Dreptate pentru victimele protocoalelor secrete

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi deputatul Mircea Gheorghe Drăghici sunt inițiatorii proiectului care ar putea face lumină în sute de dosare care, prin clasificarea unor informații, nu au avut parte de o judecată sută la sută corectă.

Propunerea legislativă vizează hotărârea CSAT 17/2005 privind combaterea corupţiei, fraudei şi spălării banilor, precum şi toate documentele care conţin informaţii clasificate în baza acesteia.

Actul normativ precede că “Persoanele care se consideră vătămate într-un drept ori într-un interes legitim de efectele produse de documentele menţionate au posibilitatea, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, să se adreseze instanţelor competente pentru constatarea încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi repararea prejudiciului suferit”.
Actul normativ va intra în dezbaterea plenului Senatului, ca primă Cameră sesizată.

Conform proiectului, secretizarea “a îndepărtat principiul dreptului la un proces echitabil pentru că acuzatul nu a avut niciodată acces la aceste probe. (…) Este inadmisibil să fie condamnaţi nu în numele legii, ci în numele protocoalelor, de către judecători care au semnat că nu vor dezvălui probele care le sunt puse la dispoziţie efectuate în baza acestor protocoale. (…) Avocaţii aceia puţini care au avut certificate ORNISS au fost obligaţi să semneze că nu vor dezvălui clienţilor din probele la care au acces.(…) E rolul Parlamentului să legifereze şi să îndrepte aceste lucruri pe care societatea de azi şi de ieri le-a suferit şi să creeze dreptul celor care se consideră afectaţi de drepturile cetăţeneşti şi vătămaţi în interese să acţioneze în instanţă pentru o minimă reparaţie”, a spus deputatul Mircea Drăghici în Comisia de Apărare a Senatului.

Meteo

Cloudy

12°C

Pitesti

Cloudy
Humidity: 89%
Wind: SE at 20.92 km/h
Monday
Cloudy
7°C / 15°C
Tuesday
Partly cloudy
6°C / 17°C
Wednesday
Partly cloudy
5°C / 13°C
Thursday
Partly cloudy
1°C / 11°C