Cătălin Rădulescu, acuzații incendiare: Cooperativa masonică-securistă a ocupat PSD

By Octombrie 19, 2015 737

Congresul PSD de duminică a stârnit şi reacţii de revoltă. Nu doar preşedintele Tineretului Social Democrat a contestat alegerile din partid, ci şi preşedintele PSD Diaspora, deputatul de Argeș Cătălin Rădulescu. Acesta afirmă că PSD a fost ocupat de "cooperativa masonică-securistă", care "a acţionat ca o mafie ordinară".
Rădulescu, candidatul PSD Argeș pentru funcția de vicepreședinte, a luat cele mai puține voturi dintre pretendenți, ratându-și obiectivul.
"Vreau să le mulţumesc tuturor prietenilor mei şi organizaţiilor acestora care m-au susţinut astăzi pentru funcţia de vicepreşedinte PSD şi mi-au dat cele aproape 1000 de voturi din 3800 de votanţi (...). Astăzi am văzut că am fost apreciat, însă 'cooperativa masonică-securistă', un grup de 10 persoane care au ocupat conducerea Camerei Deputaţilor şi acum partidul, a acţionat ca o mafie ordinară, trimiţând bilete în sală şi cerând să fie tăiaţi de pe listă cei care nu sunt Yes-mani: Constantin Niţă, Mihai Fifor, Cătălin Rădulescu, Adrian Dobre şi Nicolae Bănicioiu (care, spune el, a fost până la urmă votat din cauza unui posibil scandal mediatic). Am văzut că s-a jucat urât şi suburban, mafiotic, nelăsând la latitudinea delegaţilor să aleagă, dându-se buletine în plicuri preşedinţilor de organizaţii (cu siguranţă mai multe decât delegaţii celor care trebuiau să fure). Nu sunt supărat, dar sunt dezamăgit de modul mizerabil în care se fac alegerile în partidul meu, PSD. Am înţeles astăzi totodată că minciuna e la rang foarte mare în rândul colegilor mei de partid şi îi asigur că prin alegerea unor personaje care unele dintre ele au singura calitate de informatori şi îndepărtarea unor oameni valoroşi, preşedinţi de organizaţii judeţene, nu a făcut decât să creeze o mai mare ruptură în partid. În rest, s-ar putea ca nu peste mult timp să plângă", a răbufnit Rădulescu pe Facebook.

 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.