ProArges

ProArges

Cardurile Visa întâmpină probleme la tranzacţii efectuate vineri în numeroase ţări europene, informează posturile BBC News şi Sky News, agenţia Reuters şi cotidianul The Guardian. La ora publicării acestui articol a transmis că investighează cauza. Tranzacțiile sunt refuzate nu pot fi finalizate, ceea ce e oricum același lucru pentru utilizatorul final.  Gravitarea fenomenului nu este deocamdată cunoscută. Cei mai mulți utilizatori care se plâng pe Facebook sau Twitter susțin că nu pot folosi cardurile Visa. Cele mai întâlnite probleme, și cele mai grave, sunt în mediul offline, la magazine sau servicii. Visa lucreaza la identificarea problemelor. Este însă unul dintre cele mai proaste momente când un astfel de sistem poate să aibă probleme. Vinerea, în cele mai multe țări, lumea se pregătește de weekend și este un flux mai mare de cumpărături și cheltuieli. Primele probleme serioase cu cardurile Visa, dar și momentul când au fost confirmate oficial, au început la ora 16.30 (ora României).

Clienţii au raportat probleme la plăţi cu carduri Visa în magazine şi benzinării. În momentul de faţă, amploarea problemelor nu se cunoaşte. "Visa se confruntă în prezent cu perturbări ale sistemului. Din cauza incidentului tehnic, unele tranzacţii Visa în Europa nu pot fi procesate. Am demarat o investigaţie pentru aflarea cauzelor şi încercăm să rezolvăm problema cât mai rapid", a comunicat compania de carduri bancare. În afară de Marea Britanie, probleme au fost semnalate în Germania, Franţa şi Italia. Printre cauzele posibile ar putea fi un atac cibernetic sau o defecţiune. Mai multe bănci au apelat la Twitter pentru a-şi informa clienţii că întâmpină probleme la procesarea cardurilor Visa. Posesorii de carduri Visa pot retrage în continuare bani din bancomate, însă aglomeraţia de sfârşit de săptămână provoacă deja cozi la ATM-uri. ”Nu există moment mai nepotrivit pentru ca un sistem de plăţi să se blocheze decât într-o vineri după-amiază, cand lumea este de la muncă şi se pregăteşte de week-end,” a dezvăluit pentru The Guardian, o sursă din industria bancară. Compania Mastercard a transmis că totul funcţionează normal la procesarea cardurilor sale. 

Rusia organizează duminică alegeri prezidenţiale, la exact patru ani de la anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea, iar peste 110 milioane de alegători sunt aşteptaţi la urne într-un scrutin care, cel mai probabil, îi va garanta lui Vladimir Putin un nou mandat de preşedinte.

La startul cursei electorale sunt aliniaţi opt candidaţi: Vladimir Putin (independent), Vladimir Jirinovski (Partidul Liberal Democrat), Pavel Grudinin (Partidul Comunist), Grigori Iavlinski (Iabloko), Boris Titov (Partidul Creşterii), Serghei Baburin (Uniunea Naţională a Rusiei), Maxim Suraikin (Comuniştii Rusiei) şi Ksenia Sobciak (Iniţiativa civică).
Marele absent al acestor alegeri este Alexei Navalnîi, liderul opoziţiei din Rusia, căruia i-a fost interzis să candideze în cadrul alegerilor prezidenţiale din cauza unei condamnări.
Dacă niciunul dintre candidaţi nu reuşeşte să adune 50% +1 din numărul total de voturi valabil exprimate, atunci va fi organizat un al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. Potrivit sondajelor de opinie, acest lucru este puţin probabil, din moment ce Vladimir Putin pare să aibă sprijinul unei majorităţi covârşitoare a ruşilor. Conform sondajelor de opinie, 71% dintre ruşi îl vor vota pe Vladimir Putin. Acesta este urmat la mare distanţă de Pavel Grudinin, care este creditat de 7% dintre cetăţenii Rusiei.
Liderul ultranaţionalist Vladimir Jirinovski are o susţinere de 5,7%, iar prezentatoarea tv Ksenia Sobciak, în vârstă de 36 de ani, candidata partidului Iniţiativa Civică, ar urma să fie votată de 1% dintre ruşi. Conform estimărilor, rata de participare la vot va fi de peste 70%.

Pentru Vladimir Putin este cel de-al patrulea mandat de preşedinte al Rusiei, după mai mult de 18 ani de când se află la conducerea ţării. 

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat  că va solicita, luni, desecretizarea de către Ministerul Public - DNA a protocoalelor încheiate cu SRI.  Tudorel Toader a făcut anunţul în cadrul unei intervenţii la Antena 3, după pe premierul Viorica Dăncilă a solicitat desecretizarea protocoalelor încheiate între SRI şi alte instituţii ale statului.

"Voi vedea care va fi solicitarea doamnei prim-ministru şi, dacă nu acoperă şi solicitarea către Ministerul Public, în limitele competenţelor mele legale date de articolul 132 din Constituţie, acela care spune că procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei, nu cum greşit a spus cineva sub controlul ministrului Justiţiei, voi aştepta, voi vedea solicitarea doamnei prim-ministru. Dacă nu se referă şi la partea de Minister Public, în calitate de ministru, luni, la prima oră, voi solicita desecretizarea protocolului sau a protocoalelor", a declarat Toader.

Ministrul Justiţiei a adăugat că solicitarea făcută de Viorica Dăncilă este un pas spre normalitate.

"În opinia mea, înseamnă încă un pas spre normalitate, încă un pas spre reglarea raportului dintre autorităţile publice, încă un pas spre ceea ce ne cere statul de drept, să ne desfăşurăm activitatea numai pe baza legii şi numai în limitele legii. Am discutat astăzi cu doamna premier şi articolul 3 din Legea 182/2012 spune că protocoalele secrete nu pot împiedica accesul la informaţiile de interes public. Ministerul Public, DNA, orice autoritate, nu îşi poate desfăşura activitatea în afara legii. Or, procurorul îşi desfăşoară activitatea de urmărire penală numai în baza legislaţiei penale. Nu există un fundament juridic, un temei juridic, care să-i permită procurorului, indiferent de rangul pe care îl are, să constituie alte premise în desfăşurarea urmăririi penale. Eu nu pot decât să fiu de acord cu solicitarea doamnei prim-ministru. Apelul făcut este de ambele părţi. S-a adresat SRI, în egală măsură trebuie să ne adresăm Ministerului Public - componenta DNA, cealaltă parte semnatară a protocolului", a precizat Toader.

Tudorel Toader s-a referit şi la comunicatul CSAT, în care se arată că această instituţie nu a aprobat, prin hotărâri, încheierea unor protocoale între SRI şi DNA.

"Dacă CSAT a spus că nu are competenţa desecretizării, citind comunicatul, se înţelege şi altceva, că indirect se recunoaşte existenţa protocoalelor, ceea ce este un fapt foarte bun. La cel mai înalt rang, ni se spune că ele există", a afirmat Toader.

FC Argeş a învins-o pe Ripensia Timişoara cu scorul de 2-1, sâmbătă, la Piteşti, într-un meci din etapa a 25-a a Ligii a II-a de fotbal.

Şi Metaloglobus a obţinut o victorie, 2-1 cu Foresta Suceava.

Rezultate:
Fotbal Club Argeş - AFC Ripensia Timişoara 2-1
FC Metaloglobus Bucureşti - ACS Foresta Suceava 2-1
ACS FC Academica Clinceni - CS Ştiinţa Miroslava 0-0
CS Baloteşti - AFC UTA Arad 2-2
CS Afumaţi - Olimpia Satu Mare 3-0 (la masa verde), Olimpia a fost exclusă din campionat
Dacia Unirea Brăila - ASA Târgu Mureş 3-0 (la masa verde), ASA s-a retras din campionat

Sâmbătă are loc şi partida AFC Dunărea 2005 Călăraşi - CS Sportul Snagov (Stadion Central "Ion Comşa" - Călăraşi, 12,00).

Duminică vor avea loc partidele AFC Hermannstadt - CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu (Stadion Municipal - Sibiu, 12,00), AFC Chindia Târgovişte - CS Luceafărul Oradea (Stadion Eugen Popescu - Târgovişte, 13,00), iar luni e programat jocul CS Mioveni - ACS ASU Politehnica Timişoara (Stadion Orăşenesc - Mioveni, 18,00).

Dunărea Călăraşi ocupă primul loc, cu 53 puncte (23 jocuri), urmată de FC Hermannstadt, 50 p (23 j), Chindia Târgovişte, 46 p (23 j), CS Afumaţi, 44 p (24 j), FC Academica Clinceni, 40 p (24 j), FC Argeş, 40 p (24 j), ASU Politehnica Timişoara, 37 p (23 j), etc.

Vedeta boxului Floyd Mayweather intenţionează să se lanseze în MMA, artele marţiale mixte, relansând astfel speculaţiile legate de organizarea unei noi confruntări cu luptătorul irlandez Conor McGregor.
"Voi începe în curând antrenamentele", a declarat Mayweather pentru site-ul TMZ, referindu-se la oferta pe care i-a făcut-o un fost campion de MMA, Tyron Woodley. "Am schimbat mesaje şi am discutat de câteva ori, aşa că vom începe să lucrăm împreună foarte, foarte curând", a adăugat pugilistul, conform Agerpres.

Floyd Mayweather, în vârstă de 41 ani, supranumit "Money", a strâns o avere colosală în urma meciurilor sale extrem de mediatizate, ultimul dintre ele disputat în august 2017, când a renunţat la retragere pentru a-l înfrunta pe Conor McGregor, starul UFC, principalul organizator de lupte MMA.

Confruntarea dintre cei doi a avut loc după regulile boxului, fiind urmărită de zeci de milioane de persoane din întreaga lume. Mayweather s-a impus prin KO tehnic în repriza a 10-a, înregistrând cu această ocazie a 50-a victorie din cariera sa, în tot atâtea meciuri disputate.

ucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, a ratat calificarea în finala turneului WTA de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 7.972.535 dolari, vineri, după ce a fost învinsă în penultimul act de japoneza Naomi Osaka, în două seturi, cu 6-3, 6-0. Halep a făcut cel mai slab meci al său din 2018 şi a suferit a doua înfrângere din actualul sezon, pierzând după doar 64 de minute, după un ultim ghem mai lung (peste 8 minute). Simona Halep (26 ani), campioană la Indian Wells în 2015, s-a arătat lipsită de inspiraţie în acest meci, nu a simţit mingea şi a grăbit mult punctele.
Osaka a lovit puternic, confirmându-şi reputaţie de ''big hitter'', în timp ce loviturile Simonei au fost în general prea scurte ori prea lungi. Osaka (20 ani, 44 WTA) a început foarte bine meciul şi a condus cu 2-0, dar Halep a revenit şi a restabilit egalitatea după ce a luat următoarele două ghemuri a zero. Fiecare jucătoare şi-a făcut serviciul, iar la 3-3, pe Simona a avut 30-0 pe serviciul niponei, dar a început să greşească tot mai mult şi, deşi a avut şi o minge de break, nu a mai reuşit să ia niciun ghem în primul set. Simona Halep va primi un cec de 327.965 dolari şi 390 de puncte WTA pentru evoluţia sa de la Indian Wells. Sportiva din România pornea aventura californiană cu un avans fragil, de doar 440 de puncte, față de Caroline Wozniacki. Daneza, finalistă anul trecut, a fost eliminată încă din optimile de finală ale competiției, de Daria Kasatkina. Astfel, Simona va avea la început săptămânii viitoare cu 860 de puncte mai mult decât principala sa urmăritoare!

Zvonul conform căruia Robert Lewandowski (29 de ani), atacantul lui Bayern Munchen, ar putea semna cu Real Madrid în această vară prinde tot mai mult contur, iar Mundo Deportivo anunţă astăzi că între cele două părţi există deja un acord de principiu.
 Potrivit sursei citate, Lewandowski şi Real Madrid s-au înţeles după doar două întrevederi ale israelianului Pini Zahavi, noul impresar al polonezului, cu Jose Angel Sanchez, mâna dreaptă a preşedintelui madrilenilor, Florentino Perez.
Astfel, Lewa, despre care se spune că le-ar fi refuzat pe PSG, Arsenal şi Chelsea, ar urma să semneze în vară un contract valabil pe două sezoane, cu opţiune de prelungire pe încă unul. Totuşi, ultimul cuvânt în realizarea acestui transfer îl vor avea oficialii lui Bayern Munchen, care vor solicita cu siguranţă o sumă de bani considerabilă în schimbul atacantului, al cărui contract cu bavarezii expiră în 2021.

Un bărbat în vârstă de 63 de ani, din judeţul Vaslui, declarat decedat în anul 2016, deşi este în viaţă, a pierdut procesul prin care cerea anularea declarării decesului. Conform Agerpres,  bărbatul afirmă că a pierdut procesul din cauză că a formulat prea târziu calea de atac, la aproximativ doi ani de la pronunţarea decesului, iar solicitarea i-a fost respinsă ca inadmisibilă din punct de vedere procedural.
"În acte sunt mort, deşi trăiesc. Nu am nicio sursă de venit, iar din cauză că în acte figurez ca fiind decedat, nu mă pot angaja, nu pot face nimic în ţară", a declarat bărbatul.
Constantin Reliu a plecat în 1992 la muncă în Turcia, ultima dată vizitându-şi familia în anul 1999. Din cauza neînţelegerilor din familie, el susţine că a rupt legătura cu rudele şi s-a stabilit în Turcia. În anul 2013, fiindcă nu mai primise nicio veste de la bărbat, soţia a solicitat în instanţă declararea decesului acestuia, ceea ce s-a întâmplat în anul 2016.
La începutul acestui an, Reliu a fost depistat de autorităţile din Turcia având documentele de şedere expirate, motiv pentru care a fost expulzat, iar la sosirea în ţară a aflat că este declarat decedat.

Volkswagen a anunțat oficial că va scoate din producție Beetle, unul dintre cele mai cunoscute modele ale producătorului german, după câteva încercări de resuscitare, scrie Autocar.
Informația a fost confirmată de directorul de cercetare și dezvoltare din cadrul VW, Frank Welsch, care a declarat că modelul nu va mai fi produs, după epuizarea actualei generații.
Potrivit acestuia, "două sau trei generații sunt de ajuns" pentru Beetle. Welsch a adaugat că mașina "a făcut istorie, dar nu poți face de cinci ori un Beetle nou".
După retragerea Beetle, rolul de model legendar va reveni microbuzului ID Buzz, a cărui revenire este programată pentru 2021-2022, pe o platformă electrică.
Modelul Volkswagen Beetle a fost fabricat pentru prima dată în 1938 sub numele de Volkswagen Type 1, denumirea de Beetle (“Buburuza”) fiind adoptată în 1967, în materialele promotionale. În Romania, modelul este cunoscut sub denumirea de “Broscuța”.
De la lansarea din 1938 și până în 2003, când productia modelului a fost întreruptă, VW Beetle s-a vândut în peste 21 de milioane de exemplare. O nouă generație a fost lansată în 2011. În 2012, nemții au prezentat, la salonul de la Detroit, un concept electric a lui Beetle, “E-Bugster”.
Volkswagen nu renunță însă la celebrul minibus din perioada mișcării hippie din anii ’60, anunțând, la cinci ani după ce a renunțat oficial să îl mai fabrice, că o va reansa.

Pagina 1 din 2

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.