Andrei Gerea, după aflarea rezultatelor la prezidențiale 2019: Mircea Diaconu a adus în atenția publicului un model care poate restarta politica din România

Mircea Diaconu a obșnut un scor de 9% la alegerile prezidențiale acolo unde, deși a fost susținut logistic de ALDE, a candidat din postura de independent. Vicepreședintele ALDE Andrei Gerea a afirmat, la scurt timp după aflarea rezultatelor, că Mircea Diaconu a avut cea mai curată campanie electorală și a prezentat un program care poate sta la baza restatării modului în care se poate face politică în România.

"Chiar dacă nu a ajuns în turul al doilea, Mircea Diaconu este un câștigător. A obținut un scor foarte mare pentru un candidat independent.  Si, cel mai important, a lansat public ideea că se poate face o altfel de politică, fără injurii, fără calomnii, constructivă.
O politică în al cărei centru este cetățeanul, dincolo de jocurile de culise mai puțin sau deloc transparente.
Această paradigmă trebuie să stea la baza emulației care va genera restartarea României. Războiul sec, prelungit al orgoliilor și al intereselor nu va aduce nimic bun.
Le muțumim tuturor celor care au înțeles acest mesaj pe care l-am promovat permanent și eu", a scris deputatul Andrei Gerea pe pagina sa de Facebook.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.