Andrei Gerea, mesaj către reprezentanții “Europei feudale”: Cei din vest sunt mai cu moț, iar cei din est sunt mai fraieri? Să își vadă lungul nasului!

În urma avertismentului lui Frans Timmermans de activare a articolului 7 de către Comisia Europeană, dar și pe fondul refuzului constant al premierului olandez de acceptare a României în Schengen, vicepreședintele ALDE, Andrei Gerea, a lansat un atac virulent la adresa unor reprezentanți ai Uniunii Europene. De la Constanța, acolo unde a fost în campanie electorală, liderul ALDE le-a recomandat reprezentanților “Europei feudale” să își rezolve mai întâi problemele din propriile țări și pe urmă să dea lecții de democrație României.    
Vicepreședintele ALDE, Andrei Gerea, consideră că scrisoarea prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, în care avertizează că Articolul 7 din Tratatul UE va fi declanșat în cazul României dacă modificările aduse Codurilor Penale vor intra în vigoare, este de fapt o declarație de campanie electorală. El susține că Frans Timmermans dar și alți lideri din UE, în loc să își vadă de problemele de acasă, se ocupă de țări din cealaltă parte a continentului.
”Ar trebui să își vadă lungul nasului, cu toții, și să încerce să și le rezolve mai întâi la ei și să ne arate cum se rezolvă problemele la ei și pe urmă să ne dea și nouă lecții. Domnul Frans Timmermans, domnul premier al Olandei, Mark Rutte, mai e unul, Guy Verhofstadt, care se visează în continuare președinte al Parlamentul European. Are, omul, ambiții politice. Au și ei o agendă politică națională și una proprie și fac declarații. Sunt în campanie electorală”, a spus Andrei Gerea, într-o conferință de presă, la Constanța.
Liderul ALDE s-a arătat deranjat și de atitudinea premierului Olandei, Mark Rutte, prezent la summitul de la Sibiu, care “pentru a nu știu câta oară, în România fiind, își permite să ne arate cu degetul, susținând de data aceasta că în România nu există stat de drept, că nu există nici democrație și, prin urmare, să ne luăm gândul de la intra în spațiul Schengen”. Andrei Gerea a ținut să precizeze că intrarea în spațiu Schengen nu a fost sub nici o formă condiționată politic pentru nicio țară, inclusiv pentru România, ci doar tehnic. “Acum, reprezentanții Europei feudale, i-aș numi, pot să spună că ei sunt mai cu moț, cei din vest, și cei din est sunt mai fraieri?”
Atacul lui Gerea la adresa premierului olandez a continuat. “Dacă domnul Rutte spune că nu e democrație în România, ce caută la Sibiu la un summit al Consiliul European? Ce caută, vorba unor colegi de-ai dumneavoastră din presă, să mănânce căprioare și vânat pe pat de prune la muzeul Brukenthal? Pentru că, bănuiesc, într-o țară în care domnește anarhia și există dictatură, tu nu poți să vii să faci frumos bezele și poze”. Vicepreședintele ALDE a spus că de fapt interesele Olandei sunt strict economice, făcând referire și la portul Constanța. Ar mai fi și alte elemente care sunt de natură de a ține România în afara spațiului Schengen. “Tot economice. Mă gândesc aici la drepturile transportatorilor, care sunt încălcate, mai nou, și de către Franța, care dorește să pună într-o situație imposibilă pe cei care fac transport din estul Europei, punând tot felul de condiții de neacceptat”.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.