Andrei Gerea: Clasa politică are nevoie de un restart. Nu putem lăsa țara în aer pentru interesele electorale

Deputatul de Argeș Andrei Gerea susține că este nevoie de un restart în viața politică românească. El a afirmat că interesele politice de moment și lupta politică au scos din atenția partidelor agenda publică a cetățeanului.
Andrei Gerea a atras atenția că faptul că suntem în an electoral nu înseamnă că țara trebuie să fie neguvernată iar măsurile economice trebuie implementate pentru a asigura creșterea economică și un mediu de afaceri propice.
“Am început să fac politică din tinerețe pentru că am simțit, după Revoluție, că dacă vreau să schimb ceva, trebuie să mă implic. Am avut parte în decursul acestor ani de reușite, dar și de dezamăgiri.
Ne lovim astăzi de o evidență clară: în ultimii ani, clasa politică este tot mai dezbinată, iar acțiunile politice nu au mai ținut cont de agenda reală a cetățenilor. Exportăm inteligență, pe cea rămasă în țară nu o susținem, asta în timp ce am ajuns să importăm forță de muncă. Localitățile se depopulează, iar dezvoltarea are de suferit mai ales în mediul rural. Toate acestea sunt rezultatele acestei lupte sterile, uneori absurde. Oriunde în lume se practică jocurile politice, sunt necesare, dar clasa politică se ocupă în primul rând de o legislație coerentă, de politici publice eficiente și de asigurarea unui mediu propice mediului de afaceri.
Cred că ar trebui să lăsăm populismul și demagogia deoparte (chiar dacă este an electoral) și să ne asumăm din nou responsabilitatea acțiunilor politice. Este evident că politicul trebuie restartat pentru a reveni la o conciliere atât de necesară. La urma urmei, infrastructura este importantă, investițiile publice coerente, atragerea de fonduri europene și dezvoltarea comunităților, educația și sănătatea, asigurarea de servicii de calitate contribuabililor, acestea sunt prioritățile oamenilor. Și dacă tot spunem că îi reprezentăm, ar trebui să ne îndreptăm atenția asupra acestor aspecte.
Este nevoie acum, poate mai mult ca oricând după Revoluție, de o conciliere în rândul societății și de o coagulare a forțelor politice pentru a susține atingerea unor proiecte de țară.
Europa nu ne așteaptă, pentru că a așteptat destul, iar românii nu mai au răbdare și îi înțeleg prea bine!

România are nevoie de un #RESTART politic.
Haideți împreună să #RestartămRomânia!”, a scris Andrei Gerea pe pagina sa de Facebook. 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.