 de ani înseamnă că nu veţi mai beneficia deloc de pensie! Nici în cele mai negre vise nu îmi puteam imagina că vor lua astfel de măsuri cei de dreapta! Şi nimeni nu protestează...#aveticeativotat”  a scris Lia Olguţa Vasilescu pe Facebook.

Deputatul PSD de Argeș Mircea Drăghici arată că jumătate dintre tinerii din România câștigă deja mai bine decât părinții lor, ceea ce le conferă încredere că pot avea o situație financiară bună și în țară, fără să mai fie nevoiți să plece peste hotare pentru un trai mai bun. Datele sunt evidențiate de un studiu Jumătate dintre tinerii din România câștigă acum mai bine decât părinții lor, iar 7 din 10 români cu vârste între 18 și 25 de ani cred că vor avea o situație financiară și mai bună în următorul an. Datele le-am aflat dintr-un studiu IPSOS pe care l-am citit recent, dar care a trecut aproape neobservat... de neînțeles, pentru că vestea este nemaipomenită: acești tineri AU ÎNCREDERE că își pot construi viitorul pe care și-l doresc în România.
Și se vede acest lucru, în deciziile pe care le iau atât de devreme: 13% dintre ei și-au ales deja o casă prin credit ipotecar și de două ori mai mulți se gândesc să facă același pas în următorul an.
Prioritatea noastră este să le oferim acestor copii România de care au nevoie pentru a rămâne în țară. Asta așteaptă tinerii de la noi: oportunități. Pentru că vrem să își dezvolte aici cariere și afaceri, vrem să-și crească aici copiii și vrem să aibă posibilitatea să rămână alături de familiile lor.
Iată singurul viitor pe care vreau să-l oferim copiilor noștri: unul în care să poată avea încredere.

Tinerii din Generaţia Z se gândesc deja la un viitor stabil şi la un acoperiş deasupra capului. Astfel, 13% dintre tinerii români cu vârste între 18 şi 25 de ani au, în prezent, o ipotecă, în timp ce procentul celor care iau în calcul un credit ipotecar în următorul an se dublează (26%). Femeile au o înclinaţie mai mare spre achiziţionarea unei locuinţe şi 15% dintre respondente au deja un astfel de împrumut, faţă de unul din 10 bărbaţi.
Aceste date reies din cea mai recentă cercetare Ipsos MORI realizată la comanda grupului britanic International Personal Finance (IPF), care operează Provident Financial România, în șase țări europene în care este prezent, precum și în Mexic.
Potrivit aceluiași studiu, 54% dintre românii cu vârste între 18 și 25 de ani consideră că au o situație financiară mai bună decât cea a părinților sau tutorilor, în timp ce doar 15% cred că au o situație mai slabă. Aceste procente plasează românii drept cei mai optimiști din acest punct de vedere, în comparaţie, de exemplu, cu Ungaria (33%) și Spania (32%).
Generaţia Z priveşte viitorul cu optimism şi 7 tineri români din 10 (68%) cred că situaţia lor financiară va fi mai bună în următoarele 12 luni. Tinerii noştri sunt, de altfel, la acelaşi nivel de optimism cu tinerii din Lituania și Cehia. Doar 8% dintre respondenții români consideră că urmează o situație financiară mai dificilă.

Optimismul se reflectă și în încredere: nu mai puțin de 77% dintre românii cu vârste între 18 și 25 de ani cred în capacitatea lor de a-şi gestiona finanțele personale. Vecinii din Ungaria sunt mai puţin încrezători în abilitatea de a-şi gestiona finanțele – doar jumătate dintre respondenți cred că au această capacitate (51%).

România a încheiat Campionatele Mondiale de kaiac-canoe pentru juniori şi tineret de la Bascov-Budeasa cu trei medalii de argint, toate la categoria Under-23. Duminică, Leonid Carp şi Ştefan Strat au fost cronometraţi cu timpul de 1 min 48 sec 708/1000, fiind devansaţi de polonezii Aleksander Kitewski/Norman Zezula, 1 min 48 sec 636/1000. Celelalte două medalii au fost obţinute de Constantin Dîba, la canoe-1 pe 1.000 m, şi Leonid Carp şi Ştefan Strat, la canoe-2 pe 1.000 m.
Tot duminică, la canoe-4 juniori pe 500 m, Cristian Baccela, Ionuţ Sorca, Mihai Băţăgui şi Cosmin Niţu au ocupat locul 4 (1:44.387), după Rusia, Ucraina şi Belarus.
Georgiana Vucea a ocupat locul 8 în finala probei de kaiac-1 junioare 500 m (2:06.069), iar Florida Ciuta şi Mălina Trifescu s-au clasat pe 8 în finala la kaiac-2 Under-23 pe 500 m (1:58.606).
Considerat drept cel mai important eveniment al sporturilor nautice găzduit de România, acest campionat mondial a fost organizat de Federația Română de Kaiac Canoe, International Canoe Federation, Ministerul Tineretului și Sporturilor, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, în parteneriat Consiliul Județean Argeș, Prefectura Argeș, Primăria Mioveni, Primăria Municipiului Pitești, Primăria Comunei Bascov și Primăria Comunei Budeasa.

 

 

În perioada 8-11 august, se va desfășura prima ediție a FESTIVALULUI-CONCURS NAȚIONAL DE FOLCLOR „MIOVENI”. În concurs vor intra 8 grupuri din regiunile țării. De asemenea, alte grupuri de dansatori, din Rusia și China, vor urca pe scenă din postura de invitați speciali .
Cele 8 grupuri care vor intra în competiție, desemnate în urma preselecțiilor, sunt:
- Ansamblul Balada Humorului , județul Suceava
- Ansamblul Junii Brașovului, județul Brașov
- Ansamblul Junii Podgoriei, județul Arad
- Ansamblul Mugurelul al Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca
- Ansamblul Bărăganul, județul Călăraș
- Ansamblul Someșul, județul Sălaj
- Ansamblul Zestrea, județul Bacău
- Ansamblul Doina Bascovului, județul Argeș
Invitații speciali
Din Rusia, va participa Ansamblul "Boyarishnya" al Centrului Cultural Istra, oraș aflat în zona administrativă a regiunii Moscova și care este înfrățit cu orașul Mioveni din anul 2007. Ansamblul "Boyarishnya" va fi prezent la Mioveni cu un grup de 20 de tineri dansatori, care promit un inedit program artistic cu dansuri tradiționale.
Din China, Asociația Internațională de Schimburi Culturale din Beijing – Chaoyang va participa cu 2 grupuri de dansuri tradiționale specifice din zona Mongoliei (GAOWA Dancing Ensemble) și din Beijing (Grupul Tribe Wildness Dancing Ensemble, din Yuanxiang), alături de un renumit artist instrumentist, Cui Shan - un artist și instrumentalist național versatil, membru al Asociației Muzicienilor Chinezi, oaspete special al "Dream Theater", "Live Comedy Show" și alte numeroase programe TV celebre în China.
Juriul Festivalului va fi format din 5 specialişti în domeniu, oameni de cultură şi reprezentanţi ai organizatorilor. Patru dintre membrii juriului sunt sunt Ileana Vieru, realizator de emisiuni la Radio România, Constantin Enceanu, un simbol al muzicii populare oltenești, Doina Virginia Işfănoni -istoric şi teoretician de artă, argeșeanul Cătălin Oancea, dansator și maestru coregraf.
În jurizarea prestației concurenților se va ține cont de următoarele criterii:
• Autenticitatea repertoriului ales;
• Realizarea din punct de vedere muzical, coregrafic și aertistic a programului prezentat;
• Ținuta scenică;
• Frumusețea și veridicitatea costumelor populare ale membrilor ansamblurilor.
Premiile Festivalului-concurs sunt consistente:
Trofeul Festivalului: 8.000 lei;
Premiul I : 5.000 lei;
Premiul II : 4.000 lei;
Premiul III : 3.000 lei;
Mențiuni : 3 premii x 1.500 lei.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.