Video! Bogăția de peste an, udată cu must, țuică și muzică de cea mai bună calitate. Numai la Mioveni

Coace, Doamne, prunele... este un vers dintr-o melodie a celebrului artist Petrică Mâțu Stoian care a răsunat în centrul civic din Mioveni și care s-a potrivit numai bine cu sărbătoarea găzduită de orașul producătorului român de automobile. Locuitorii din Mioveni și din împrejurimi au ales să-și petreacă sfârșitul de săptămână la târgul de toamnă „Sărbătoarea Recoltei pe Valea Argeșelului” – unde s-au bucurat din plin de bunătățile și de marfa expusă de producători agricoli și de comercianții participanți.
Ultima seară a târgului fost dedicată folclorului, recitalurile soliștilor Steliana Sima și Petrică Mâțu-Stoian combinându-se perfect cu pastrama de pe grătare și mustul proaspăt.

De la merele și gutuile, frumos prezentate, până la mierea, cașcavalul ori pastrama, aceștia au ținut să vadă cu ce produse tradiționale au ieșit la înaintare producătorii, special pentru toți cei care vor să se bucure de ”Sărbătoarea Recoltei”. Nu au lipsit nici preparatele tradiţionale din carne şi lapte, precum pastramă, cașcaval, caș afumat, udră, telemea de oaie și de vacă, miere şi alte produse apicole, dulciuri preparate în casă, fructe și legume de sezon, produse de artizanat, lavandă, puieţi de arbuşti ornamentali, bulbi de flori, dar și vin, must și țuică produse în mod tradițional atât în gospodării, cât și în crame.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.