Ambasadorul unei țări foate bogate, vizită în Argeș

Excelenţa Sa Daulet Batrashev, Ambasadorul Republicii Kazakhstan la Bucureşti, a efectuat astăzi o vizită oficială în judeţul Argeş. Pe agenda domniei sale au fost o întrevedere cu reprezentantii Automobile Dacia în Mioveni și o întâlnire cu autorităţile judeţene la sediul Prefecturii Argeș.

La întâlnire au participat prefectul Emilian Dragnea, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Dan Manu, preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) Argeş, George Caval şi directorul general al CCIA Argeş, Simion Zanfir.

E.S. Daulet Batrashev a subliniat că România este cel mai important partener economic al Republicii Kazahstan din Balcani şi din Europa de Est, iar Kazahstan, la rândul său, este principalul partener economic al României în Asia Centrală, energia constituind principalul pilon al relaţiilor economice dintre cele două ţări. De altfel, Compania naţională de petrol şi gaze a statului Kazahstan. KazMunayGas deţine, în România, compania Rompetrol, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de profil locală şi sud-est europeană.

Ambasadorul s-a arătat interesat de posibilităţile de extindere a relaţiilor cu România, mediul de afaceri românesc, argeşean în special, fiind invitat să investească în echipamente IT, agricultură, turism şi, nu în ultimul rând, în logistică. El a promis că va reveni în Argeş să viziteze una dintre locaţiile unde se face cea mai bună brânză din România şi alte fabrici de produse autohtone.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.