Probleme la centrala nucleară de la Cernavodă: Al doilea reactor S-A DEFECTAT, după ce Unitatea 1 a fost ÎNCHISĂ

Producătorul de energie Nuclearelectrica, care operează centrala nucleară din Cernavodă, a anunţat duminică seara că puterea Unităţii 2 a centralei va fi redusă la 55% (aproximativ 300 MW), după ce în urmă cu câteva ore societatea a informat că a oprit controlat Unitatea 1 din cauza unei defecţiuni.
”Reducerea de putere a Unităţii 2 CNE Cernavodă este cauzată de necesitatea înlocuirii unei piese (rulment) la motorul unei pompe de condensare, din partea clasică a centralei. Reducerea de putere până la 55% este necesară în vederea opririi echipamentului pentru reparaţii”, a anunţat compania, printr-un comunicat citat de NEWS.RO.
Pe durata reducerii de putere, Unitatea 2 CNE Cernavodă va fi conectată la Sistemul Energetic Naţional şi va funcţiona la o putere de 300 MW.
”Unitatea 2 CNE Cernavoda va reatinge puterea nominală după efectuarea lucrărilor de remediere şi înlocuirea echipamentului, durata preconizată a reducerii de putere fiind de circa 16 ore până la atingerea puterii nominale”, mai spun oficialii SNN.
Aceştia subliniază că reducerea de putere a Unităţii 2 şi lucrările de remediere nu vor avea impact advers asupra personalului, populaţiei şi mediului înconjurător, acestea fiind realizate în funcţie de specificaţiile şi procedurile centralei.

De asemenea, reactorul 1 a fost oprit.
”Nuclearelectrica anunţă că Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost oprită controlat în dimineaţa zilei de 25 martie 2018, ora 09:20. Decizia de a opri controlat Unitatea 1 CNE Cernavoda a fost determinată de apariţia unui defect la unul dintre sistemele de proces ale centralei, iar acţionarea în conformitate cu proiectul centralei conduce la necesitatea opririi controlate”, se arată într-un alt comunicat.
Specialiştii centralei analizează cauza, iar Unitatea 1 va fi repornită imediat ce lucrările de remediere vor fi finalizate, potrivit companiei.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.